Nu cred că am fost copilul perfect şi nici nu cred că s-a născut încă, dar am fost unul vesel. Acum mai bine de 20 de ani, când cântăream cât o scândură, eram ca un ied lăsat liber pe pajişte, toată ziulica zbenguindu-se pe afară. Eram plină de energie, voioşie, neascultătoare, fără astâmpăr şi atât de curioasă, încât în unele nopţi nu mă fura somnul până nu aflam ce mă măcina. Şi ca să mă tempereze, părinţii mei inventau tot felul de minciunele-gogonele care mă speriau şi, vrând-nevrând, mă mai potoleau. Ele sunt de fapt minciuni albe, care se pare că sunt nevinovate, permise atâta timp cât nu rănesc pe cei din jur şi, în unele cazuri, s-a demonstrat chiar că sunt benefice pe termen lung. Dar oare până unde e bine să întindem coarda minciunii?
De amorul copilăriei, nostalgiei si reflexiilor proprii, mi-am întrebat şi câţiva verişori şi prieteni ce mai reţin din ce le spuneau părinţii şi a reieşit o listă cu 12 porunci-minciunele. Nu aş vrea să fie confundate cu superstiţiile, pentru care am făcut mai demult un articol separat aici dar s-ar putea ca unele exact din acea zonă să provină:
- Să nu bei multă apă, că faci broaşte în burtă.
- Să nu înjuri, că altfel te aude Popa şi îţi taie limba.
- Să mănânci, că altfel te ia Urâtul, Baba Cloanţa sau Măria Fimiei.
- Să înveţi, că altfel te duci la oi şi te faci cioban.
- Să dormi, că altfel vine goanga.
- Să nu te trezeşti cu fundul în sus, că vei căuta pricină (ceartă) – pe cuvânt că dacă mă ridicam cumva aşa când mă trezeam, mă puneam la loc şi mă ridicam cu faţa.
- Să nu calci nicio gură de canal, că ai ghinion toată viaţa.
- Să te fereşti de lilieci, că îţi intră în păr şi rămâi chel sau cheală.
- Să nu pui mâna pe vreun pui de pasăre, că îţi vor tremura mâinile toată viaţa.
- Să nu înghiţi gumă, că se va lipi de maţe.
- Să nu mănânci ouă de curcă, fiincă îţi apar pistrui.
- Să nu te joci cu focul, că faci pipi pe tine.
Eu nu sunt psiholog şi nu am nici cea mai mică pretenție să fiu luată în serios, dar îndrăznesc să analizez prin prisma experienţei proprii, că aici mă pricep. Dacă am înţeles ceva din mămicie, e să învăţ din exemplele şi greşelile altora. Aceste câteva minciuni albe pe care le-am enumerat (evident, ele sunt mult mai multe!) sunt folosite de părinţi în speranţa că poate copiii reuşesc să le asculte rugăminţile înspre educarea şi creșterea lor: să mănânce, să nu înjure, să înveţe, să nu se accidenteze ş.a.m.d. Minciunile albe, de obicei, sunt inofensive şi sunt bine intenționate, care pot determina un copil să se comporte în mod corespunzător sau cum se cuvine din punctul părinţilor de vedere. Dar cred că trebuie avută niţică grijă la formularea lor. Cel puţin, eu ştiu că o să am când va fi cazul.
Fiindcă da, unele dintre ele sunt amuzante sau benefice pe termen lung, însă cred că altele pot fi uşor stigmatizante şi pot inocula diferite concepții greşite în mintea copiilor. Spre exemplu, legat de punctul 3, chiar exista o “Măria Fimiei” în Voineasa, numai că sărăcuţa nu era un Bau-Bau, ci era o femeie trecută de 90 de ani, scundacă – printre puţinii liliputani rămaşi din Voineasa – gârbovită, mereu spijinindu-se de un toiag. Şi fiindcă mi se spunea că o să mă ia, vă mărturisesc că îmi inspira teamă când o vedeam. Îi dădeam „bună ziua” şi treceam repede-repejor pe lângă ea, dacă nu chiar traversam strada. Când ea poate era o femeie plăcută, normală, cu nepoţi la rându-i.
În plus, dacă se exagerează cu frica, nu doar că îşi ating scopul – copilul ascultă, dar pot să-l şi traumatizeze. Frica poate intra în copil destul de adânc şi îl poate zbuciuma. Spre exemplu, eu când vedeam noaptea lilieci zburând, de teamă să nu îmi intre în păr, aproape că îngheţam şi nu respiram secunde bune. Abia când îmi reveneam, îmi puneam mâinile în cap şi alergam la galop în scara blocului. Măria Fimiei ca Măria Fimiei, dar să rămân cheală nu concepeam. Şi nu vă mai spun de fratele meu, care a avut mult timp coşmaruri din cauza unei minciuni aparent albe, venită din partea mea de data aceasta. I-am spus că dacă doarme pe partea mea de pat, iese un monstru din dulapul din dormitor. Şi a crezut atât de tare că nici nu a mai putut dormi.
Exemplele de sus sunt sintagme de acum mai bine de două decenii, dar cred că au zeci de ani în spate şi nu s-au pierdut în totalitate în prezent. Chiar nu cred că s-au modificat foarte tare de-a lungul anilor, cel puţin nu principial. Fiindcă bănuiesc că fiecare părinte are o „Măria Fimiei” sau o „Baba Cloanţa” prin buzunare, doar sub alte denumiri, ţinute ca arme secrete în caz de mult război-tărăboi. Așadar, o să mă gândesc de două ori înainte să inventez ceva când Luc nu va vrea sub nicio formă să facă întocmai dorinţelor mele, fiindcă nu aş vrea să exagerez. Dar de inventat sigur va trebui să inventez 🙂
Voi ce minciuni albe le spuneţi copiilor?
Sursa foto: Daiga Ellaby, Unsplash
0
0
0
0
