Asta mi-a spus o cititoare. Asta mi-a scris o doamnă de mă citeşte şi mi-a rămas pe suflet, în gât, pe buricele degetelor şi am simţit nevoia să o dau mai departe. Fiindcă, da, are mare dreptate.
De când devenim mame, ne scoatem inima la aer. O întindem pe tavă şi o lăsam la uscat, la iubit, la dăruit, la simţit. O ridicăm apoi spre cer şi o lăsăm goală, vulnerabilă, în văzul tuturor, să vadă cât de preaplină este. Cât de preafericită este. Cât de generoasă şi sensibilă poate fi.
Toate venele emoţiilor sunt adunate în cele patru cămăruţe ale ei. În pieptul nostru.
Ne înmuiem ca ceara la căldură când puii noştri scumpi ne strigă să ieşim la balcon să ne arate o floare.
Leşinăm când ne spun că ne iubesc chiar şi când sunt supăraţi pe noi.
Ne scurgem ca ploaia pe scoc când vin din senin şi strigă “sulpiză, ţi-am adus o pală să mănânci, că nu ai mâncat”.
Ne chircim ca pisicile la picioruşele lor când dorm şi ne umplem de bucurie.
Tresărim când auzim un ţipăt de copil şi vrem să îi oferim ajutorul, să salvăm lumea.
Plângem când plâng, râdem când râd, ne emoţionează până şi cea mai scurtă sărutare pe obraz.
Suferim când sunt bolnavi şi am da orice să fim noi în locul lor.
Ne uităm cu nostalgie la filmuleţe sau poze vechi şi ne ştergem cu mâneca ochii când pleacă la grădiniţă, când plecăm la serviciu, când îi lăsăm la bunici.
Poate te supărără sensibilitatea asta a ta, dar eu cred că ascunde doar bunătate. O bunătate pe care o vei da mai departe lui, copilului tău.
Poate te sâcâie sensibilitatea asta a ta, dar eu cred că ascunde, culmea, incredibil de multă putere.
Fiindcă nimeni, nimeni în viaţa asta nu se luptă cu toţi şi toate cum se luptă o mamă pentru copilul ei. Nimeni nu adună atâta forţă, atâta curaj, în cele două palme, în cele mai negre situaţii, cum adună o mamă pentru copilul ei.
Pentru că noi, noi am dat viaţă şi noi o apărăm.
Sensibilitatea noastră din inimă e putere.
Poza: Khadeeja Yasser, Unsplash
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
