Ieri, pe la zece dimineața, stăteam singură într-o cafenea, pe o bancă vernil, aştepând să se facă ora 16.30, să îmi iau copilul de la grădiniță. Amestecam de zor în cafeaua fără zahăr, ce îmi arsese limba. Eu nu beau cafea de regulă, dar aveam emoții. Era pentru prima oară când Luc, băiatul meu de doi ani şi 8 luni, rămânea fără noi la grădiniță. Toată ziua. Iar eu aveam atâta zvâc în piept şi atâta timp liber, că nu ştiam ce să fac. O cafea îmi trebuia, mi-am zis ironic. Aşa că, m-am aşezat la vreo 20 m distanță, în clădirea alăturată, să fiu „departe-aproape” în caz că mă cheamă educatoarea. Sigur, nu m-a chemat nimeni, neliniştea era doar la mine, dar am apucat să radiez fiecare om din încăpere.
Îmi mai ridicam ochii spre cei din jurul meu, dar îi coboram rapid la loc. Să nu vadă că mă holbez. Doamne, câți bărbați cu părul lung! Sigur, nu am nimic cu nimeni, doar ştiți asta. Doar că parcă nu văzusem niciodată atât de mulți laolaltă. Iar fetele? Ia, cu ce sunt îmbrăcate? Ce se mai poartă? Că parcă în tot acest timp, de când am stat acasă, am fost precum ghiocelul la soare. Ieşeam la shopping doar pentru strictul necesar. Ai nevoie de sutien mai mic că nu mai alăptezi? Sutien îmi luam şi atât. Ai nevoie de o rochiță pentru botez? Rochiță îmi luam şi atât. Ai nevoie de chiloți înalți, să îți mai strângă un pic colacii de salvare? Fix din ăia căutam. Apoi, ca de fiecare dată, mă mai opream puțin la copii. Dar atât.
Eu ştiu să îmi hrănesc copilul din zbor, ştiu să îi cânt pe trei voci când e necesar, ştiu când urmează să se trezească, înainte să deschidă ochii. Ştiu să îl fac să râdă doar dacă strănut. Ştiu să îi fac cei mai buni biscuiți cu miere şi ştiu să îl legăn doar cu un deget. Ştiu cum să îl mângâi cât să îşi lipească obrazul de umărul meu şi ştiu să îl şterg la fund cu ochii închişi. Dar dacă mă întrebați dacă ştiu ce se mai poartă anotimpul ăsta, o să vă privesc precum mâța privește calendarul. Nu, nu sunt tot timpul la curent cu noile tendințe. Ar trebui? Nu ştiu.
Dar asta nu mă împiedică să mă simt bine. Să mă simt sexy când ies în oraş, indiferent că nu mai sunt XS, ci M. Indiferent că port acum un număr mai mare la picior de când am născut. Indiferent că nu am timp de coafor, spa, manichiură în permanență. Dar asta pentru că am trei ingrediente cheie: rujul, atitudinea şi cămaşa.
Priviți pozele cu mine de mai jos:
Le-ați văzut? Ce au în comun?
Exact! Ruj, zâmbet şi cămaşă.
Cămaşa mai lărguță este piesa mea vestimentară preferată. Indiferent de noile tendințe, ea rămâne pe un piedestal. Este un articol peren, care îmi dă un soi de încredere vicleană în mine. Care mă ajută să îmi astup defectele, poate vizibile pentru sinea mea, poate neinteresante pentru alții. Dar faptul că îmi place de mine când îmi închei nasturii în oglindă e tot ce contează. O pot purta cu mâneci suflecate, sub pulover, cu cardigan, cu blugi, cu fuste, cu încălțăminte elegantă sau sport. Oricând îmi pun cămașă pe mine, simt că sunt pregătită de luptă. Că mă duc la grădiniță, că mă duc la eveniment sau în parc.
Nu pot să zic însă acelaşi lucru despre rochiile mulate de tip bandage dress. Nu, nu. Apreciez mantra „trebuie să te iubeşti aşa cum eşti”, dar când nu vrei să arăți Bucureştiului ce a rămas pe tine după copil, nu arăți. Nu m-aş simți deloc confortabil în ele, fizic, aşa că şi stima mea de sine s-ar duce pe apa sâmbetei. Poate dacă nu le-aş vedea peste tot numai pe manechine XS, poate dacă nu s-ar mai pune atâta presiune pe greutate, poate dacă aş vedea bannere în magazine cu „mamas can be sexy” aş avea un sentiment mai echilibrat.
Iar un alt trend pe care nu îl înțeleg este cel mixt. Bag de seamă că acum regulile au căzut şi că, cu cât eşti mai creativ, eşti mai funky, dar eu prefer să rămân la cămaşă. Când am văzut o tânără în cafenea, în trening și sandale cu toc, am crezut că nu văd bine. Dar apoi am văzut o altă domnişoară cu rochiță elegantă şi adidaşi. Aşa că este clar că am hibernat mai mult de trei ani şi că e cazul să mă trezesc şi să răsfoiesc niscaiva reviste de modă. Dar chiar şi aşa, chiar dacă mintea mea era scurtcircuitată, nu am putut să nu remarc câtă încredere emanau.
Pentru că, în final, nu contează dacă eşti XS, M sau XL, dacă eşti sau nu la curent cu noile tendințe în materie de fashion, dacă îți pui sau nu chiloți în frunte, cât contează dacă ai încredere în tine cu ceea ce porți. Dacă hainele pe care le pui pe tine îți gâdilă orgoliul sau, dimpotrivă, slăbiciunea.
Aşa că, doamnelor, desfaceți-vă cocul din vârful capului, găsiți-vă rochița de vă avantajează şi puneți-vă rujul mat. Luați-vă apoi botinele preferate, geanta cu bani, chei şi telefon şi mergeți în oraş. Arătați lumii întregi cât sunteți de frumoase. Arătați lumii cât sunt mamele de frumoase. Cât sunt de sexy. Pentru că, înainte de toate, suntem femei.
Poze: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra
***
Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog2019
0
0
0
0
