-Mami, ţine-mă de mânuţă, mi-a spus în maşină, el – în scaunul lui, eu – în locul meu. Voia să adoarmă cu mine, aşa, nemişcată lângă el, strângându-i degetele de catifea.
Şi, ca de fiecare dată când mă emoţionez, priveam cu o lacrimă pe nara stângă cum închide ochişorii, cum se pierde în lumea viselor, dar cum nu îmi dă drumul…
Oh, mânuţele acestea ale lui!
Mâinile lui mici, pe care le întinde spre cer, apoi se ridică pe vârfuri şi aşteaptă, rugător, să îl iau în braţe,
Mânuţele lui cât un biscuit, pe care parcă şi le lipeşte cu aracet de obrazul meu imperfect, ridicându-mi temperatura inimii,
Mânuţele lui calde, care încă mă mai pipăie noaptea pe umăr, pe frunte, pe sân, să se asigure că sunt acolo,
Mânuţele acestea firave, ca doi ghiocei, ce îmi mângâie fiinţa pe experior şi mi-o vindecă pe interior,
Mâinile lui mici, mici, mici, cu care desenează cu creta,
Umple o găletuşă cu apă,
Verifică un spin dacă înţeapă,
Azvârle o minge,
Dă o maşină la vale pe scări de parcă s-ar da el pe tobogan,
Mâinile acestea mici, ale lui, vor creşte,
Nu mă vor mai ţine pe stradă, nu mă vor mai căuta la 2 noaptea, nu vor mai da paginile cărţii înainte să termin tot textul de citit,
Dar îl voi învăţa cum, cu mânuţele acestea ale lui, să îşi clădească viitorul,
Să îşi găsească forţa în pumnul zdravăn închis ori de câte ori va avea nevoie,
Să culeagă flori pentru cea care îl va face să râdă,
Să ţină umbrela deasupra capului pentru cea care îl va ţine de braţ,
Să şteargă pleoape ude,
Să deschidă o uşă unui bătrân,
Să ridice un copil pe umăr să ajungă la cireşele din pom,
Să mângâie mâinile zbârcite ale bunicilor de îl mângâie azi.
Da, mâinile lui mici se vor face mari şi îmi vor da drumul, dar vor păstra în tăcere urma dragostei şi a buzelor mele…
Ale mamei lui.
Poza: noi, acum câteva zile
Cu prietenie,
Alexandra