Ştiţi copilul iute ca piperul, care nu oboseşte niciodată? Al meu e!

Un mic vulcan. Nu stă locului o clipă. Merge desculţ pe asfalt, iar eu alerg cu sandalele după el. Le pune în picioare de gura mea 10 minute, apoi le dă jos. 

De cum se trezeşte, vrea să se joace. Afară, în faţa blocului, pe balcon, la mine în cap. Oriunde, numai să nu stea. Doamne fereşte să obosească! La trei ani jumătate, merge cu bicicleta, fără roţi ajutătoare, şapte kilometri şi nu scoate limba. Mai vrea! La 3 ani jumătate, dă cu şutul în minge de transpiră trei adulţi pe lângă el şi copilul meu – nimic.

O rachetă. Nici dacă ar avea foc în pantaloni nu s-ar opri din căutat melci, din mâncat mere verzi şi din sărit în bălţi. Nu s-ar opri din râs, din „de-a v-aţi ascunselea”, din aruncat pietre în apă, din spart alune cu bocancul (încercat, mai mult!), din adunat zmeură şi coacăze, sărit de pe canapea pe covor. 

Ah, ba da, se mai opreşte, după ploaie, să ia râmele de pe drum cu un băţ să nu le calce maşina. Se mai opreşte când i se face foame şi basculează de zici că se termină toată mâncarea de pe pământ şi el nu mai are. 

Se mai opreşte când facem fişe de activităţi sau când vrea să îmi facă unghiile cu ojă, să mă dea cu ulei pe burtă şi când se preface că îmi găteşte paste cu ciuperci şi dovlecel. Se mai opreşte când face baie, când citim şi când doarme.

Şi, în toată energia asta a lui, se mai opreşte, din când în când, în spatele meu, mă cuprinde de talie şi mă întreabă “cine e?” Se mai opreşte la obrazul meu şi mă mângâie. Se mai opreşte la mâinile mele şi mi le sărută. Se mai opreşte la inimă, să mi-o asculte.

Şi, când se opreşte el, parcă şi timpul mai respiră.

Parcă şi eu îmi trag sufletul şi pot să o iau de la capăt.

Copilul meu e iute ca piperul, dar chiar şi aşa nu i-aş schimba un singur fir de geană.

Îl iubesc de nu mai pot aşa cum e.

Mă bucur că-i al meu şi nu-l dau nimănui.

Cel puţin, pentru încă ceva ani de acum încolo.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.