Suntem la Reina del Mar, o minunăție de hotel de cinci stele în Obzor, Bulgaria. Cei de la Travel Planner mi-au propus să îl vizităm, să îl inspectăm şi să vă scriu despre el, cu bune şi mai puțin bune. Cred că sunt printre cei mai mici bloggeri din campanie, am văzut că au venit aici influenceri maaaari de tot, pe care îi admir şi îi urmăresc.
Aşa că am acceptat cu uimire şi bucurie. Eu aş fi stat 7 nopţi, dar soţul meu are alergie la soare şi nu a vrut mai mult de 5, în condiţiile în care aceasta este a treia ieşire la mare (am scris aici).
Este superb la Reina del Mar. Ne-am îndrăgostit de tot ce ţine de plajă, hotel şi restaurante. În general, noi nu suntem fiţoşi. Am dormit în condiţii de peşteră la viaţa noastră şi tot ce contează pentru mine este curăţenia. Pentru soţul meu, nici măcar asta. Chiar şi la mare, am dormit claie peste grămadă, cu cortul sau cu rulota.
Dar, de când am copii, mi s-au cam schimbat alegerile. Momentan, cu unul de 4 ani jumătate şi altul de aproape 10 luni, îmi este mult mai uşor la unităţi de cazare ce ne oferă mese complete şi sunt situate pe plajă.
Sigur, am încercat şi varianta de rulotă cu cei mici, doar ce am venit din 2 Mai de la campingul cu rulote (v-am scris pe Facebook), unde nu zic că nu a fost frumos. Ba chiar, foarte frumos. Dar a fost un pic mai greu, fiindcă nu am avut baie proprie, ci una la comun. De multe ori a trebuit să îl duc pe Alec la plajă, unde era Andrei, doar ca să pot să mă duc în camping la toaletă. Nu aveam unde să îl pun să fie în siguranță.
Aşa că, în acest moment al vieţii mele, cu doi copii mici, prefer All Inclusive-ul. Sau Ultra All Inclusive-ul, cum este aici.
Mai târziu, când mai cresc şi ei, probabil voi simţi altfel.
CONDIŢII DE CĂLTĂTORIT ÎN BULGARIA
Dacă vreţi să veniţi în Bugaria, trebuie să ştiţi că din cauza creșterii bruște a numărului de cazuri de COVID-19 din România și a situație imprevizibile din această perioada, Bulgaria a decis să impună măsuri la intrarea în țară.
Începând 𝐜𝐮 𝟏.𝟎𝟗.𝟐𝟎𝟐𝟏, conform agenţiei Travel Planner, avem nevoie de unul dintre următoarele documente pentru a intra în Bulgaria:
– Certificatul Digital European care să includă dovada vaccinului
sau– Certificatul Digital European care să includă dovada rezultatul al unui test PCR negativ realizat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în țară sau rezultatul unui test antigen negativ realizat cu maximum 48 de ore înainte de intrarea în țară.
În ceea ce priveşte reîntoarcerea în România, la Reina del Mar şi la Miramar (hotel de 4 stele, variantă mai ieftină, în acelaşi complex) testul PCR este 15 Euro.
DE CE ÎMI PLACE LA HOTEL DE 5 STELE CU ALL INCLUSIVE?
1.Ştiu de la bun început cât costă
Nu ştiu despre voi, dar eu nu fac parte din categoria oamenilor precişi sau iscusiți în managementul banilor. Nu am putut să aproximez niciodată cu exactitate bugetul pentru o vacanţă. Când am avut posibilităţi, l-am extins şi în mijlocul concediului, iar când nu – am înghiţit în sec şi ne-am limitat. La All Inclusive ştii totul de la bun început, nu mai ai nicio surpriză din acest punct de vedere.
Ştiu că multă lume crede că este mai scump la All Inclusive, dar, dacă iei din timp sau prinzi vreo ofertă, se poate să ieşi chiar mai ieftin.
Travel Planner are reduceri pentru septembrie între 10% şi 30% la foarte multe hoteluri frumoase în Bulgaria. Inclusiv la acest hotel (azi, 29 august, era încă valabilă oferta de 18% discount).
2. Nu îmi bat capul cu “Unde şi ce mâncăm?”
Când mergeam în gaşcă la o pensiune sau un apartament, întrebarea care ne stătea pe buze de cum ne uscam cu prosopul era “Unde şi ce mâncăm?” Mergeam apoi pe faleză, în explorare, şi ne aşezam unde era mai multă lume, fiindcă bănuiam că e mâncarea mai bună. Mai stăteam în picioare, mai aşteptam până se elibera o masă, comandam şi iar aşteptam. Sigur că e fain să faci şi asta, dar acum, cu cei mici după mine, prefer să cobor din cameră, după somnul de prânz, sau să vin de la plajă şi să găsesc masa pusă.
3. Se găseşte mâncare pentru toate gusturile
La All Inclusive, ai bufet suedez cu atât de multe feluri de mâncare, că e imposibil să nu găseşti ceva pe placul celor mai mofturoşi adulţi şi copii. La restaurant, dacă nu ţi-a plăcut mâncarea, fie mai comanzi o dată (aştepţi iar şi plăteşti din nou), fie pleci cu burta goală.
La Reina del Mar, ai patru restaurante şi poți alege să mănânci şi à la carte, cu rezervare în prealabil.
4. Avem totul la botul calului
Vrei să ai bar pe plajă cu cocktailuri, înghețată sau fructe la discreție, la nas? Să te resfeți când stă soțul cu copiii? Da, da, nu mă supăr!
Vrei să zaci la piscină? Sau pe şezlong, pe malul mării, fără să plăteşti extra? Fără să stai să vânezi locuri libere şi să le rezervi cu prosopul până seara? Da, te rog!
Cu copiii nu ai cum să zaci aşa, mereu, mai ales dacă mergi fără ajutor. Eşti continuu cu ochii pe ei (depinde şi de vârsta lor). Dar chiar şi aşa, toate sunt la câțiva paşi distanță şi – chiar şi 10 minute dacă prind singură – tot e perfect.
La Reina del Mar ai multe piscine (5 sau 7, depinde cum numeri) pentru copii şi adulţi, unele fiind încălzite, fiindcă vor să funcţioneze şi iarna.
Bonus: există şi spa, cu jacuzzi şi piscină interioară.
5. Suntem împreună, dar separat
Când mergem mai multe familii la o pensiune, spre exemplu, e greu tare să ne sincronizăm cu programul sau să ne punem de acord cu el. Aici, la All Inclusive, nu prea ai alegeri. Sau ai aşa multe, că nu simți nevoia să ieşi din resort. Aşa că, ne învârtim toți prin acelaşi cerc, ne mai salutăm de la distanță, ne mai vedem la masă, mai mergem împreună la piscină, mergem fiecare când dorim în cameră. Sau când doresc copiii. Suntem şi împreună, şi separat.
6. Există cluburi şi activități pentru copii
Mai toate resorturile au cluburi şi activități pentru copii. Dacă e mai mic, copilul are nevoie de însoțitor, dar, dacă e mai mare, poate rămâne la joacă cu ceilalți copii, iar tu te poți retrage în glorie o oră.
Aici, la Reina del Mar, clubul pare tare fain, dar Luc momen e atras de toboganele din faţa lui.
7. Propriul Aqua Park
Nu ştiu dacă toate resorturile au propriul Aqua Park, dar – pe unde am umblat noi – aveau. Chiar şi aici la Reina del Mar, în cele două piscine pentru copii.
În plus, noi avem acces şi la Miramar, hotelul de 4 stele de lângă noi, ce are şi el tobogane.
Pentru copii, sunt Raiul pe pământ.
DE CE NU ÎMI PLACE la ALL INCLUSIVE?
- Prea multă mâncare din care nu apuc să gust
(Nu ştiu exact care sunt politicile de risipă alimentară, dar înțeleg că se reciclează, dacă e posibil, fãră a se pune sănătatea în pericol)
În primul rând, eu sunt tare pofticioasă şi mă oftic că nu pot să gust din toate. Probabil dacă ar fi copiii mai mari, aş avea mai multe şanse. Dar aşa, iau ce mi se pare mai atractiv.
Şi, în al doilea rând, am tendința de a mânca mai mult decât ar trebui. Mai mult şi mai des decât în mod normal. Dacă nu eşti atent, te poți întoarce cu 1-2 kg în plus pe tine. Am găsit totuşi un articol care ne învaţă cum să avem grijă de siluetă la All Inclusive.
2. Poate fi aglomerat
Zic poate fi, pentru că e posibil să nu fie. Unde am mai mers şi aveau un singur restaurant, se cam aglomera, iar îmbulzeala în condiţiile actuale nu mă încântă. Însă, la Reina del Mar, au patru restaurante, dintre care unul e mai plin. Aşa că, mi se pare fain că ai opţiuni şi că nu te calci pe picioare.
Indiferent ce alegeţi pentru vacanţa voastră, All Inclusive sau nu, hotel sau rulote, cort sau pensiune, sper să vă bucuraţi de timpul împreună.
Cu drag,
Alexandra
Poze: arhivă personală
Un răspuns