Spuneți-le şi arătați-le zilnic că-i iubiți! “Ce e prea mult strică” nu se aplică şi aici

0 Comentarii
Spuneți-le şi arătați-le zilnic că-i iubiți! “Ce e prea mult strică” nu se aplică şi aici

Poate vă amintiți, poate nu, dar v-am mai spus cum conexiunea dintre mine şi primul meu copil a venit la câteva săptămâni de la naştere. O naştere traumatizantă despre care vorbesc rar şi scriu şi mai rar.

Dar legătura aceea sfântă mamă-copil s-a sudat abia după ce mi-au trecut durerile, după ce mi s-au desfundat canalele, după ce am putut să stau în fund, după ce m-am mai calmat emoțional.

Sigur, îl iubeam, ultima suflare lui i-aş fi dat-o dacă era nevoie, dar abia după ce m-am liniştit am simțit cât de mult pot să îl iubesc.

Atât de mult, că m-am speriat. 

Mai ales că mi se suflase din public că “prea multă iubire şi pupat în fund (la propriu şi la figurat) pot să îl răsfețe”.

Şi, pentru câteva clipe, m-am simțit vinovată. Vinovată că-l iubesc prea mult. Vă dați seama ce prostie?

Apoi, m-a lovit: cum Doamne-iartă-mă să te învinovățeşti că-ți iubeşti copilul?

Fuck it! Îl iubesc de nu mai pot până în ziua în care n-oi mai fi.

Şi, cum jurnalistul din mine nu doarme niciodată, m-am documentat şi am văzut că tot mai multe studii confirmă: iubirea şi afecțiunea generoase ajută la dezvoltarea creierului, duc la ataşament securizant şi, pe termen lung, la independență. Sursa, aici.

Nu există “prea multă iubire”

Aşa că, da. Prea multe desene strică. Prea multe dulciuri strică. Prea multe jucării strică. Prea multe reguli strică. Prea multă libertate strică. Excesul e aproape mereu păcătos şi e bine să căutăm echilibrul. Media. Mijlocul. Balanța.

Dar nu în iubire.

Nu, acolo putem să dăm tot, chiar dacă ar fi să nu primim nimic. În iubire, nu este măsură. Iubirea este cât vezi cu ochii şi cât simți cu inima. 

Asta nu înseamnă să nu le spunem “Nu”.

Asta nu înseamnă să nu punem niciodată limite. Să cedăm la încă o ciocolată sau încă un desen de teama de a nu-i supăra. Nu.

Dar asta înseamnă să le spunem “te iubesc” când ne aduc o frunză sau ne trântesc uşa în nas. Înseamnă să îi luăm în brațe când ne culeg o râmă, când se agață de genunchi sau se dau cu fundul de pământ

Înseamnă să-i pupăm când ne privesc cu dulceață şi să-i ascultăm cu atenție când ne spun un secret despre spiriduşul care dă pârțuri la geam.

Înseamnă să mergem, când putem, la ei, sub pătura-cazemată şi să ne prefacem că-i cutremur.

Înseamnă să le amintim zi de zi cât sunt de buni şi minunați.

Înseamnă să le dăm timp din timpul nostru.

Iubirea este cel mai bun exces pe care putem să-l facem.

Cu prietenie,

Alexandra

Poza: arhivă personală

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply