“Faptul că am devenit mamă a scos ‘leoaica’ din mine. Până la diversificare, nu știam să pregătesc un ou”

1 Comentariu
“Faptul că am devenit mamă a scos ‘leoaica’ din mine. Până la diversificare, nu știam să pregătesc un ou”

La rubrica #dePoveştiCuMamele o avem de data aceasta pe Oana Sîrbu, mama Nataliei (2 ani), inspirația zilnică a miilor de mămici în ceea ce privește rețetele sănătoase pentru bebeluși. Este instructor de Fitness si una dintre adminele grupului “Diversificarea alimentației bebelușului de la 6 luni” de pe Facebook, unde sunt prezente peste 50.000 de mame. Oana vorbeşte deschis depre tragedia de a-ţi pierde mama timpuriu, despre cum fetiţa ei a jucat un rol esenţial în descoperirea talentului culinar, dar şi despre cum să ne organizăm timpul, astfel încât să nu adormim în bucătărie. Iar la final, găsiţi o reţetă-surpriză pentru o minunată tartă de struguri cu nuci și crumble, baby-friendly.

***

1.Oana, eu te știu de pe grupul de Facebook “Diversificarea alimentației bebelușului de la 6 luni”, unde mii de mămici îți ascultă sfaturile și se inspiră în bucătărie după rețetele tale. Inclusiv eu. Acolo, îți mărturisesc, pari o femeie hotărâtă, serioasă și pragmatică. Spune-mi, te rog, cum este Oana din fața telefonului?

Oana: Oana din spatele telefonului nu este o persoană prea simplă sau ușor de înțeles. Puține persoane mă cunosc cu adevărat, dar apreciez oamenii ce nu se grăbesc să îmi judece felul de a fi. Sunt extrem de încrezătoare în forțele proprii, determinată (sper că se vede) și, nu în ultimul rând, super dedicată vieții de familie. Mă sperie ideea de a fi neputincioasă, iar acest fapt mă face să fiu un “mic” titirez cât este ziua de lungă. Încerc să mulțumesc pe toată lumea şi deseori am tendința să uit de propria persoană. Dar asta sunt eu, cu defecte și calități…Take me as I am!

2.Care este povestea familiei tale?

O: Povestea familiei mele are un final tragic şi aș dori să nu detaliez prea mult, deoarece încă “doare”. Este o întrebare destul de sensibilă! Totul își are rădăcinile în ziua în care mama a depistat boala necruțătoare care o măcina pe interior. După o lungă luptă, grea și anevoioasă, mama a decedat lăsându-mă pur și simplu “singură” cu un copil de 1 lună și 1 săptămână, în brațe. Pentru mine a fost “fatal” acest lucru, ea fiind punctul meu de sprijin până la 26 de ani. Practic, nu știam ce să fac cu un copil atât de mic, de unde să încep, cum să fac lucrurile să funcționeze etc. Mulțumită  sprijinului oferit de  tatăl meu și soț, am reușit să învingem toate temerile care mă frământau.

Cu el (Ștefan), m-am cunoscut într-o sală de fitness, unde lucram la momentul respectiv. După câteva luni de tatonare, am realizat că suntem compatibili, având extrem de multe puncte în comun. Cu o aşa “aliniere” a lucrurilor, era puțin cam improbabil să nu devenim peste timp și părinți! Sarcina a fost una extrem de ușoară, fără grețuri, dar cu pofte…și ce pofteeeee! Totul a decurs minunat, până în ziua în care am născut, iar atunci mintea mea a primit un reset total. Un amalgam de emoții, fericire și frică, parcă toate pe mine!

“Era o povară să îmi pun sorțul după gât”

3.Ştiu că ești instructor de Fitness şi, fiindcă după mine sportul şi alimentația sănătoasă merg mână în mână, sunt curioasă dacă ai făcut vreun curs de nutriție de-a lungul timpului.

O: În liceu, am studiat gastronomia, timp de patru ani, dar nu eram deloc pasionată de materie. Era o povară când trebuia să îmi pun sorțul după gât! Eram destul de fragedă ca să înțeleg că tot ceea ce învățam îmi va putea fi de folos pe viitor. Am câteva diplome în cadrul absolvirii liceului, dar cel mai mult acum mă mândresc cu cea de tehnician gastronomic, chiar dacă nu-mi mai aduc prea mult aminte din miile de pagini scrise și învățate. Shame on me!

După ce am terminat liceul, am hotărât sa mă înscriu la Facultatea de Educație Fizică și Sport, pentru că daaaaa, eram o împătimită a sportului.  Însă când am realizat câte materii și probe practice, colocvii, examene, ateste trebuia să facem, am început să am o reținere. Erau prea multe informații și date despre fiecare sport în parte, începusem să încurc termenii între ei. Lucrarea de licență am dat-o în sportul ales de mine și anume, tenis.

Ca să nu tai frunză la căței, după terminarea facultății, am zis să mă apuc și eu de “trendul” sălii de fitness. Ajunsesem să-mi petrec jumătate de zi numai în sală. Ulterior, am fost observată (fără voia mea!) și mi s-a propus primul job: instructor de fitness. Un job solicitant, frumos, dar și dificil pentru o femeie.

4.Cum ai învățat să gătești sănătos fiicei tale și de când te-a preocupat acest aspect? Aplici bunele practici culinare și în cazul vostru?

Hahaha, chiar mă așteptam la o astfel de întrebare! Mă amuză, deoarece până în momentul diversificării fetiței mele, nu știam să pregătesc nici un ou…Da, chiar atât de novice eram. Faptul că am devenit mamă a scos “leoaica” din mine și mai ales în arta culinară. Am învățat din propriile greșeli pe care le-am făcut pe parcurs, am învățat din trucurile mamei mele și emisiuni TV gastronomice…Fără fetele ce erau Admine la momentul respectiv pe grupul “Diversificarea alimentației bebelușului de la 6 luni”, sigur aș fi dat cu bâta în baltă, epuizând stocurile magazinelor de borcănașe și cereale instant…Bleah! Da, ele eu avut un rol foarte important în startul acesta atât de important pentru copila mea…Ulterior, citind sursele avizate ale marilor instituții, am început să creez propriile mele rețete cu ingrediente safe și recomandate copiilor, iar acest lucru a fost și pe placul Nataliei, care în timp a devenit gurmandă. Ei bine, am reușit! Fiind la început, nu părea foarte atrasă de aspect, până când am început să îi “aranjez” farfuria în alt mod. Datorită pasiunii pentru gătit, am adoptat și noi o alimentație mai sănătoasă, mai echilibrată și nutritivă.

5.Ca reguli generale, o schemă de diversificare corectă se bazează pe o alimentație echilibrată, bogată în vitamine, minerale și fibre, fără sare (adăugată) și fără zahăr. Ce ar trebui să știe, din punctul tău de vedere, mămicile care sunt la începutul diversificării?

În primul rând, le-aș sfătui să fie calme și răbdatoare cu puii lor, pentru ca aici de fapt se află cheia. Este foarte important ca noi părinții să ne schimbăm alimentația dacă nu este una foarte sănătoasă. De ce?! Copilul va dori să mănânce exact ceea ce servesc și părinții, iar asta este perfect normal. Puterea exemplului este foarte importantă în educația unui copil, fie că vorbim despre alimentație, comportament sau alte aspecte. Modul în care începem diversificarea este esențial pentru felul cum va percepe copilul relația lui cu alimentația în restul vieții. Diversificarea este un proces complex, de durată, ce necesită răbdare și perseverență. Aș putea scrie la infinit despre subiect dar cu ocazia aceasta vă invit pe grupul menționat mai sus și anume ” Diversificarea alimentației bebelușului de la 6 luni”. Aici veți găsi răspunsuri la întrebările ce vă încearcă și sper ca informațiile să vă ajute la fel de mult ca și pe mine. Succes și spor la gătit!

“I’m a hummus lover!”

6.Sunt multe mame care se plâng că, deși gătesc zilnic două-trei feluri de mâncare, copiii lor nu mănâncă. Ce le-ai sfătui pe acestea și cum crezi că ar trebui să ne eficientizam, să nu adormim pe blatul din bucătărie?

Pffff, întrebare capcană! Este cam dificil să ajuți un copil certat cu mâncarea, dar nu imposibil. Dar haideți să vă explic cum mă organizez eu astfel încât cum zici și tu, Alexandra, să nu adorm în bucătărie.

Seara, după ce adoarme fata, îmi pun gândurile în ordine, apoi aştern pe hârtie sau, mai ușor, la ‘Notițe’ în telefon,ceea ce doresc să îi ofer fetiței a doua zi. După ce am meditat, pe la miezul nopții, încep să foșnesc pungi în ciuda vecinilor, hahaha. Mai exact, pun la hidratat, dacă este nevoie, leguminoase, oleaginoase/semințe, la desărat sau mai știu eu ce. Dimineață, când ne trezim și în timp ce fata servește micul dejun, eu îi prepar prânzul, o gustare și cina. Faptul că mă organizez de seara mă ajută să nu intru în panică, având atâtea lucruri în grijă și nu mai pun la socoteală lucrurile gospodărești. Dacă copilul este obișnuit și întreținut cu o alimentație sănătoasă, este aproape imposibil să refuze variantele de mâncare puse la dispoziție, dar nu iau în calcul și cazuri medicale/erupții dentare etc.

7.Am văzut că ai foarte mare succes pe rețelele de socializare. Pagina de Facebook cu “Deliciile Oanei” crește pe zi ce trece, iar pe Instagram ai vreo 10.700 de followeri. Nu te-ai gândit să încununezi succesul și cu publicarea unei cărți culinare pentru bebeluși?

Hmm…am primit foarte multe sugestii în legătură cu “această” carte, care se lasă așteptată, însă nu am pregătit un răspuns prompt. Momentan este dificil să mă descurc singură cu fetița, iar cartea ar fi o piedică pentru noi. Dar cine știe, poate pe viitor, când Natalia va merge la grădiniță, voi face și acest pas, cu toate că eu am alte gânduri. Nu promit, nu vreau să vă dezamăgesc…

8.Natalia, fetița ta, o mică bombonică, tocmai a împlinit doi anișori. Care au fost fost cele mai frumoase episoade din viața de mămică?

Natalia…mi se umple sufletul când îi rostesc numele. Cel mai frumos moment, de departe, a fost acela în care am strâns-o pentru prima dată la piept. De atunci aceste momente s-au ținut lanț! Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat ocazia să devin un om mai bun prin intermediul copilului, să fiu un om mai responsabil și mai pacifist.

9.Dar cele mai grele?

Cel mai greu moment în viața de mămică a fost când Natalia s-a pricopsit cu rotavirus. Mă iau fiorii pe șira spinării la “răsfoirea” gândurilor legate de montarea branulei, tratamente, analize și vizite la medic. Ce bine că a trecut! Mie, personal, episoadele medicale în calitate de mamă mi se par ca fiind cel mai greu de îndurat.

10.Dacă viața ta ar fi unul din deliciile tale, care ar fi acesta? Dacă ne poți da și rețeta, ar fi minunat.

Mi-ai dat de furca acum, trebuie să răsfoiesc în albumul dedicat rețetelor să văd ce m-ar caracteriza mai tare.

Dacă viața mea ar fi fost un deliciu sărat, aș alege fără doar și poate humusul. I’m a hummus lover! Un tip de preparat pe care l-am descoperit datorită diversificării, unde năutul nu-mi suna prea familiar înainte…

11.Pe lângă chef, mămică și admin, ești și femeie. Cum mai ai grijă de tine și ce îți lipsește cel mai mult din viața de dinainte de copil?

Desigur, cu puțină organizare (cu riscul de a mă repeta), putem avea grijă de noi și de nevoile personale. Dacă este un lucru care-mi lipsește dinainte de a deveni părinte este acela de a avea o minte mai tăcută. Ce să fac, nu-mi dau pace rețetele ce-mi vin (n.a.în minte).

12.Ce ai vrea să le transmiți mămicilor?

Le-aș sfătui să își trateze copiii ca pe niște persoane capabile să ia decizii și să le accepte (cu limita de siguranță și politețe necesare), pentru că în acel moment vor deveni mai relaxate și mai fericite!

***

Reţeta Oanei: Tartă de struguri cu nuci și crumble (baby-friendly)

Ingrediente:

– 6 lg făină tip 650

– 3 lg făină de ovăz

– 6 lg lapte rece

– 50 gr unt nesărat

– 300 gr struguri negrii

– 2 lg suc de lămâie

– scorțisoară tip ceylon

– 3 lg nuca hidratata și mărunțită

– făină de cocos

Mod de preparare:

Într-un vas termorezistent punem strugurii spălați, tăiați în doua fără sâmburi (se scot). Stropim cu lămâie și amestecăm bine. Introducem la cuptorul preîncâlzit pentru 15 de minute la 180 de grade.

Ambele tipuri de făină se amestecă cu scorțișoara, nuca și untul. Când aluatul devine nisipos, adăugăm laptele până se vor forma niște cocoloașe umede și sfărâmicioase. Se împarte în două, iar o parte se va folosi deasupra tartei.

Punem aluatul sfărâmicios pe o tava cu hârtie de copt și îl turtim cu ajutorul degetelor formând o margine mai înaltă. Se bagă la cuptor pentru 10 minute apoi, turnăm strugurii cu zeama fierbinte peste.

Pe toată suprafața tartei fărâmițăm și aluatul rămas. Se introduce din nou la cuptor pentru 15 minute la 180 de grade.

Optional după ce am scoatem tarta, se mai pot adăuga câteva feliuțe de unt.

Se servește rece direct de la frigider 🙂

Pe Oana o găsiţi la “Deliciile Oanei“.

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.