Ţine-mă de mână până când…nu o să mă mai ţii

Vezi mâna mea?

Asta pe care o flutur deasupra capului tău,

Că-i avion, îţi zic,

Că-i fluturaş sau gărgăriţă, îți zic,

Şi apoi cu ea te gâdil.

 

Vezi mâna mea?

Cu care îți dau să mănânci morcov fiert,

Cu care îți arăt cum se desenează un zâmbet,

Cu care te scutur, pe funduleț, de nisip.

Mâna mea, care o ține pe a ta.

Vezi mâna asta a mea?

Mâna mea cu unghiile cioplite,

Cu care te mângâi pe smocul din vârful capului,

Cu care îți dau zulufii după urechi,

Mâna cu care îşi şterg fãlcuțele de pix şi lacrimi.

Mâna mea, care tânjeşte după a ta.

Vezi mâna asta a mea?

Cu care îți masez burtica atunci când te doare,

Cu care te strâng tare, tare la piept când intru pe uşă,
Care te duce la grădinița din colț şi te-ajută să traversezi strada cu frunze,
Care te-a ținut bine când abia-nvățai să mergi.

Stă întinsă şi-o va aştepta ca toanta mereu pe a ta.

Aşa că, ține-mă, te rog, de mâna-mi cerşetoare,

Ține-mă, te rog, cât încă nu ți-e jenă,

Cât încă n-o respingi

Cât încă n-o împingi.

Ține-mă cât încă îți mai încape mânuța ta în ea.

 

Ține-mă, te rog, de mână, până când…nu o să mă mai ții.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra