Vor trece toate. Dar, cel puțin un lucru bun, nu acum

Astăzi, în prima noastră excursie de o zi în doi de când am devenit părinți, în prima noastră excursie după mai bine de doi ani și trei luni, a trebuit să împărțim, la un moment dat, un taxi, cu alți doi turişti, o italiancă şi un francez. Când au aflat că vom face câteva excursii de o zi în afara Tokyo-ului, săptămâna asta, când au realizat că vom sta zilnic şase-şapte ore pe tren doar ca să ne întoarcem seara acasă, să dormim cu Luc, au făcut ochii neon, curioşi. Nu înțelegeau de ce preferăm să fim pe drumuri, în loc să profităm mai mult de timp. Mai ales că părinții mei rămăseseră acasă cu el.

-E mai greu aşa, să plecați dimineața şi să vă întoarceți seara. Pierdeți foarte multe ore pe drum. Nu era mai bine să vă luați cazare?

-Ba da, dar copilul nostru nu a mai dormit fără noi până acum, le-am spus, încurcată cumva de privirile lor uimite.

-Dar ştii că va trebui să doarmă la un moment dat fără voi, nu?

Nu mi-a mai ieşit nimic pe gură, doar am reuşit să îmi țugui buzele şi să dau de cap înspre înțelegere. Nu doream să intru în vreun conflict verbal sau sentimental, mai ales că ştiam, în adâncul pielii, că aşa va fi. Cândva. Dar nu acum, mi-am spus.

O să vină o vreme când nu o să îl mai îmbrac, când nu o să îi mai închid paltonul, când nu o să îi mai înnod şireturile sau când nu o să-l mai şterg la fund. Dar nu acum.

O să vină o vreme când nu o să îi mai tai chifteaua, când nu o să-i mai dau cu lingurița, când nu o să mai verse apa din pahar, când nu o să mai stea cu noi la masă. Dar nu acum.

O să vină vremea când nu o să ne mai țină de mână, când nu o să-l mai ducem în brațe, când nu o să ne mai ascundem după copaci sau când nu o să mai căutăm nuci în parc. Dar nu acum.

O să vină vremea când „mami” va fi „mamă”, când „piatu” va fi „aspiratorul” sau când amintirea cu  „țiți” va fi tabu. Dar, din nou, nu acum.

O să vină vremea când nu o să mai vrea el să călătorească în lume cu noi, când nu îi vom mai ști prietenii, când nu mă va mai mușca de obraji sau de pleoape, când nu îmi va mai da palme să mă trezesc. Dar nu acum.

O să vină vremea când nu va mai dormi cu noi, când nu va mai întinde noaptea mâna să mă simtă, când nu ne va mai aștepta la ușă. Dar nu acum.

Da, sunt conştientă că toate sunt trecătoare. Că toate vor avea un sfârșit și vor curge, lin, la vale. Dar pot să strâng ochii, să iau cel puțin un lucru bun din prezent, să îl închid în pumn și să îi spun: „Știu că vei trece. Dar mă bucur că nu acum”.

Poza: Leea Onufrei

Cu prietenie,

Alexandra