Patru lucruri pe care le facem, ca părinţi de 3, să avem copii mai sănătoşi (p)

E ora 8 seara, iar Leea cântă cu o linguriță de silicon între mânuțe, fiindcă îi place să roadă tot ce prinde.

Alec doarme de o oră deja, fiindcă a refuzat somnul de prânz şi nu am reuşit să îl adorm nici cu slujbe.  Şi, evident, a picat frânt.

Iar Luc face Sudoku, întins pe covor, cu un capăt al pixului între buzele întredeschise. E concentrat şi calculează ceva în aer.

Trei copii, toți ai mei, fiecare cu nevoile lui. Iar eu îi contemplez cu gândul la nevoia mea: să fie, în primul rând, sănătoşi.

Asta a fost grija mea principală de la primul până la ultimul. Dacă la Luc a fost uşor să îl apăr de multe boli până la doi ani şi nouă luni, când a intrat la grădiniță, la ceilalți doi a fost mai greu. Alec a luat de la Luc primii muci la 4 luni, iar Leea – de la Alec şi Luc – la 3.

Chiar şi aşa, nu mă plâng. Mi se pare că le-au dus bine pe picioare. Ce facem noi, ca părinţi, ca să îi ajutăm să fie cât mai sănătoşi? Patru lucruri:

1.Încercăm să avem grijă de sufletul lor.

Nu mai este niciun secret că emoțiile noastre influențează corpul. Conform unui articol “ Stres şi Cancer” de pe site-ului Centrului de Medicină Integrativă Stanford, stresul cronic poate destabiliza apărarea organismului, poate reduce răspunsul imunitar și ne poate face mai vulnerabili la toate bolile, inclusiv cancerul.

Desigur, la polul opus, pentru o viață sănătoasă, se pare că fericirea joacă un rol important, conform unui studiu publicat în Biblioteca Naţională de Medicină din SUA. Ba, alte studii, spun că e la fel de importantă precum alimentaţia şi sportul.

Aşa că, încerc, pe cât se poate, să îmi cresc copiii cu iubire, cu blândețe, cu sentimentul că în brațele mele sunt în siguranță. Râdem, jucăm “Baba oarba”, dansăm, ne giugiulim până ne dor fălcile de la atâta chicoteală.

2. Încercăm să avem grijă la alimentație

Dacă e să fiu mulţumită pentru un aspect legat de alimentație, ar fi că, în casa noastră, se mănâncă multe fructe. Zilnic. Nu ştiu dacă e meritul nostru, poate doar că mâncăm noi, părinții, și e posibil să îi fi influențat. Dar la fel mâncăm şi ciorbă, iar cel mijlociu scoate toate legumele pe marginea farfuriei, să mănânce doar carne, zeamă şi cartof. Aşa că poate ține şi de noroc?

În orice caz, sunt atentă să nu mâncăm mult zahăr, să nu mâncăm fast-food, să nu bem sucuri din comerț (copiii mei asociază Fanta şi Cola cu experimente pe care le-au făcut cu soțul meu), am grijă să le dau oleaginoase, mâncare proaspătă şi diversificată şi, desigur, fără gluten şi lactate pentru unul dintre copii, care e alergic.

Unul dintre regrete ar fi că, în casa noastră, nu prea se mănâncă peşte. Nu suntem cei mai mari fani ai peştelui. Şi, deşi mi-am propus de multe ori să mâncăm mai des decât o facem, nu prea m-am ținut de cuvânt. Dar am descoperit uleiul de ficat de cod Moller’s, ce conţine acizi graşi Omega-3 şi vitamina D (cu codul Bebe20 aveți 20% discount până pe 30 iunie), şi nu m-am mai simțit atât de vinovată.

La fel cum nu mă simt nici când mănânc ceva dulce pe ascuns (nu mă judecaţi, perioada asta am nevoie, e singurul meu viciu)

3. Încercăm să avem o viață activă

La acest aspect, tot meritul este al soțului meu. Eu încă prefer să zac la plajă decât să merg pe munte, dar copiii, cei doi băieți, sunt non-stop în priză fiindcă aşa e şi tatăl lor: aleargă, merg cu bicicletele, fac trasee pe munte, se luptă cu perne, joacă fotbal, merg cu cortul.

Eu îmi tot promit că mă apuc de sală după ce mai creşte Leea, dar până atunci cred că fac suficient sport cărând, legănând şi alergând după ei.

4. Acolo unde ştim că suntem deficitari, administrăm suplimente

Cum vă spuneam mai sus, din păcate, peştele la noi nu se consumă, dar ne luăm Omega-3 din uleiul de ficat de cod Pure Mom&Baby, cel mai vechi supliment alimentar din farmaciile din Europa, administrat ca atare de peste 170 ani în lume, de 10 ani și în România. Leei îi dau 2.5 ml, iar noi luăm 5 ml.

 

Codul e pescuit din cele mai pure și reci ape de pe glob ale Norvegiei, existând risc minim de metale grele. În plus, fiecare produs trece prin 8 puncte de control.

În documentarea mea, am găsit multe studii despre Omega-3 publicate în Jurnalul Asociaţiei Americane de Inimă, care m-au convins de beneficiile acestor acizi graşi. Conform acestora, Omega-3 (în special EPA şi DHA) reduc inflamaţia, scad tensiunea şi reduc nivelul de trigliceride, care, per total, reduc riscuri de boli cardiovasculare.

De asemena, administrat în timpul sarcinii, joacă un rol esențial în dezvoltarea creierului, oaselor și ochilor fătului, iar în cazul mamei este important în prevenirea depresiei post-partum.

 Mai mult, acizii graşi Omega-3 au fost corelaţi cu beneficii cognitive, ajutând copiii să-si îmbunătățească atenția şi să-și controleze mai bine temperamentul impulsiv, să mănânce mai bine și mai sănătos.

Un studiu publicat în Jurnalul American de Medicină Respiratorie şi Terapie Intensivă arată că un nivel înalt de Omega 3 îmbunătăţeşte sistemul respirator.

De asemena, se pare că ajută la un somn mai bun şi la îmbunătăţirea alergiilor si a dermatitei atopice cu care se chinuiesc copiii mici. Cum este Alec al meu.

De asemenea, le dau şi Vitamina D de la D3VIT 500, care este şi ea foarte  importantă (cu codul Bebe20 aveți 20% discount până pe 30 iunie)

Leei, 5 luni, îi dau 1 picătură, fiindcă are recipient cu picurător, iar lui Alec îi dau 2 pufuri, deşi are 3 ani, fiindcă are deficienţă. În Spania, ne-au recomandat să îi dăm Leei până la 1 an, fiindcă este mult soare acolo, dar ne-am întors în ţară, unde recomandarea este de 2 ani.

Îmi place D3VIT 500 pentru că:

✨ administrare ușoară, sub formă de spray sau picături
✨ se absoarbe eficient, prin aplicarea direct în cavitatea bucală
✨dozare exactă: fiecare puf sau picătură are fix 500 U.I.

✨ putem folosi produsul până la ultimul puf/picătură, are aproape 400 doze, deci ne ajunge 6 luni-1 an
✨ flacon închis ermetic, ce nu permite oxidarea produsului

Conform unui studiu publicat în Annals of Internal Medicine, desfăşurat pe 14 ani, deficienţa de Vitamina D creşte riscul de deces, iar corectarea acesteia scade mortalitatea. Cu cât creşte nivelul de vitamină D, cu atât riscul de deces este mai scăzut.

Conform unui studiu publicat în Biblioteca Naţională de Medicină din SUA, Societatea Endocrină din SUA recomandă suplimentarea cu o doză zilnică de 1000 UI pentru copiii care au peste un an și 1500–2000 UI pentru adulți, astfel încât să se obțină o concentrație de cel puțin [25(OH)D] 75 nmol/ L [48]. Recomandările zilnice de vitamina D3 pentru Europa Centrală au fost publicate în 2013. Doza recomandată pentru nou-născuți și sugari este de 400-600 UI/zi, pentru copii și adolescenți 600-1000 UI/zi și pentru adulți 800-2000 UI/zi.

(Notă, am găsit şi alte recomandări de intervale, dar valori foarte apropiate, +/- câteva sute de UI)

Sigur, prea multă vitamina D poate fi dăunătoare. Conform medicilor de pe site-ul doc.ro, organismul are o toleranță crescută la exces, un aport de până la 4000 UI pe zi fiind tolerat. Însă, atunci când se depășește această doză zilnică maximă, pot apărea probleme, printre care exces de calciu, pietre la rinichi şi altele. Conform doctorilor de la Regina Maria, „dacă iei zilnic, o perioadă îndelungată de timp, 100 mcg (10.000 UI) sau mai multe suplimente de vitamina D, poate să apară toxicitatea, ceea ce cauzează o concentraţie crescută de calciu în sânge”.

Astfel că, aşa cum mi-a spus şi medicul meu, dacă luăm uleiul de peşte şi Vitamina D în acelaşi timp nu există risc de supradozaj. Ba e chiar bine. „Dacă oferim între 600 şi 1000 U.I. pe zi, e foarte bine, că în felul acesta se menține un nivel adecvat de vitamina D”, mi-a zis.

Nu uitați, pentru cei care au citit pe diagonală, că, până pe 30 iunie, aveți 20% discount cu codul Bebe20 pe springfarma.com la ambele produse.

Sper că a fost de folos!

Cu prietenie,

Alexandra

 

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *