Diversificarea noastră şi despre cum îi număr gurile de vreo câteva zile

Notă: este un articol cu experienţă proprie şi nu încurajez în niciun fel să faceţi ca mine. Fiecare trebuie să discute cu medicul 😊

În primele săptămâni de după naştere, ţin minte că eram năucă. Mă speriasem de responsabilitate, de faptul că nu îmi mai recunoşteam viaţa, nu ştiam încotro să o apuc şi, ca să nu îi transmit lui Luc tensiunea mea sufletească, dezvoltasem o tehnică interesantă: ori de câte ori era la mine în braţe, îi număram gurile de lapte. Pe cuvânt. Număram de câte ori sugea. Astfel, mă concentram pe cifre şi îmi eliberam mintea. Când era mic, mic, lua în jur de o sută de guriţe la o masă, apoi a crescut pe la 400-500, ca în puseele de creştere să ajungă la 1.000 de guri. Cine mă vedea că număr o oră jumătate încontinuu credea că o luasem razna. Dar mie îmi făcea bine. Şi nu aş fi crezut că acum, la un an, o să ajung să fac asta din nou. Cu mâncarea.

Am început diversificarea la 6 luni şi fără trei zile, fiindcă pleca soţul în delegaţie şi voia neapărat să fie prezent la prima înghiţitură. Îmi comandasem deja trei cărţi renumite într-ale gătitului (întotdeauna am fost praf la bucătărie!) şi oricum Luc părea destul de pregătit: stătea nițel în funduleţ și părea să aibă o coordonare bună între ochi, mâini și gură, că băga nestingherit toate cele între gingii. Zis și făcut. Cu surle, tamburine și trâmbițe, i-am dat prima oară morcov, gătit la aburi cu aparat din acesta de la Philips Avent (recomand!). Apele curgeau pe noi de emoții, unul cu lingurița, altul cu aparatul foto. Dar nu a fost ca în vise. Luc a luat o înghițitură și s-a făcut că vomită. Panică, panică! Morcov prea tare, morcov prea mult? Am mai pus un pic de apă să fie ca iaurtul și i-am mai dat o dată, un vârf. Iar l-a scos afară. Am fost tare dezamăgiti, dar nu ne-am descurajat.

O prietenă mi-a recomandat să aplic metoda doamnei doctor Ana Culcer, medic primar pediatru-neonatolog, care încurajează combinaţia de legume de la bun început, mai ales dacă nu există teren alergic în familie. Se merge pe principiul că nici noi, ca  adulţi, nu mâncăm rădăcină de pătrunjel singură, spre exemplu, ci cu alte legume. Aşa că, a doua zi, am combinat morcovul cu păstârnac şi rădăcină de pătrunjel şi a fost un succes. A păpat copilul meu jumătate de compoziţie (patru-cinci linguriţe). De atunci, am ţinut regula celor trei zile pentru introducerea unui nou aliment şi procesul a decurs lin şi sigur. Luc nu a avut nicio alergie şi mânca aşa de bine că uneori nu îi mai dădeam eu de teamă să nu i se facă rău.

Cum a decurs diversificarea?

Până acum, la un an, am urmărit schema recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care, în Ghidul de Prevenţie, pag.17, spune că pentru o creștere optimă a copilului intre 6 – 23 luni se recomandă ca alimentația complementară să asigure zilnic hrană din cel puțin 4 grupe alimentare dintre următoarele 7:

  1. cereale, rădăcinoase, tuberculi;
  2. păstăioase, nuci;
  3. produse lactate;
  4. carne, pește, ficat de pasăre/alte organe;
  5. ouă;
  6. legume și fructe de culoare galbenă și portocalie;
  7. alte fructe și legume cu frecvența și cantitatea corespunzătoare vârstei.

Pentru mai multe informaţii legate de diversificare, am intrat şi pe grupul de pe Facebook, “Diversificarea alimentaţiei bebeluşului de la 6 luni”, unde se încurajează o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, şi unde am găsit mii de reţete pentru bebeluşi. Mii. M-au ajutat enorm. Şi am învăţat -în linii mari- reguli de bun simţ, cum că:

-mâncărica nu trebuie să fie prea moale sau cu multă zeamă, cât să pice din linguriţă, că îi umplem stomăcelul degeaba;

-deşi OMS nu recomandă o ordine, de preferat ar fi să se înceapă cu legume la prânz şi nu cu fructe. Explicaţia este următoare: rezervele de fier ale bebeluşilor încep să scadă drastic în jur de şase luni şi, pentru un aport de fier, trebuie introdusă carnea curând. Or carnea se serveşte cel mai bine cu legume;

-de preferat să nu se combine mai mult de trei-patru legume, iar una dintre ele să fie dominantă;

-pentru digestie, se pune în legume puţin ulei de măsline presat la rece;

-proteina (carne, brânza de casă, ou) se introduce de la două-trei săptămâni, pe rând, lângă legume, dându-se prin rotaţie;

la şapte luni se introduc fructele la micul dejun (păstrând tot regula celor trei zile), care se pot servi cu seminţe sau oleaginoase (introduse tot pe rând, ca un aliment nou). De preferat crude, dar dacă sunt tari, făcute la aburi sau cuptor;

-sucul de fructe nu este recomandat din cauza zaharozei;

-mirodeniile şi condimentele sunt foarte bune pentru a oferi gust mâncării (pătrunjel, mărar, usturoi, cimbru etc), iar în piureurile de fructe  se pot adăuga scorţişoară, păstaie de vanilie, pudră de roşcove, fulgi de cococ etc (pe langă seminţe sau oleagionoase), atât pentru proprietăţile lor, cât şi pentru un gust mai interesant;

la opt luni se introduce cina, în primă fază iaurt de casă sau din comerţ cât mai gras. În cazul nostru, am introdus, la recomandarea mediclui, la şapte luni şi două săptămâni, din cauză că a avut probleme cu constipaţia. Iaurtul l-a salvat;

cerealele trebuie să fie integrale, nu procesate, iar pseudocerealele (hrişcă, mei, amaranth şi quinoa) sunt foarte importante. Eu habar nu aveam de ele…

-după un an, o să aibă 3 mese şi două gustări;

sarea şi zahărul nu au ce căuta până la doi ani, iar mierea nu se dă până la un an.

Pentru mai multe detalii, vă invit pe grup, unde una dintre admine este Oana Sîrbu, despre care am scris aici.

Noroc cu doamna Ţiţi

Ei, şi până acum doua săptămâni, nu am avut nicio treabă. Am avut o diversificare uşoară, în care Luc mânca şi mami era fericită. Dar a avut câteva zile febră, ca efect secundar al vaccinului ROR, care a coincis şi cu erupţie dentară de molari şi a început să îmi dea peste linguriţă. Ca niciodată. Rar îşi mai deschidea guriţa, de cele mai multe ori încleştând-o când vedea că mă apropii cu linguriţa. Noroc cu sânul, că a ţiţilit non-stop. Şi deşi acum pare să îi fi trecut toate, încă nu a revenit la stilul lui obişnuit de masă. Încă ne rugăm de el să mai ia o gură şi încă o gură şi, mai mult, am ajuns să i le număr. Acum două zile eram fericită că luase la prânz 15 linguriţe, ca ieri să intru în extaz că a mâncat 30. În plus, am observat că are şi preferinţe, pe unele acceptându-le mai uşor decât pe altele. Dar oricum, când chiar nu mai vrea deloc, nu mai insist ca nu cumva să dezvolte o aversiune împotriva mâncatului. Şi, uite aşa, rămân suspendată în timp, cu castronelul în mână şi sufletul mohorât.

Abia acum încep să înţeleg frustrarea mămicilor ai căror copii nu prea mănâncă, deşi la noi, una peste alta, e un caz fericit. Singurul sfat pe care îmi permit să îl dau, pentru că mi-l dau şi mie, e să avem răbdare. Încerc să mă îmbărbătez şi să cred că e doar o perioadă şi că va trece. O să îşi regăsească el pofta de mâncare. Iar de murit de foame nu va fi cazul atâta timp cât e sânul. Pentru asta, doamnă Ţiţi, închin o jumătate de pahar de vin în cinstea ta și a celui care te-a inventat, că meritaţi.

Mulţumiri fotografului: Simona Andreea Bădoiu

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.