Cel mai scump parfum e cel de bebeluş. Cum voi avea grijă de pielea bebeluşului nostru de va veni (P)

Nu mai ţin minte chiar toate momentele de la naştere şi toate zilele în care am stat în spital, dar ţin minte momentul în care mi l-a pus medicul în braţe şi i-am urat bun venit. Cred că doar două-trei minute a stat pe mine, sub gât, fiindcă mi l-au luat rapid, de nu am apucat să mă uit prea bine la el. Ne-am întâlnit însă în camera de alăptare câteva ore mai târziu, ore care acum îmi par o veşnicie pe care nu aş vrea să o mai repet. Am intrat timid în încăpere, după ce m-am dezinfectat, şi am început să îi caut numele printre cele 15-20 de pătuţuri cu nou-născuţi. L-am găsit dormind, spălat, înfăşat lejer şi, cumva, ireal.

“Hai, luaţi bebeluşii în braţe, că jumătate de oră aveţi voie să staţi aici,” ne-a zis o asistentă, trezindu-mă din reverii.

Stângace, cu mari emoţii şi degete mişcând ca piftia, l-am ridicat şi l-am strâns la piept. Era prima noastră întâlnire adevărată, fără privirile celor din jur, doar noi doi, într-un colţ, pe un scaun verde de muşama, tip colac, cu gaură în mijloc. Încă nu se trezise, aşa că am stat şi m-am holbat la el ca la o pictură de Monet, uimită că ştrumful pe care îl ţineam în mâini fusese cu doar câteva ore în mine. L-am sărutat şi l-am mirosit.

Apoi l-am mai mirosit o dată, că nu îmi venea să cred. Am inspirat tare, lung şi cu zgomot. Doamne, ce frumos mirosea! M-am plimbat cu nasul prin firele de păr şi apoi pe pielea lui de pe pomeţi, urechi, gât şi am ajuns la mânuţele ieşite din pânza albă, fine ca pashmina. Pielea lui de catifea mirosea a apă pură de izvor amestecată cu lapte şi zahăr. Era fermecător de dulce.

Luc, la câteva săptămâni, când şi-a descoperit urechea

Şi aşa mă aştept să fie şi frăţiorul lui. Aşa mă aştept să fie şi pielea lui, cu cel mai scump parfum din lume.

Cum avem grijă de pielea unui bebeluş

Pielea unui bebeluş e mult mai delicată şi mai sensibilă decât a unui adult. Pe de-o parte, acest lucru poate fi minunat, sensibilitatea făcându-l să reacţioneze la atingerea noastră până la stimularea oxitocinei, a hormonului iubirii. Fiecare mângâiere, fiecare sărut sau masaj îl calmează, îl reconfortează şi ajută la conectare.

Dar pe de altă parte, sensibilitatea pielii îi poate dăuna dacă nu îi acordăm atenţie. Bariera cutanată a bebeluşului este mai subțire cu pâna la 30% față de a noastră, pielea lui poate pierde umiditatea de două ori mai repede, ceea ce înseamnă că e susceptibilă uscării şi iritării.

De aceea ar fi bine să folosim produse testate dermatologic. Inclusiv la hainele pe care le poartă.

Specialiştii spun că nu este imperios să spălăm cu detergent special, atâta timp cât folosim detergent lichid sau extraclătire, însă este recomandat. Este mai bine să evităm produse ce conţin chimicale şi ar putea, pe termen lung, irita pielea.

Ce am ales eu

Deja m-am apucat de cumpărat haine pentru frăţior, fiindcă pe cele de la Luc le-am dat mai departe. Astfel, pentru că vreau să fiu sigură că pielea lui va fi îngrijită, am ales să le spăl înainte cu Teo Bebe, detergent special, testat dermatologic, gândit atât pentru nou-născuţi, cât şi pentru copii şi adulţi cu pielea sensibilă.

Este hipoalergenic, cu extract natural, fără parabeni.

În ultimele săptămâni am testat pe hainele lui Luc, pe primul meu copil, atât detergent pudră, cât şi lichid, capsule şi balsam. Mi-a plăcut mult. Nu l-a iritat nimic (sigur, şi pielea lui e mai matură), hainele sunt curate şi miros a lavandă, mirosul meu preferat.

Aş vrea să menţionez doar două lucruri de care să ţineţi cont:

     1. Detergentul a reuşit să scoată petele foarte, foarte puternice după a doua spălare. Am folosit pudră de două ori. După cum puteţi vedea în prima poză, tricoul galben, pătat cu cireşe, a rămas doar cu o uşoară umbră la gât. Pentru mine nu este vreun impediment pentru frăţiorul de va veni, fiindcă nu va mânca cireşe prea curând.

Tricou spălat de două ori cu detergent pudră

În schimb, dacă vă uitaţi la a doua poză, cu geaca plină de pământ, o să vedeţi că este impecabilă după prima spălare. Detergent lichid am folosit:

Geacă spălată o dată cu detergent lichid

      2. Mirosul. M-am temut ca, fiind cu aromă de lavandă, mirosul să fie pregnant, mai ales că nou-născuţilor nu se recomandă. La Luc chiar se simţea, fiindcă am folosit atât detergent, cât şi balsam. Însă la hainele frăţiorului am folosit doar detergent lichid, iar când bagi nasul în ele se simte o mică, mică adiere. După extraclătire, nu se mai simte nimic.

Recomand cu onestitate şi cu drag produsele Teo Bebe şi mi se pare că sunt de apreciat că au dorit de la mine un răspuns sincer, până la capăt.

Voi ce detergent folosiţi?

PS: mama tot cu Teo Bebe spală de când i l-am arătat şi nu glumesc 🙂

Poze: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

 

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *