Mai stai puţin la mine în braţe, vrei?
Încă de pe vremea când Luc avea capul cât o prună și mânuțele cât păstăile, cei din jur mă sfătuiau să nu îl învăț în brațe. Că va ajunge un alintat, iar eu – o cocoșată. Pe atunci nici nu știam exact pe ce planetă sunt și ce am de făcut, darămite să mă mai […]
Cum să fii enervant de dulce
Eram conștientă că omuleții proaspăt apăruți în lume au un atuu definitiv și irevocabil în fața adulților, o anumită specie de drăgălășenie, ascunsă printre degețele, chicoteli sau gângureli pe care nu o mai întâlnești la tot pasul. Doar vedeam și eu copii haioși și fericiți de îmi era mai mare dragul să îi privesc și […]
Copilul meu e mai bun şi mai iertător decât Papa
Mă trezesc de multe ori că îmi contemplez copilul ca pe un tablou în muzeu. Mereu mă întrebam cum pot sta oamenii ore în şir uitându-se la vreo pictură, în care eu vedeam doar un pătrat într-un cerc şi nimic mai mult. Şi poate era considerată şi operă de artă, iar eu treceam ca ignoranta […]
Diversificarea noastră şi despre cum îi număr gurile de vreo câteva zile
Notă: este un articol cu experienţă proprie şi nu încurajez în niciun fel să faceţi ca mine. Fiecare trebuie să discute cu medicul 😊 În primele săptămâni de după naştere, ţin minte că eram năucă. Mă speriasem de responsabilitate, de faptul că nu îmi mai recunoşteam viaţa, nu ştiam încotro să o apuc şi, ca să […]
Părinţii sunt jucăria preferată a copiilor. Să nu le-o luăm din mâini
Mergeam de-a buşilea pe gresie prin bucatarie, după Luc. Chipurile, trebuia să îl prind. Deşi de vreo două săptămâni a început să îşi ţină echilibrul şi să facă paşi singurel, încă preferă să se târască. Şi cum mergea el dând din funduleţ în stânga şi în dreapta, cum dă peştele din coadă, se mai uita […]
Diferențe între generații. Cum va fi când voi avea eu nepoți?
Copilul meu nici nu a împlinit bine un an că eu m-am și mutat cu gândurile treizeci de ani mai târziu, când el va avea copiii lui și eu voi fi bunică. Și, ca să îmi fie bine, îmi imaginez și cel mai bun scenariu posibil, în care voi avea o noră drăguță, înțelegătoare, pe […]
Petrecerea de un an a lui Luc sau despre cum e fain să ai multe poze
Nu știu ce o să spună copilul meu când va crește și va vedea că maică-sa are un întreg jurnal fotografic cu el, dar pot să vă spun că mie îmi pare rău că eu am doar o poză cu mine până pe la doi-trei ani de viață. O singură poză în care mă ține […]
Prima zi cu Luc acasă sau despre cum s-a dus un an
-Ia-l, zise asistenta, punându-mi-l în brațe. -Gata? -Gata, mamă, poți să-l iei acasă. L-am spălat, l-am îmbrăcat cu hainele de mi le-ai dat, în afară de maioul ăsta alb. De acum, te descurci singură, spuse și îmi închise ușa în nas. Am rămas pentru câteva secunde înlemnită în fața salonului de alăptare cu Luc în […]
Anul 2018 sau despre cum nu mai încerc să opresc prezentul
Laitmotivul enervant al vieții mele a fost dintotdeauna trecerea timpului și, odată cu el, a noastră. Cugetul ăsta -orice aș fi făcut- mă vâna și mă urmărea mai rău decât propria umbră și mă făcea să oftez de supărare ca un balon dezumflat. Noaptea măcar umbra dispărea, pe când gândul se întețea și creștea în […]
Meșterul Săndel și placa senzorială
Luc este într-o continuă cercetare, mai ceva ca Sherlock Holmes, unde curiozitatea îi este infinită, iar frustrările – și mai și. Cum nu l-am prea pus de mic în pătuț sau țarc, să nu îi îngrădesc libertatea, s-a învățat să mișune prin casă și eu să mă târăsc după el. Ca Dr. Watson. Efectiv merge de-a bușilea și […]
