Apreciază-l mai mult pentru ce face şi critică-l mai puțin pentru ce nu face

0 Comentarii
Apreciază-l mai mult pentru ce face şi critică-l mai puțin pentru ce nu face

Ieri, am fost prin sat, prin Voineasa, şi mergeam cu Andrei şi cu Luc în singurul parc din localitate. Şi cum mi-am întors gâtul spre Andrei, că venea o maşină, i-am văzut o pată mare pe polar. Mi s-au aprins iar antenele de hienă, fiindcă de multe ori nu se uită la lucrurile astea, trage pe el ce nimereşte, chiar şi lucruri purtate, pe care le pune în dulap, că nu a văzut că sunt murdare. Eu sunt cea care îl ceartă că nu e atent şi îi mai sugerează una şi alta. Ca ieri:

-Băi, iubitu, nu ai văzut că e murdar polarul tău? Ditamai pata, zici că ai var.

-Ba da, azi-dimineață m-a murdărit Alec. I-am dat medicamentul şi s-a şters pe mine.

Mi s-a înmuiat inima, fiindcă, da, nu făceam parada modei şi fiindcă, da, el chiar avusese grijă de copilul lui. De toți, de fapt, fiindcă zilnic mi-a adus pastilele cu un pahar cu apă la botul calului.

(pentru cei ce nu mă urmăresc pe facebook, fac un update: Luc a adus streptococ de la grădiniță, am luat toți şi 10 zile au fost dificile. E greu când sunt ei răciți, dar mai greu e când eşti şi tu, ca părinte. Am scris aici)

Şi facem des asta. Eu, de multe ori, cu el, iar el, câteodată, cu mine. Ne concentrăm pe ce NU am făcut în loc să apreciem ce am făcut.

Şi poate nu suntem singurii. Poate nu suntem singurul cuplu care pune “DAR” după o afirmație.

Ai dus gunoiul, DAR nu ai pus pungă în coş.

Ai făcut cumpărăturile, DAR nu le-ai pus la loc şi le-ai lăsat în mijlocul holului.

Ți-ai băgat şosetele murdare în cuva maşinii, DAR nu ai mai dat drumul.

Ai băgat hainele la spălat, DAR nu le-ai mai băgat în uscător.

Ai petrecut timp cu copilul, să am timp pentru mine, DAR i-ai pus ştrampii pe dos şi l-ai încălțat cu cizmele verzi în loc de cele roşii.

I-ai făcut copilului de mâncare, DAR nu i-ai dat suficientă proteină.

Aveți şi voi acest “DAR” în vocabular? Iese pe gură ca şi când eşti pe pilot automat?

Eu zic să încetăm.

Să ne punem leucoplast, fermoar, nasturi, lipici. Ce vreți voi. Să rămânem la “mulțumesc că eşti”, “apreciez că faci”, “hai să vedem cum pot să ajut şi eu”.

“Da, dar el niciodată nu înțelege”.

“Da, dar ea mereu face la fel”.

Just zip it.

Fără “DAR”. Face şi lucruri bune, că de-aia te-ai îndrăgostit, nu?

Eu zic că putem să ne controlăm emoțiile, putem să dirijăm atenția creierului spre lucrurile bune, pozitive, spre prima parte a frazelor. Să ne apreciem soțul, soția, bunicul, bunica, să ne aprieciem chiar şi pe noi pentru toate lucrurile pe care le facem şi să nu ne mai biciuim pentru cele pe care nu le facem.

Să ne arătăm recunoştința mai des.

A dus ea gunoiul, pui tu pungă. A scos el copilul cu hainele pe dos, îl îmbraci tu mai bine data viitoare.

Creşterea unui copil nu e o plimbare cu bicicleta pe Kiseleff.

E important să fim o echipă, să ne sprijim, să ne simțim apreciați pentru ceea ce facem. Critica permanentă nu ştiu când a fost constructivă.

Un mic exercițiu? Sigur, Alexandra, veți răspunde, că nu aveți încotro. Să spunem că suntem fleaşcă de obosiți, ne pică ochii în gură, dar ne ridicăm din pat să îi aducem copilului un ultim pahar cu lapte. Şi uităm laptele afară. Ce am vrea să auzim a doua zi?

“Băi, eşti de groază, nu ai pus laptele în frigider şi s-a stricat! Acum trebuie să luăm altul!”

SAU

“Ai uitat laptele afară. De la oboseală ți se trage. E OK, cumpărăm altul!”

Hm?

Ştiu, e risipă alimentară şi de bani. Dar oricum greşeala s-a produs, oricum suntem conştienți de ea şi ne pare rău, de ce să punem şi sare pe rană?

Să apreciem că a dus gunoiul în tomberon şi să nu mai pufăim şi să nu ne mai dăm ochii peste cap că a uitat să pună pungă nouă.

Eu cred că dacă reuşim să facem asta, dacă reuşim criticăm mai puțin şi să apreciem mai mult, reuşim să fim, pur şi simplu, mai relaxați şi fericiți. 

Poza: unsplash

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply