Nu banii aduc fericirea, ci ceea ce lași în urma ta! 7 sfaturi financiare de la soțul meu (p)

Articolul a fost scris anul trecut, dar l-am adus din nou în faţa voastră.

***

Țineți-vă bine. Primul articol scris de Andrei, soțul meu, care, de vreo doi ani, iubeşte educația financiară. A lucrat pentru UiPath, cea mai mare şi valoroasă firmă de IT din România, a fost angajat şi apreciat de cel mai bogat român la vremea aceea, Daniel Dines. Acum investeşte în el, la propriu, face cursuri de Inteligență artificială şi de finanțe, dar investeşte şi în alte arii interesante, precum imobiliare, acțiuni, criptomonede. Pe lângă un job full-time, pe lângă statul cu mine şi copiii. Mintea şi apetitul i s-au deschis târziu, spune el, abia acum, după 35 de ani, dar recuperează. Cheia e că doarme de la 22.00 şi se trezeşte la 5.

„Îmi pare rău că nu am avut o educație financiară cât eram mic. Îmi pare rău că toată viața m-am pregătit să ies din facultate pentru un job de 9.00-17.00. Dar niciodată nu e prea târziu. Acum, de când mă trezesc la 5, ca să învăț şi să lucrez pentru mine, nu pentru job, sunt mult mai proactiv şi mai mulțumit de mine”, mi-a spus.

De când Andrei e pasionat, am învățat multe de la el.

Am înţeles că dacă îți cumperi o casă în care să locuieşti şi schimbi o baie funcțională, doar să fie cu verde, cum îți place ție, se numeşte cheltuială, nu investiție. Dar dacă îi pui panouri fotovoltaice, dacă îi pui poartă electrică, dacă pui orice îi poate creşte prețul în viitor, atunci e investiție.

Am înțeles de ce am impuls de a cheltui mai mult decât de a strânge, am înţeles care sunt modurile de a mai economisi bani, în ce domenii am face bine să aruncăm un ochi pentru investit şi am zis să vă dau şi vouă câteva sfaturi practice din partea lui. Ca la bătrâneţe doar să călătorim din câştigurile noastre pasive.

Poate vă ajută.

Acest articol este sprijinit de CashClub, partenerii mei de peste 2 ani, o platformă de cashback, o aplicaţie adică, atât pe telefon, cât şi pe desktop, prin care putem economisi câteva sute de lei pe an nefăcând nimic special. Eu am strâns 200 lei în 7 luni. Mai multe detalii, la final. 

Întâi, sfaturile lui Andrei,

***

sursa: unsplash.com
  1. Schimbă-ți mentalitatea în life-long learner

Adică, învață constant. Nu te gândi că „am terminat facultatea, mă angajez în domeniul meu şi gata”. Ține-ți ochii deschişi pentru noi provocări, descoperă-ți pasiuni, solicită-ți creierul. În fiecare zi să simți că ai mai învățat ceva.

    2. Schimbă-ți mentalitatea în investitor şi învaţă diferenţa dintre cheltuială şi investiţie

Soția mea a schimbat la primul nostru apartament amândouă băile. Le-a schimbat că nu îi plăceau culorile. A motivat că e o investiție, că după ce îl vom vinde, vom cere mai mult. Greşit! Valoarea lui nu a crescut datorită acelor două băi modificate. A fost o cheltuială de „gust”, să-i spun. Sigur că poți să faci ce vrei în apartament, dar nu confundați cheltuiala cu investiția. Dacă am vinde apartamentul, băile – care şi-au schimbat doar culoarea – poate vor fi schimbate de noii proprietari. Poate lor nu le place ce a ales soția mea. 

Investiție clară e o piscină la casă, spre exemplu.

În al doilea rând, urmăreşte să ai investiții care se vor aprecia în timp şi care îți vor aduce venit pasiv. Lună de lună să îl aloci către investiții, oricare ar fi ele. Spre exemplu, să pui deoparte pentru un avans la un imobil (garsonieră, apartament) al cărui singur scop va fi pentru investiție. Îl vei da în chirie şi îți va genera două tipuri de venit:

  • pasiv (cash-flow) din chirie
  • creştere de capital (aprecierea valorii imobilului în timp)

Odată ce devenim investitori, începem să vedem oportunități cam peste tot – e vorba de mindset – modul de a gândi. Este un mod minunat de a privi lumea. Învățăm să ne uităm în jur şi să încercăm să descoperim cum putem îmbunătăți fiecare mic lucruşor din viaţa noastră și a celorlalți. Total diferit de a doar accepta că așa sunt lucrurile și nu avem cum să facem nimic în privința asta.

Cred că în felul ăsta curiozitatea noastră va rămâne ridicată și ne va oferi o viață prosperă și sănătoasă (cel puţin mental).

E foarte important să înţelegem că a investi înseamnă a deține un lucru de valoare (asset) pentru muuuuuuult timp – a nu se confunda cu tranzacţionarea sau cu jucarea la bursă, care este foarte riscantă, în mare măsură gambling și care nu aduce niciun pic de valoare lumii în care trăim.

Odată ce suntem “investiţi” într-un asset, nu ne interesează volatilitatea pe termen scurt, căci urmărim prospectul de viitor, pe termen lung şi foarte lung (5 sau 10 ani tipic sau chiar pe viață – asseturi cumpărate pe care nu le vindem niciodată – de exemplu, un apartament pe care îl putem închiria decenii la rând)

sursa: unsplash.com

     3. Stabileşte un buget şi fă diferenţa între dorinţe şi necesităţi

Literatura de specialitate spune să alocăm:

  • 50% cheltuielilor necesare
  • 30% alocați dorințelor
  • 20% investițiilor şi/sau plătirea din datorii (credite).

Totuşi, recomand a lua asta ca un punct de pornire pentru a defini strategia care ți se aplică cel mai bine. Spre exemplu, noi investim 15%, 25% sunt dorințe şi 60% cheltuieli. Cel mai important e să nu te abați de la strategie, să o execuți corect lună de lună.

Mare atenție la diferența dintre necesități şi dorințe. Hainele sunt necesități, hainele de branduri sunt dorințe.

De asemenea, dacă vrei să cheltuieşti inteligent, fă-ți o listă de pe acum cu toate lucrurile de care CHIAR AI NEVOIE. Poţi profita de reducerile de Black Friday, chiar dacă nu eşti fan. Ştiu că e greu să filtrezi reducerile reale, dar cei de la CashClub vin în sprijinul nostru, al membrilor săi, şi vor expune doar reducerile adevărate în newslettere şi social media. În plus, puteţi beneficia de extra discount cu ajutorul cupoanelor de reducere exclusive ale CashClub. Black Friday este pe 11 noiembrie.

      4. Cheltuieşte mai puțin, câştigă mai mult. În ordinea asta

În primul rând, cheltuieşte mai puțin. Asta o poți face zi de zi cu statutul pe care îl ai acum. Pare „no brainer”, dar gândeşte-te de două ori înainte să dai banii pe ceva. Uită-te unde poți eficientiza şi reduce din cheltuieli.

În al doilea rând, întotdeauna fii deschis la oportunități noi, caută-le chiar dacă asta înseamnă schimbarea domeniului în care lucrezi şi ieşirea din zona de confort.

Eu am terminat Politehnica, inginer în automatizări. Dar mi-am schimbat domeniul de 4 ori în ultimii 10 ani, în mare măsură învățând singur şi ieşind din zona de confort foarte des.

Click aici

În al treilea rând, aş adăuga şi platformele de cashback cum e CashClub, fiindcă efectiv salvezi bani cumpărând. Cum? Cashback are peste 1000 de magazine partenere, printre care elefant.ro, Cărtureşti, Flanco, Vivre, Decathlon, Noriel, Aliexpress şi multe altele. Principiul e simplu: toate aceste magazine oferă comision celor de la CashClub, pentru  că le promovează, iar cei de la aplicație îl împart cu noi, utilizatorii. 

Astfel, la cumpărăturile noastre obişnuite, online, de zi cu zi, putem primi înapoi între 0.5 şi 30% din valoarea comenzii dacă o facem prin aplicaţie. Câţiva lei în plus la fiecare comandă nu strică, nu?

        5. Identifică-ți tiparele financiare cu care ai fost crescut şi schimbă-le pe cele negative

Din păcate, părinții și scoala nu ne-au prea învăţat, pe mulți dintre noi, cum să procedăm în cazul banilor. Probabil singura “educație” a fost să avem un buget în care să ne încadrăm, dar pe care să-l cheltuim tot. Nu am învăţat ce înseamnă antreprenoriat, investiții și gândire pe termen lung. Şi, din păcate, majoritatea oamenilor ajung să muncească toată viața, să-și cheltuiască lună de lună tot venitul (indiferent de cât de mare sau mic e) și să iasă la pensie având mai nimic.

Probabil am fost învățați că banul e “ochiul dracului”, că cei bogați sunt toți corupți și că e mai bine fără bani, dar fericiţi. 

sursa: unsplash.com

Asta nu e o gândire sănătoasă. A înțelege că banii sunt importanți (deși nu cel mai important lucru în viață) e primordial pentru a începe educaţia financiară (care ar trebui să fie o continuă învățare toată viața). Banii și dragostea nu trebuie amestecate – sunt lucruri fără nicio legătură, nu trebuie să alegem una dintre ele, amândouă sunt importante în felul lor diferit.

Aşadar, sfatul meu este să identificați gândurile și obiceiurile nesănătoase și încet-încet să le schimbați în obiceiuri mai sănătoase.

       6. Defineşte-ți propriul profil de risc şi diversifică portofoliul

Primul lucru pe care trebuie să-l conștientizăm cu adevărat este că fiecare investiție presupune un risc. De la a avea un depozit la BCR (risc mic), până la criptomonede și investiții în startup-uri (risc mare), fiecare investiţie are un risc. De aceea este bine să avem un portofoliu de investiții diversificat pentru a ne proteja și de a minimiza întregul risc pe care ni-l asumăm. 

Diversificarea presupune distribuirea banilor investiți în diverse clase de investiții (cash/depozite bancare, imobiliare, fonduri mutuale, acţiuni, comodităţi, criptomonede – aprox. ordonate de la risc mic la risc mare). 

Al doilea lucru este de a realiza cu adevărat cât de tare ne putem permite să riscăm. Aici depinde de fiecare dintre noi – unii au o aversiune mai mare la risc, alţii – mai mică. O regulă nescrisă spune că putem risca mai mult când suntem mai tineri și ar trebui să reducem riscul treptat odată cu înaintarea în vârstă. Pentru mine are sens asta – cât eşti tânăr poți munci mai ușor sau mai mult și oricând poți câștiga bani.

7. “Condu” o viață echilibrată și prosperă

Ultimul sfat pe care aş vrea să-l dau este probabil cel mai valoros. La urma urmei, cel mai important lucru este să “conducem” o viaţă echilibrată și prosperă, din englezul: “Lead a balanced and thriving life”.

A conduce – to lead – înseamnă că noi suntem conducătorii propriei noastre vieți, noi decidem fiecare mic lucru din viețile noastre, de la cum ne îmbrăcăm azi, până la ce job avem și cum “alegem” să ne simțim si să (re)acționăm la ce se întâmplă în jurul nostru.

Noi avem puterea să decidem TOT. Dacă decidem să învățăm toată viața, să devenim o persoană mai bună în fiecare zi, dacă decidem să ajutăm şi să îmbunătățim viețile celor din jurul nostru, vom fi persoane fericite toată viața, indiferent de câţi bani vom avea.

Eu cred că această călătorie, de a fi mai buni în mod continuu, este ceea ce ne face fericiți. Într-un mod oarecum paradoxal, cu o bună educaţie financiară, asta ne va face şi mai bogaţi material.

Un ultim gând: “It’s not money that brings you happiness, it’s legacy that does” – Michael Siebel.

Nu banii aduc fericirea, ci ceea ce lași în urma ta.

Spor şi echilibru,

Andrei

***

     CashClub

Aşa cum v-am spus mai sus, pe lângă sfaturile soţului meu, aş adăuga şi platformele de cashback, prin care putem economisi zeci de lei lunar sau sute de lei anual, nefăcând nimic în mod special. Bani pe care îi primim la noi pe card şi care pot însemna, în final, o jucărie în plus, o bicicletă pentru copil, decoraţiuni noi de Crăciun (că se apropie) sau o zi la spa.

La mine, s-au strâns aproape 200 lei în 7 luni.

Tot ce trebuie să facem e să instalăm aplicaţia CashClub pe telefon şi/sau desktop, să căutăm magazinul nostru printre cele peste 1000 de magazine din portofoliu şi, dacă l-am găsit, să comandăm de acolo. Avem magazine pentru toată familia şi pentru aproape toate domeniile, de la încălţăminte, jucării, haine la cărţi şi electrocasnice.

Sigur, de când suntem în Spania (din martie) nu am mai putut face cumpărături prin CashClub la FashionDays, spre exemplu, care era magazinul meu preferat, dar anul trecut am făcut asta ori de câte am avut nevoie. Iar când am făcut comandă de pe laptop, aplicaţia îmi amintea ea că am 2-3% comision la fiecare comandă.

Pentru fiecare prieten care îşi face cont, primeşti 30 lei

Pe lângă comisioanele încasate, noi, userii, ne putem mări veniturile din platformă în două moduri:

  1.  Putem recomanda Cashclub prin linkul nostru de referral din „Contul meu” și putem câştiga 30 lei pentru fiecare prieten care își creează cont de pe linkul nostru la prima comanda validă a acestuia. În plus, prietenul nostru va primi 30 lei bonus de bun venit
  2.  Putem încasa cashback pentru comenzile altora, care nu sunt încă utilizatori CashClub: dacă dăm click pe un magazin de pe desktop sau din broswer pe mobil, vom vedea un link pe care îl putem copia, îl putem da mai departe și, dacă cineva achiziționează de pe linkul respectiv, încasăm cashback-ul aferent.

De asemenea, platforma include şi un comparator de preţuri (sunt selectate cele mai bune prețuri de pe piață, din toate magazinele partenere) şi o pagină cu “Promoții”, unde putem vedea produsele cu cea mai mare reducere.

Aşa cum am mai spus, pentru a ne ușura interacţiunea cu aplicaţia pe desktop şi pentru a nu ne mai loga înainte pe contul nostru Cashclub, beneficiem şi de o extensie de Chrome, pe care o putem descărca de aici.

Despre fondator, Alexandru Foaie, am scris aici.

Sper că v-au fost de folos informaţiile despre investiţii şi economisirea banilor, o scurtă introducere a educaţiei financiare şi, dacă aveţi şi voi idei şi sugestii, le aştept în comentarii.

Cu prietenie,

Alexandra

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *