Ştiţi, înainte să fiu mamă, habar nu aveam cum se creşte un copil, habar nu aveam că palmele sau curelele pe fund pot nimici un suflet. Credeam că aşa se corectează comportamentul negativ. Aşa am fost crescuţi mulţi dintre noi şi aşa încă ne mai creştem copiii.
Însă abia după ce am devenit mamă am înţeles că snopitul în bătaie cel mai barbar mod de a creşte un copil. Bătaia nu e iubire, deşi, poate, aşa am crezut când eram mici. Bătaia e doar o formă de furie a părintelui care nu îşi poate controla vulcanul interior. Un vulcan ce clocoteşte probabil tot din copilăria lui.
Am scris despre lovitul copiilor de când am blogul şi voi continua să scriu, cu riscul de a vă plictisi. Însă când văd cazuri ca cel de zilele trecute, când o mamă şi-a maltratat fetiţa (nu pun link, nu pot să mai caut ştirea), nu pot să tac. Nu pot!
BĂTAIA SCADE ÎNCREDEREA DE SINE A COPILULUI, ÎI AFECTEAZĂ SĂNĂTATEA MINTALĂ, IAR RELAȚIA CU PĂRINȚII SE DEGRADEAZĂ
Lovitul omuleților noştri nu înseamnă nici pe departe putere. Nu. Înseamnă slăbiciune. Înseamnă că nu ne putem controla tantrum-urile proprii, frustrările şi supărările. Or, ce exemplu suntem noi dacă nu reuşim să facem asta?
Bătaia scade încrederea de sine a copilului, îi afectează sănătatea mintală, iar relația cu părinții se degradează. Şi nu are cum să nu. Dezvoltă o frică nesănătoasă față de noi şi, în final, încrederea va urma aceeaşi potecă. Fiii şi fiicele noastre nu vor mai veni la noi pentru ajutor, de frica unei palme. Nu ne vor mai povesti multe, nu ne vor mai vedea umărul de sprijin şi, involuntar şi neperceptibil poate, se vor îndepărta.
Ba mai mult, o să își amintească mereu despre bătăile din copilărie cu amărăciune. Simțurile li se vor activa și mai acut când vor avea copiii lor, realizând cât de nedreptățiți au fost. Poate nu ne vor spune imediat, poate nu ne vor spune niciodată. Dar fiți siguri că vor avea o durere în piept. Și, cel mai mult, fiți siguri că nu o să uite.
JUMĂTATE DINTRE ROMÂNI CRED CĂ LOVIREA ESTE PENTRU BINELE COPILULUI
Din păcate, celebrul raport at World Vision România, lansat 2017, „De ce lovim copiii?”, arată că “trăim în continuare într-o societate în care corecţiile fizice sunt considerate o formă de educaţie.”
- 1 din 2 părinţi (51%) cred că lovirea este pentru binele copilului;
- Doar 1 din 10 (9%) părinţi români nu şi-ar lovi niciodată copilul;
- 1 din 10 (10%) consideră că lovirea apare din cauza copilului;
- 8% ar lovi copiii, dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle;
- 8% invocă motivații religioase;
- 6% lovesc copiii gratuit, fără motiv;
- 5% afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel;
- 3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc.
Gândiţi-vă că jumătate dintre români cred că lovitul este pentru binele copilului. Însă, dacă fiecare dintre noi, care nu crede asta, şi-ar convinge un prieten-părinte, unul singur, că bătaia nu e ruptă din Rai, ci din traumele copilăriei noastre, avem mari şanse să reducem maltratările.
SCRISOARE CĂTRE O VIITOARE MAMĂ
Nu cred şi nu spun că toate viitoarele mame vor lovi copiii. Nu. Însă ele sunt cheia. De ce? Fiindcă sunt convinsă că mai sunt femei, ca mine, care nu ştiu cum se creşte un copil până nu devin mame. Care, la modul sincer, nu ştiu că se poate fără lovituri. Nici eu nu am ştiut până la 26 de ani.
Aşa că, dacă aveţi pe cineva în familie sau dacă ştiţi pe cineva care va naşte curând, trimiteţi-le acest mesaj, vă rog:
Dragă viitoare mamă,
Mămicia nu va fi întotdeauna aşa cum ţi-o imaginezi acum. Aşa cum o pictezi pe retină, într-o notă boemă şi liniştitoare, pe muzica lui Mozart. Nu. Va fi, câteodată, şi pe muzica lui. Pe plânsul lui, pe ţipetele sale, pe urletele tale. Câteodată, te vei simţi copleşită. Altădată, obosită, frustrată, nervoasă, vei acumula stări pe care nu le cunoşteai.
Sigur, vor fi clipe minunate, mult mai multe, care le vor eclipsa pe cele grele, dar vreau să insist pe cele din urmă. De ce? Fiindcă, în clipele dureroase, în care nu mai avem răbdare, în care poate ai vrea să îţi iei câmpii sau, mai rău, să îl răneşti, e nevoie de cea mai mare iubire. Fix atunci, când nu mai suporţi să îl auzi plângând sau când ai impresia că te sfidează (nu, nu face asta!) şi ai vrea să dai o palmă, aş vrea să ştii că bătaia nu e dragoste. E doar furia ta. Iar copilul nu va învăţa nimic în afară de faptul să fie frică de tine. De mama lui.
Cere ajutor, trage aer în piept, ia o pauză.
Dragă viitoare mamă,
Poate ştii sau poate nu ştii, aşa cum nu am ştiut nici eu. Copiii se pot creşte cu blândeţe, fără lovituri. Fără linguri de lemn, fără curele, fără tras de păr sau palme. Ei sunt mici, neputincioşi, şi dacă nu îi apărăm noi, atunci cine? Pentru ei, noi suntem universul, noi suntem cel mai important om de pe Pământ. Şi ar trebui să fim cel mai iubitor. Iar tu, dragă viitoare mamă, eşti cheia pentru a rupe cercul vicios în care ne-am scăldat şi încă ne scăldăm. De atâtea generaţii.
Rupe-l, să nu mai existe.
PS: şi prietena mea dragă, Zâna Scutecel, a scris despre #Farapalmalafund aici, o mişcare sau o încercare a noastră, a bloggerilor, de a opri violenţa asupra copiilor. Puteţi ajuta şi voi la răspândirea mesajului şi hashtag-ului. Mulţumim!
Poză: Debby Hudson on Unsplash
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
