Browse posts tag by bunici

Pentru bunicii care se implică în viaţa nepoţilor şi îi lasă pe părinţi să respire: MULŢUMIM!

2 Comentarii
Pentru bunicii care se implică în viaţa nepoţilor şi îi lasă pe părinţi să respire: MULŢUMIM!
În sarcina asta am dormit mai mult decât am dormit în toţi cei trei ani ai primului meu copil. Bine, exagerez, dar înţelegeţi ideea că aş dormi chiar şi acum când scriu. Ieri însă a fost apogeul. Fusesem la Vâlcea dis-de-dimineaţă  să îmi fac analizele lunare de sânge (toxoplasma), unde m-am consumat foarte tare, că nimeni, dar absolut nimeni nu ţinea cont de nicio distanţare socială şi cei din spate îmi suflau în ceafă.   În fine,

Mâinile lui mici, care se vor face mari…

0 Comentarii
Mâinile lui mici, care se vor face mari…
-Mami, ţine-mă de mânuţă, mi-a spus în maşină, el – în scaunul lui, eu – în locul meu. Voia să adoarmă cu mine, aşa, nemişcată lângă el, strângându-i degetele de catifea. Şi, ca de fiecare dată când mă emoţionez, priveam cu o lacrimă pe nara stângă cum închide ochişorii, cum se pierde în lumea viselor, dar cum nu îmi dă drumul… Oh, mânuţele acestea ale lui! Mâinile lui mici, pe care le întinde spre cer, apoi

Arătaţi-le copiilor unde aţi copilărit, povestiți-le de cei dragi ce nu mai sunt

0 Comentarii
Arătaţi-le copiilor unde aţi copilărit, povestiți-le de cei dragi ce nu mai sunt
Am văzut că v-a plăcut poza de la articolul meu de ieri, aşa că azi aş vrea să vă povestesc un pic de Voineasa, o staţiune de munte din judeţul Vâlcea, la vreo 3 ore – 3 ore jumătate de Bucureşti şi la aproape 40 km distanţă de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina. Am avut o copilărie minunată aici şi, ori de câte ori ne săturăm de Capitală sau de călătorit, venim şi stăm

Scrisoare de la copii către bunicii lor: “Ne e dol de voi!”

0 Comentarii
Scrisoare de la copii către bunicii lor: “Ne e dol de voi!”
De pe 9 martie stăm în casă, în autoizolare, pe lângă Bucureşti, iar bunicii copilului meu sunt la Voineasa (părinţii mei) şi la Băile Govora (părinţii soţului). Am luat decizia de a nu merge la ei pentru siguranţa tuturor. Cel puţin, până nu se ridică restricţiile. Dar zilnic vorbim când cu unii, când cu alţii. Tatăl meu, cel puţin, e primul care îmi scrie “bună dimineaţa, vă trezirăţi?” şi ultimul care mă întreabă “vă culcarăţi? Vreau

Convingeţi-vă părinţii şi bunicii să stea în case cât mai mult posibil! Noi stăm, în primul rând, pentru ei

0 Comentarii
Convingeţi-vă părinţii şi bunicii să stea în case cât mai mult posibil! Noi stăm, în primul rând, pentru ei
Astăzi nu o să vă mai vorbesc de cifre, statistici, mărturii ale oamenilor din Italia. Nu o să vă mai alarmez că nu e de joacă şi că nu va fi nici peste câteva săptămâni, când va creşte şi numărul cazurilor de infectare de la noi. Am scris pe larg în două articole, aici, unde am discutat cu un medic generalist şi aici, unde am stat de vorbă cu o mamă din Italia. Iar aici puteţi

Mi-e dor să fiu copil…

0 Comentarii
Mi-e dor să fiu copil…
Încă de când copilul meu a început să alerge, am început să mă socotesc și eu din nou copil. Prin ochii lui Luc, mă vedeam cum zburdam prin curtea de lângă fântână, printre păsări și animale, cum mă cățăram prin toți copacii ca maimuța și mâncam flori de salcâm sau zarzăre verzi și acre (noi le spunem zarzăne!).  Ori de câte ori ne jucam împreună pe sub masă, mă vedeam pe mine făcând cort din pături

Războaiele dintre părinți şi bunici ar trebui să înceteze spre binele copiilor

2 Comentarii
Războaiele dintre părinți şi bunici ar trebui să înceteze spre binele copiilor
L-am lăsat ieri pe Luc pentru prima oară singur, la Voineasa, la părinţii mei, pentru aproape cinci zile. Nu v-am mai spus, dar săptămâna trecută a avut conjunctivită şi otită, iar eu am ajuns la urgenţe cu gâtul inflamat. Aşa că, în ideea de a fi cât mai departe de microbii din Capitală, în ideea ca băiatul meu să se refacă, l-am lăsat chiar lângă o mică pădure de brazi. Cu mamaiu şi tataiu.  Iar azi-dimineaţă,

„Fiți mai blânzi şi mai buni de gură” sau despre cum în viaţă contează cât şi cum iubeşti

1 Comentariu
„Fiți mai blânzi şi mai buni de gură” sau despre cum în viaţă contează cât şi cum iubeşti
-Tataie, ți s-au umflat picioarele ca sacii de cartofi, ai apă în ele de nu mai poți să mergi. Hai, te rog, să te vadă un doctor. -Nu merg. Cine are grijă de animalele mele? -Cum cine? Noi, ai o grămadă de nepoți în jur. – Nu merg domnule, nu ştiți voi să duceți vaca la apă. Ea nu are voie să bea apă rece. -Cine? Vaca? – Măria. El este tataie al meu care m-a

Mamaia mea şi ciorapii de lână

1 Comentariu
Mamaia mea şi ciorapii de lână
Mamaia mea din Voineasa a murit acum câțiva ani. M-a durut atât de tare, încât mi-am scos din minte ziua, luna, anul şi refuz să mi le amintesc. Sigur, dacă ar trebui să mă gândesc, măcar puțin, aş pune direct degetul pe calendar. Dar permiteți-mi să nu. Ea a fost, fără doar şi poate, inima şi lipiciul întregii familii: patru copii, 11 nepoți, opt strănepoți* pe atunci. Luc ar fi fost al zecelea. Ea ne lega

Dependenţă de copil

0 Comentarii
Dependenţă de copil
Nu ţin minte să fi stat mai mult de trei ore fără Luc până să mă apuc de şcoala de şoferi. De când a fost cât un dovleac, el nu a acceptat suzetă sau biberon, aşa că întotdeauna a trebuit să îi iau după mine. Dar de prin februarie, de când am început orele de condus, m-am trezit că am lipsit de acasă şi zece ore. Zece. Şi în condiţiile astea nu mai aveam cum să