Mergeam de-a buşilea pe gresie prin bucatarie, după Luc. Chipurile, trebuia să îl prind. Deşi de vreo două săptămâni a început să îşi ţină echilibrul şi să facă paşi singurel, încă preferă să se târască. Şi cum mergea el dând din funduleţ în stânga şi în dreapta, cum dă peştele din coadă, se mai uita cu sprâncenele ridicate după mine, să vadă ce fac. Vin sau nu vin? Ei, şi când vedea că sunt pe urmele lui, ca un câine de vânătoare, o tulea nene pe sub masă, chicotind şi rânjind de aici şi până pe Marte. Îl amuzam teribil. Cred şi eu, la ce faţă aveam de la durerea de genunchi (copiii nu au treabă, am scris aici de ce), fiindcă mergeam deja de 15 minute. Dar şi pentru că, de fiecare dată când ajung să prind, îl înghiontesc şi îl muşc de se prăpădeşte de râs. Ştie el ce îl aşteaptă.
Pe sub masă, a găsit un dop negru de la o sticlă de apă Aqua Carpatica (nu, nu îl poate înghiți că e mai măricel!) și a început să îl învârtă ca pe titirez. Se uita la mine şi râdea. În scurt timp, teleghidat parcă, s-a dus la unul dintre dulapurile la care ştia că are acces şi a aruncat cu castoanele lui din plastic până în hol, cu o satisfacţie uriaşă, de parcă aia era misiunea lui în viaţă. Din nou, se uita la mine şi râdea. În hol, în drumul lui spre castroane, s-a oprit la pantofar şi a început să mestece din tocul pantofului meu galben. Abia atunci l-am oprit, l-am luat pe sus şi am zis să mergem să ne mai facem de lucru şi cu jucării. Că doar nu le-am luat degeaba, nu?
Luc nici nu învățase să se rostogolească de pe spate pe burtă că eu mă și interesam de jucării. Citind diverse articole, în special cele care promovau educația Montessori, am aflat că nu este indicat să iei copiilor jucării multe, proaste și, implicit, ieftine, ci puține, bune și mai scumpe (nu am mai găsit sursa). Se recomandă jucării pasive care să stimuleze creativitatea și imaginația copilului, din materiale cât mai naturale, în special de lemn. Aceste jucării pasive, cum sunt mingile, cuburile de lemn sau zornăitoarele determină copilul să fie activ, să își pună rotițele în mișcare și diverse semne de întrebare. Pe când plasticăraiele cu multe sunete și luminițe sunt de pus în tomberon, pentru că nu fac altceva decât să îi atragă atenția și să îl suprastimuleze. În plus, aceste jucării active îl pot determina pe copil să fie pasiv, să se lase doar distrat.
În cazul nostru, recunosc: avem și, și. Avem jucării pasive pe care le-am cumpărat sau primit de la firme renumite, dar avem și jucării active de pe la tarabe. Ultima achiziție de acest fel este un cățel de 10 lei din Carrefour, care dă din picioare dacă îi răsucești o cheiță. Știți cât de tare se amuză Luc când cățelul îi ajunge la picioare? Acum pare să leșine. Dar culmea e că avem și un câine-balansoar din lemn pe care am dat 250 de lei. Și nu, nu îl impresionează așa de tare. Dar din toate jucăriile pe care le împrăştie prin casă, fie, scumpe, fie ieftine, am observat că Luc are una prerefată. Şi ieftină, şi bună, şi activă, şi pasivă în acelaşi timp: noi. Numai să îi spunem “stai că te prind”, că a şi aruncat tot ce are în mână şi se pune pe fugit. Şi chiar şi atunci când se joacă singurel, stă ce stă şi tot la noi trage să ne alergăm.
Sunt convinsă că e foarte importantă calitatea jucăriilor copilului, la fel cum este important să se joace și singur. Să își dezvolte independența socială, să își pună imaginația la treabă sau să mai aibă și stări de liniște, de el cu el. Dar cred că e la fel de important să aibă și cu cine se juca, atât pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului, cât și pentru interacțiunea socială și aprofundarea relațiilor interumane. Şi aici intervenim noi. Să fim prezenți în joaca bebelușilor și copiilor ori de câte ori se poate, ca să nu ratăm momente ce nu se mai întorc. Chiar dacă avem ciorba pe foc, chiar dacă suntem obosiţi, stresaţi sau cu cheful de joacă la pământ. Chiar dacă vicisitudinile și grijile vieții ne mai dau câte o palmă de ustură. Pentru că, pentru ei, noi suntem jucăria principală care le ridică spiritul de fericire. Iar pentru noi, ei fac acelaşi lucru. Şi vă spun, râsul vindecă (aproape) orice.
Mulţumim fotografului: Simona Andreea Bădoiu
Dacă vreţi să mai citiţi despre jucării şi despre joacă, vă las aici nişte surse interesante:
0
0
0
0
