Acum o lună, într-o duminică de toamnă cu iz de vară, cu soare prietenos, cu oameni haioşi şi bebe frumos, am fost naşi. Am fost norocoşi să fim naşii un băiețel cu miros de lavandă, David Andrei.
Nu mai ținusem de la Luc un bebeluş atât de mult în brațe. Sigur, fugitiv am mirosit, am strâns sau am îmbrățişat gogoşari aşa mici. Chiar şi pe David. Dar niciodată nu m-am lăsat copleşită de emoții. Sau nu am vrut să mă las copleşită. De dor de Luc mic, de dor de palme cât degetul meu, de dor de gângureli amețitoare, de dorințe de un alt copil în familia noastră. Pentru că eu – doar eu, cea de scrie – nu mă simțeam pregătită şi nici nu încheiasem contractul cu reverii traumatizante prin care am trecut. Mereu am sărit peste acest gând, ori de câte ori venea în discuție. Al doilea copil curând? No way, Jose!
Dar atunci, în acea zi, vreo 40 de minute a stat în brațele mele. Timp berechet să îmi fure din minți, să îmi păcălească temerile, să îmi aducă aminte ce duios este să ai un bebeluş. Văzându-l atât de dulce, liniştit şi răbdător, rânjit de la cap la coadă, vă mărturisesc că a fost prima dată, în cei doi ani şi opt luni de când sunt mamă, când am lăsat gândul celui de-al doilea copil să îmi intre pe uşă. Ba chiar i-am zâmbit. De la „nu, nu e momentul acum” am trecut la „ce ar fi dacă…?” Iar pentru mine e un pas uriaş pe care doar soțul îl înțelege.
Nu vă mai spun ce val de emoție m-a pălit când preotul ne-a spus că suntem „naşi, părinți spirituali” de am făcut-o şi pe mama lui să plângă. Noroc că mi l-a luat din brațe, că eu mai aveam un pic şi plecam cu el acasă 😛
Petrecerea a fost foarte reuşită, iar mâncarea excelentă şi dichisită. Păcat că am lipsit la mai mult de jumătate din ea, stând după Luc.
Vă las mai jos poze cu decorul, lumânarea, trusoul personalizat, pictat şi brodat manual, cu hainele de Biserică şi de băița de a doua zi, cu mirodeniile pentru băiță. Şi cu noi.
David Andrei, ai un nume atât de frumos, precum părinții tăi. Bine ai venit în familie şi îți mulțumesc fără pic de ascunzişuri că mi-ai deschis sufletul. Cel puțin, o uşă din el. Ştii tu ce ți-am povestit la ureche 🙂
Poze: Alex Florea
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
2 răspunsuri
Wow! Cat sunteți de frumoși! Ce rochie minunata ai. Eu mă gândesc în fiecare zi la ce-l de-al doilea copil….la un om mic care sa fie alaturi de actualul om mic, când vor fi dor ei pe pământ. Sănătatea mea insa, e șubredă…iar primul copil a venit când nimeni nu îmi dădea nicio șansă…când nimeni nu se bucura pentru mine și îmi era frică sa mai spun cuiva, frică de judecată lor….am găsit cu greu un medic dispus să mă asiste, dar am găsit. Copilul meu perfect, a venit la termen, pregătit și ușor, ușor…m-a pregătit și pe mine…acum, aștept să crească puțin, să ii pot cerere părerea cu privire la un frățior. Dragilor, mă bucur că v-am cunoscut și mai ales, că toate aceste gânduri ale tale, se oglindesc in dorințele multora dintre noi. Mă înclin!
Te imbratisez! Tare, tare!