Recunosc fără nicio sfială că îmi plăcea tare mult să plecăm cu gașca departe, de Revelion. Când se putea. De obicei, în Bulgaria, la Bansko. Vreo patru-cinci ani la rând acolo am mers. Zăpadă, condiții bune și decente la buzunar. De când s-a născut Luc, primul copil, nu am mai plecat. Nicăieri.
La primul Revelion, 2017, nu am vrut să fim departe de el.
La al doilea Revelion, 2018, exact la fel. Am mers, în schimb, câteva ore, la un restaurant, situat la un minut distanță de casă.
La al treilea Revelion, în 2019, tot acasă am stat. În anul acela ne-am achiziţionat casa de la București şi am avut alte priorități financiare.
În noiembrie 2020 s-a năcut al doilea copil, aşa că…nu ne-am încumetat să plecăm cu un bebeluş de două luni în vreo destinaţie exotică.
Iar anul acesta nu va fi vreo excepție.
Totuşi, trebuie să recunosc, am avut o tentativă. Am vrut să mergem la casa de vacanţă a socrilor mei din Băile Govora, cu naşii noştri, făcusem planul, cumpărăturile, dar au răcit copiii lor. Ieri am anulat. Aşa că, rămânem, pentru al cincilea an, la părinţii mei, la Voineasa.
Am prieteni care merg la Roma, la Viena sau în Singapore, dar noi o să stăm acasă. Şi sunt împăcată cu asta, deşi primesc întrebări cu o priviri șocante:
“Cum să stai acasă de Revelion?” m-a întrebat dăunăzi cineva, pe un ton de catastrofă. De parcă acum, în floarea vârstei, îmi usuc seva tinereții și nu știu să mă bucur de viață. Inițial am avut un soi de rușine, un blocaj în gât și mi-a trecut abia după ce m-am fâstâcit și am înghițit nodul. “Uite-așa, bine”, i-am spus. “Stăm acasă, liniștiți”.
Și chiar sunt OK cu asta, în adevăratul sens al cuvântului. Nicidecum că strugurii ne sunt acri. Chiar nu am nevoie acum de o noapte de zbânțuaială ca să încep Anul Nou bine. Chiar nu am nevoie acum să fiu la un resort în Okinawa ca să simt că închei 2021 glorios. Nu am nevoie nici măcar de zăpadă ca să simt că e iarnă (bine, poate doar puțin!), nici de artificii pe cer care să îmi arate că e 00:00. Nu am nevoie de nimic special. Serios. Mă bucur pentru toți cei care aleg să se distreze altfel, m-am distrat și eu de atâtea ori. Știu doar cum e.
Dar anul ăsta – vă spun cu mâna pe inimă – ne este tare bine acasă. Am nevoie doar de familia mea, de o mânuță de copil mic vârâtă în sân, de un picior de copil mare peste genunchi și de un sac mare de iubire, înțelepciune și sănătate pentru toţi.
Astfel, o să mă trezesc în Noul An mai fericită decât oricând.
Poza: arhivă personală. Noi patru, surprinşi de Loredana Alexandra Photography
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
2 răspunsuri
Când și unde ați învățat să schiați? Vreau și eu să începem…dar toți 3….undeva decent că preț, de la anu’. Nu avem prieteni pasionați…și recomandările de pe internet nu sunt de mare ajutor. Va avea 2.4 luni…bănuiesc că nu e prea mic…dar noi, peste 30 de ani…suntem cumva prea mari?
Noi am învățat singuri, în facultate, la Straja. În 3 zile mi-am făcut fundul negru de la căzături, dar am reuşit. Soțului i-a fost mai uşor. Eu vă recomand pârtia noastră, desigur, Transalpina Ski Resort. Dar nu ştiu când se va deschide (deşi s-a lansat data de 15 ianuarie în spațiul public). Aştept să îl duc şi pe Luc acolo. Revin atunci cu impresii, că acum nu sunt foarte documentată🙈