E ultima seară în apartamentul nostru drag. E ultima în locul în care am devenit părinţi, ultima în livingul unde Luc mi-a zâmbit prima oară, ultima în holul unde obişnuia să se joace cu maşinuţele sau să bată mingea, ultima în bucătăria unde am împrăştiat atâta aluat pe pereţi, că greu, foarte greu l-am curăţat. E ultima seară în baia în care mă ascundeam când voiam puţină linişte, în care dădeam drumul la apă şi mă prefăceam că fac duş, doar ca să mai scriu. E seara în care punem cheile în coş, stingem lumina şi tragem uşa după noi.
Poate e doar teama de nou, poate e doar nostalgia amintirilor clădite aici, dar am un soi de strângere de gât şi durere de stomac. Eu am plâns – v-am mai spus – şi când am plecat din cămin, unde iarna făceam duş cu apă rece, aveam gândaci pe post de animale de companie şi găteam, pe hol, la o plită. Stăteam cu Andrei într-o cameră-chibrit cu două paturi supraetajate şi înguste cât o scândură. Şi ca să încăpem amândoi în cel de jos, numai pe o parte dormeam. Nu aveam cum să stăm pe spate sau fund în fund. Nu. Trebuia să stăm lipiți pe aceeaşi parte, în același timp. Şi, în fiecare seară, în fiecare noapte, când unul dintre noi voia să se întoarcă, se întorcea neapărat şi celălalt.
Dar acolo a fost cuibuşorul nostru, acolo ne spuneam unul altuia visele, dorinţele şi mi se părea că mai mult de un pat şi un frigider nu ai nevoie.
Dacă de camera aia mi-a fost dor, darămite de aici? Primul nostru cămin adevărat? Primul loc pe care l-am cumpărat cu câteva luni înainte să îl nasc pe Luc? Când căutam cu atâta drag gresie, mobilă şi covoare cu un burtoi imens? Când aveam timp să fac asta?
Acum, simt că o facem în grabă şi parcă nici nu avem timp să ne bucurăm aşa cum ar trebui. Încă nu avem mai nimic aranjat, încă e vraişte, încă mai avem curăţenie de făcut şi de căutat mobilă. Avem un pat şi două noptiere doar. Habar nu avem cu ce se mănâncă o casă, dar…uşor-uşor, nu?
În plus, mi-e dor de Luc. Teribil. Pe lângă fuga de microbii din Capitală, l-am dus pe copilul nostru la bunici ca să ne ocupăm de mutat. Dar duminică plecăm spre el şi îl vom aduce acasă, unde un nou, simplu şi – sper eu – frumos început ne va deschide uşa…
Poză: arhivă personală, din livingul apartamentului nostru
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
8 răspunsuri
Eu nu am locuit niciodată la bloc,dar îți pot spune ca este super minunat la curte și destul de mult de munca dar le faci cu drag fiind în curtea și casa ta. Îți doresc un nou început de vis.
Mulțumim tare!
Eu am stat la bloc… acum la casa. Nu m-aș întoarce niciodată la bloc. Iar pentru copii este mult, mult mai bine la casa. Asa ca… Cu mult curaj inainte
Multumim de incurajari 🙂
Sa fie intr-un ceas bun! Felicitari pentru acest pas minunat! Spun minunat, deoarece chiar cred ca locuitul la casa e mai presus de cel la bloc. Eu am locuit la bloc pana la 37 de ani, dupa care, la casa (fara curte, fiind in chirie), insa e atat de bine, incat nu m-as mai vedea intr-un apartament, in bloc 😊. Visam, ca la un momentvdat, sa avem casuta noastra… o casuta mica, dar cu o curte suficient de mare, cat sa aiba spatiu de joaca cei doi copii, iar noi, cei mari, sa putem ingriji o gradina de legume si flori 😉
Mulțumiiim, mă bucur şi pentru voi!
Bună, noi ne-am mutat de la bloc la casă acum un an, când fetița noastră avea 1an și 8 luni, ea a luat parte la tot ce inseamna mutat,renovat, ansamblat mobila, dormit direct pe saltea, a fost greu pt noi ăștia mari, ea s-a adaptat super repede și chiar o incanta toată forfota din casa! Oricum la casa sunt mult mai multe avantaje în special pt copil, balaceala într-o mica piscina vara, groapa cu nisip, posibilitatea de a avea mai multe animalute, plantat floricele etc… O sa fie perfect pentru Luc!
Suna tareee bine😊😊