Când un copil e răcit, e greu. Dar când sunt amândoi…e îngrozitor

1 Comentariu
Când un copil e răcit, e greu. Dar când sunt amândoi…e îngrozitor

Sunt într-o perioadă în care nu mai am chef de nimic. Nici măcar de scris. Nici măcar să îmi scot greul pe platou şi să mă eliberez. Probabil, de aceea scriu telegrafic, fără pic de emoție.

Nu pot să las să simt nimic, că aş plânge şi nu m-aş mai opri. Sunt oricum nedormită de o lună, dar JUR că prefer să nu dorm şi să ştiu că sunt sănătoşi. Dar nu-s.

Nu mai scăpăm de aceste boli. Când unul, când altul, când eu, când Andrei. Chiar când credeam că scăpasem, chiar când credeam că o să îmi recuperez nopțile, începem iar.

Luc, ieri, febră, conjunctivită, tuse, muci. Măcar nu e Covid, i-am făcut PCR şi e negativ. 

Azi, l-a luat şi pe Alec. Aceleaşi simptome. Până acum, chiar dacă au mai fost răciți în tandem, unul dintre ei (de regulă, Luc) era cât de cât în regulă. Unul – formă uşoară, celălalt – mai grea.

De data asta însă, e destul de greu la amândoi.

Şi îmi e dificil să mă împart. Îmi e tare greu să îi văd pe amândoi cum se chinuie în acelaşi timp. 

Mă doare sufletul de două ori mai apăsat în acelaşi minut.

Mă tem de două ori mai mult.

Mă rog de două ori mai aprig.

Când aveam doar un copil, eu şi soțul meu parcă aveam control. Îl mângâiam, îl verificam constant, îl țineam lipit de piept, simțeam că ne descurcăm şi ne ajuta să facem cu rândul. Şi nici nu aveam astfel de episoade săptămânale, deja. Acum, cu amândoi, e haos.

Încercăm să îi ținem în camere separate şi fix degeaba. Tot îşi dau unul altuia. Uneori, simt că nu mă descurc. Că nu mai fac față. Trebuie să îmi notez ce şi cum am dat fiecăruia. Ne întrebăm unul pe altul de mai multe ori pe zi “I-ai dat lui Alec asta sau lui Luc ailaltă?”, ca apoi să ne răspundem “Ți-am zis că nu, ai uitat?”

Da, uităm. Da, ne enervăm. Da, ne îmbrățişăm şi ne întrebăm când vine noaptea, să apucăm un pic de somn. Facem maratoane între camere. Mai ales eu.

Deşi ştiu că Luc e în siguranță cu Andrei, când plânge, nu pot să stau de partea cealaltă a peretelui. Aşa că îl adorm pe Alec şi fug la el. 

Şi v-am spus cât de “distractiv” e când răceşti şi tu? Când abia îți simți muşchii, dar tu trebuie să dansezi în cap să îl faci să râdă? Nu v-am spus. Nu e.

E greu când răceşte doar unul dintre ei, dar când răcesc amândoi, e îngrozitor. 

Dar ştiu că peste câteva zile vom fi bine. Peste câteva zile ne vom înzdrăveni.

Trebuie.

PS: am vrut doar să mă plâng un pic, că daaaa, avem voie să (ne) plângem şi să ştiți de mine zilele astea. Sănătate vouă şi familiei voastre!

Poza: Unsplash

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

1 Comment

Leave a Reply