Dar de noi, mamele, cine are grijă?
Ştiu că aşa cum nu există două degete identice, aşa nu există familii care să coincidă întru totul. Sunt familii în care tatăl este implicat, sunt familii în care tatăl este prezent doar cu numele, iar în rest lipseşte cu desăvârşire, sunt familii monoparentale sau – în cel mai fericit caz – familii în care […]
„Nu mă bate, te rog!” sau despre cum nu uitați că nu o să uite
Eram cu Luc în parcul din cartierul nostru din Bucureşti, dându-l în leagăn, când un om de vreo 60 de ani se apropie de noi cu nepoțica lui. -Vrei un chips? îl întreabă domnul pe copilul meu. -Nu vrea, mulțumim, îi răspund zâmbind politicos. Încă nu a mâncat din comerț. -Dar bătaie mai iei la […]
Mame dragi, mergeți cu copiii la medic ori de câte ori vă spune inima
Nu cred că am mai mărturisit vreodată, dar au fost momente în care eu mi-am spus clar că nu sunt bună în papucii de mamă. Că nu mi se potrivesc, că îmi sunt prea mari sau mă strâng incredibil. Şi nu mă refer la sentimentul de dinainte de a avea copii, de a nu avea […]
Aș fi putut să trăiesc fără să fiu mamă, dar nu m-aș fi cunoscut niciodată cu adevărat
Copilul meu stătea cu capul rezemat de geam și privea țurțurii agățați de balustradă, ce se întinseseră parcă la horă. Era uimit de cât de mulți sunt, iar eu eram uimită de cât de mult îl pot iubi. Am deschis puțin ușa, cât să intre mirosul de gheață și să ne umplem plămânii cu recele […]
Când ai nevoie doar de două mânuțe pe obraz
Zilele acestea am fost cam absentă prin casă, fiindcă m-am ocupat de lansarea primei mele cărți publice pentru copii, “De unde ştii cum mă cheamă?”. Sigur, un eveniment frumos, care mi-a adus aer proaspăt şi curaj de a merge mai departe, dar mi-a luat din timpul meu cu Luc. Vineri, spre exemplu, m-am ascuns într-un […]
De ce îmi e teamă să îmi crească altcineva copilul
M-am decis şi m-am răzgândit să scriu acest text de cel puţin 123 de ori. Îl am pe suflet demult, îmi creşte ca o ciupercă pe piele tot de-atât. Mi-a fost teamă să scotocesc prin dulapul minții amintiri care poate dor, care poate mă fac de râs. Dar cred că dorinţa de a ajuta oamenii […]
Părinţii sunt jucăria preferată a copiilor
Luc nici nu învățase să se rostogolească bine de pe spate pe burtă că eu mă și interesam de jucării. Citind diverse articole, în special cele care promovau educația Montessori, am aflat că nu este indicat să iei copiilor jucării multe, proaste și, implicit, ieftine, ci puține, bune și un pic mai scumpe (nu am […]
Cele zece porunci (hazlii)
Viaţa de părinte îţi aduce multe surprize, enigme, întrebări, frustrări, un amalgam de sentimente, trăiri şi amintiri. Iar ca să fie totul bine până la capăt, am ales să fac haz de necaz şi de toate lucrurile mai mult sau mai puţin exasperante. Fiecare are piticii lui, dar important este să îi distrăm. Aşa că, […]
Jocurile copilăriei mele
E lesne de înţeles că, de un timp de vreme, în special de când copilul meu a început să meargă, încep să mă socotesc și eu copil. Prin ochii lui Luc, mă văd cum zburdam și eu prin curtea bunicilor, printre păsări și animale, cum mă cățăram prin toți copacii ca maimuța și mâncam flori […]
Minciunile albe. Ce ne spuneau părinţii acum 20 de ani ca să îi ascultăm
Nu cred că am fost copilul perfect şi nici nu cred că s-a născut încă, dar am fost unul vesel. Acum mai bine de 20 de ani, când cântăream cât o scândură, eram ca un ied lăsat liber pe pajişte, toată ziulica zbenguindu-se pe afară. Eram plină de energie, voioşie, neascultătoare, fără astâmpăr şi atât […]
