Notă: vă spuneam că am o serie de scrisori pe care le-am scris doar pe pagina de Facebook a blogului şi încep să le urc şi pe site, să nu se piardă. Prima scrisoare este aici, dedicată mie, iar cea de jos, a doua, este dedicată fiului meu.
***
Dragul meu,
Să mă ierți, te rog, când mă uit la tine şi mă pufnește plânsul. Nu mi-am imaginat niciodată că mă pot simți datoare Universului că mi te-a adus.
Să mă ierți când nu reuşesc să fiu mereu şi mereu în spatele tău când cazi cu genunchii pe asfalt. Dar crede-mă când îți spun că ai putere să te ridici. Oricând.
Iartă-mă, scumpul meu, când mai spun în glumă apostrofat: “Mami, ce mă fac eu cu tine?” Când, de fapt, eu nu ştiu ce m-aş face fără.
Să mă ierți când nu îți înțeleg întotdeauna cuvintele, dar să ştii că trăirile ți le simt de parcă ar fi ale mele.
Să mă ierți pentru zilele şi nopțile în care mai sunt obosită, nervoasă, fără vlagă şi nu îți întorc toate zâmbetele. Dar să ştii că ele îmi sunt medicament.
Să mă ierţi, te rog, pentru clipele în care nu pot fi o mamă bună, când mai ţip în loc să te iau în braţe, când mai plec din cameră cu mâinile la urechi să nu te mai aud plângând. Să ştii că în fiecare zi mă rog să am din ce în ce mai multă răbdare şi îmi promit mie că o să am.
Să mă ierți când mă mai gândesc departe, departe, peste 30 de ani, şi mă întristez aiurea. Dar mi-ar plăcea să rămânem exact ca acum, o eternitate şi o zi.
Să mă ierți când nu voi mai avea scut pentru răutățile din jur. Dar promit să te învăț cum să ți-l faci singur.
Iartă-mă că nu mă pot abține nici măcar o zi fără să te inspir, fără să îți spun “te iubesc” şi că eşti cel mai frumos copil de pe pământ. Nu mă pot abține şi pace.
Iartă-mă, te rog, pentru toate. Dar mai ales pentru ziua în care mă vei striga, iar eu nu îți voi mai putea răspunde…
Cu iubire şi nostalgie,
Mama
Poză: arhivă personală
0
0
0
0
