Continuăm campania #Suntoluptătoare, prin care încerc să strâng poveştile femeilor ce s-au luptat sau încă se luptă să devină mame cu toată forţa şi cu toate armele. Femei care trec pe lângă noi pe stradă, care stau chiar pe banca din faţa noastră, care ne zâmbesc politicos, fără să ştim prin ce au trecut. Cred că e important să vorbim despre aceste lucruri nevorbite tocmai pentru a oferi sprijin, alinare sau speranţă celor ce se regăsesc. Vă las mai jos povestea dureroasă unei alte femei, cu o credinţă extraordinară, Iulia.
***
Bună seara,
Mă numesc Iulia, am 34 de ani şi am simțit nevoia să vă scriu povestea mea. Sunt căsătorită din 2015, iar după doi ani de căsătorie aproximativ, ne-am gândit că e timpul să avem un copilaș. Am tot încercat şi, după câteva luni, am reușit. Eram tare bucuroși, testul ne-a confirmat.
Pe urmă, a urmat controlul la medic, care, din păcate, nu a decurs bine. Sarcina s-a oprit din evoluție la 8 săptămâni. Au fost momente grele, nu a durat bucuria atât de mult.
Pe urmă, am urmat analize, eu soțul, din care a rezultat, după controale la medic, că eu aveam o problemă: ovare polichistice.
Am tot încercat, dar nu mai rămâneam.
Mergeam de un timp la un medic la Cluj, dar nu a reușit să mă ajute. În 2019, am cunoscut un medic la Sibiu, printr-un coleg de la serviciu, care m-a ajutat, după câteva luni: bucuria a apărut, două linii la testul de sarcină. Am plâns de bucurie, nu-mi venea să cred.
Am fost la medic, totul a decurs bine, de la analize la ecograf, nu am avut o sarcină cu probleme, m-am îngrășat 9 kg. Doar că în fiecare zi vomam, nu era zi, dar m-am obișnuit şi mă gândeam doar să fie copilul meu bine.
Nu mâncam foarte mult, fructele îmi plăceau mult, soțul culegea şi noaptea cireşe din grădină.
În octombrie 2019 aflasem că sunt însărcinată. Totul era atât de frumos, am început pregătirile pe la şapte luni, camera, hăinuțe, călcat, așezat, jucării. Voiam să nasc natural, pentru că aşa a spus medicul, nu erau probleme.
Timpul trecea. A venit luna iunie 2020, în care scumpul meu copilaș, Andrei, trebuia să vină pe lume.
Era o zi de sâmbătă. Au început câteva dureri, nu știam dacă sunt contracții. Bagajele erau făcute, le-am luat și am plecat la spital. Am ajuns, doctorul m-a consultat, iar la ecograf, când am fost pusă la ecograf, am auzit „nu ii găsim cordul”.
Nu înțelegeam, m-a luat și m-a dus la alt ecograf de la alt etaj.
Îmi pare rău, inima nu mai bate…
Atunci a început coșmarul vieții mele. Inima copilului meu s-a oprit. Aveam 39 de săptămâni, intram în săptămâna 40. Inima lui nu mai bătea, l-am pierdut pe copilaşul meu Andrei…Într-o clipă, am pierdut tot.
Nu a fost nicio explicație. Inima i s-a oprit. Nu avea probleme, era sănătos. L-am pierdut.
Au trecut opt luni de când el este îngeraş. De fapt, tot timpul a fost îngeraş, el nu a venit pe această lume.
E greu, e foarte greu…
Am uitat să vă spun că am rămas însărcinată cu puţin ajutor, cu câteva injecţii în burtă.
Sunt mamă, dar de îngeraş. Nu poți să explici ce simți, durere…mare. Nu am găsit nicio explicaţie, doar Dumnezeu ştie de ce. Multă lume te judecă şi vorbește, dar nu se pune o secundă în locul meu. Oricum, de la oameni nu prea poţi aştepta mângâierea. Nu știu ce să-mi reproşez, oricum mă învinovăţesc.
Acum am luat-o de la capăt.
Am început tratament, merg la serviciu, ies de la serviciu, merg la medic. Nu îmi doresc doar un copil, aş vrea măcar 2, 3. Mi-e frică, mi-e teamă, dar ce pot să fac? Sper şi am nădejde.
Nu întrebați niciodată o femeie „de ce nu ai copii?”, nu o judecați. Eu nu am crezut că am să mai ies din spital pe picioarele mele după ce a trebuit să nasc copilul meu fără viaţă. Prin ce dureri am trecut…
Povestea mea nu se sfârșește aici, o iau de la capăt, ştiu doar că Dumnezeu e lângă mine.
Va mulţumesc,
Iulia
***
Nu, Iulia, eu îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc că ai avut încredere în mine să îmi împărtăşeşti povestea. Şi sper din tot sufletul să fii bine şi să îţi vezi dorinţa cu ochii.
0
0
0
0
4 răspunsuri
Chiar este o luptatoare! Sunt mama si mi-au dat lacrimile cand am citit povestea! Ii doresc multa sanatate si sper din tot sufletul sa aiba parte de un bebe sanatos! Curaj si putere are din plin! O sustin cu gandul si ii sunt alaturi cu inima!
O va bucura mesajul tau, sunt sigura.
Fii puternica, nicinu vreau sa ma gandesc prin cate ai trecut. Si la noi a fost o sarcina pierduta dar foarte la inceput apoi la putin timp a venit minunea care acusi face 10 luni. Fii puternica Dumnezeu te va ajuta intr o buna zi sa ti tii copiii la piept. Sanatate si curaj nu primim mai mult decat putem duce.
Draga mea draga… Imi amintesc și eu din păcate ziua aceea de sâmbătă, care trebuia sa fie una plina de bucurie , toate conversațiile noastre, toate incurajarile… Ți-am spus ca va fi bine și nu a fost :(, plângeam citind mesajul de la tine și îmi spuneam ca nu e adevărat. Plângeam amândouă la telefon și ne întrebam de ce. Nu am primit nici un răspuns. Doar Dumnezeu va stii. Și Dumnezeu te va ajuta. Cu speranța și credința. Voi fi acolo, în ziua în care veți trăii bucuria pana la capăt. Nu va fi ușor dar vei reușii. ❤️ Cu drag a ta prietena C.