Când am anunțat că voi avea al doilea copil, am fost bombardată cu idealul ca bebeluşul să fie o fetiță. Mai ales de la ai mei părinți. „Hai, după prinț trebuie să vină şi o prințesă!”.
În schimb, eu nu mi-am dorit decât să fie sănătos.
Sincer.
De ce? Fiindcă la primul copil, la Luc, băiatul meu de aproape cinci ani, îmi doream fetiță. Speram asta, fiindcă mi se părea mai uşor. Fiindcă eu-s femeie şi mi-ar fi fost mai uşor. Şi poate, mânată de aceleaşi preconcepții, gândeam că fetele trec pe la părinți, la bătrânețe, mai des. Nu să îmi aducă vreun pahar cu apă, nu am nicio pretenție, dar îmi doream, aşa cum îmi doresc şi acum, să nu mă uite.
Şi m-am simțit atât de vinovată că mi-am dorit bebeluş cu două codițe, încât la al doilea am zis că nu îmi pasă decât să fie sănătos.
Şi a venit deliciosul de Alec, tot băiat, după care sunt moartă. Efectiv mă scurg ca înghețata pe cornet când îl văd şi mulțumesc vieții că îi am pe amândoi.
Aşa că, da, sunt mamă de băieți.
De doi băieți. Oricât de tolerantă sunt în general, oricât de mult încerc să fiu politicoasă, să zâmbesc timid şi să răspund calm, am şi eu limite.
Mă apucă trepidațiile când aud, în continuare, „vă trebuie şi o fată”.
Dragă lume, ghici ce? Nu trebuie nimic. Îmi ajung doi copii. Simt, momentan, că asta este limita mea.
Putem fi la fel de bine o familie completă doar cu un băiat, aşa cum putem fi cu cinci fete. Putem fi o familie doar cu doi copii, la fel cum putem fi cu unul singur.
Familii sunt şi cele care adoptă, care nu au copii sau care şi-au luat o broască țestoasă.
Haideți să depăşim aceste preconcepții.
Poate oamenii nu mai vor un copil în plus.
Poate le e frică să se mai gândească la unul din cauza vreunei experiențe grele.
Poate pur şi simplu sunt epuizați, nu vor să o mai ia de la capăt.
Poate nu pot să mai facă.
Poate ei i-ar fi plăcut în adâncului sufletului să aibă pereche, dar el nu mai vrea şi ori de câte ori e întrebată simte o înțepătură.
Sau poate oamenii sunt relaxați şi nu le pasă nimic din toate astea. Dar pentru cei care au obosit să fie întrebați, să punem stop. Să ne dăm seama că idealul nostru de familie nu se pliază pe idealul altora.
Şi, oricum, noi ştim că indiferent câți şi ce copii avem, că-s fetițe şi/sau băieței, suntem cei mai norocoşi din lume.
Doamne ajută să ne fie sănătoşi!
Poza: eu cu Luc, surprinşi de Loredana Alexandra Photography