Petrecerea lui Alec. Cu ce mâncare românească i-am dat pe spanioli pe spate (multe poze)

(Disclaimer: poate vor fi oameni care vor spune “da, dar sarmalele îşi au originile în Imperiul Otoman, nu în România”, dar eu le voi spune că articolul nu e despre istoria gastronomică, ci despre cum am făcut mâncare tradiţională ca la mama acasă pentru spanioli. Şi ca să fie simplu, voi numi mâncarea pe care noi o gătim acasă “românească”)

***

Nu e clickbait, să ştiţi. Chiar i-am impresionat aseară, când am avut petrecerea de 2 ani a lui Alec, cu mâncarea noastră tradiţională românească. 

Am scris pe facebook despre cum au trecut aceşti doi ani cu puiul mic şi de cum ne minunăm ca proştii cât de minunat e el şi cât de minunat e cu el.

Şi chiar dacă repet, aici, pe bog, încă mă minunez de cum poate, un puşti de 2 ani, să împrăştie, fără să vrea sau să fie menirea lui, atâta fericire.

Şi fiindcă nu puteam să lăsăm să treacă o zi atât de importantă, dar şi pentru că mereu le promisesem prietenilor noştri spanioli că le vom arăta cât de bună e mâncarea noastră, am făcut o zi românească la noi acasă.

Am avut vreo 20 de adulţi şi vreo 10-12 copii, care au stat de la prânz până la 22.00.

Alec a adormit aproape la 21.00, nu a mai rezistat şi nici eu nu l-am forţat. Dar oamenii parcă nu voiau să mai plece, atât de mult le-a plăcut 🙂

Cu ce i-am dat pe spate? Cu absolut toate felurile preparate de mama mea. Bine, ele par multe, dar am făcut câte puţin din fiecare, ca să guste ei. Nu vă gândiţi la risipă alimentară. Am ajutat-o şi noi cum am putut, dar mama a fost bucătarul-şef. Găteşte cum gătea mamaia mea, adică mama ei:

  • Fasole bătută
  • Zacuscă (adusă din România)
  • Salată de vinete 
  • Chiftele
  • Murături
  • Sarmale cu smântână
  • Mici cu muştar (cumpăraţi de la un magazin românesc)
  • Dulceaţă de zmeură şi magiun de prune

singura poză cu mine. Efectiv nu ne-am mai gândit la poze şi acum îmi pare rău. Plus că mie mi s-a stricat telefonul 🙁

Fiecare a avut etichetă cu denumirea în română, iar explicaţia în spaniolă a fost în paranteză.

Am avut şi tort fără zahăr, vegan, pentru mine şi Alec (dacă e cine nou pe pagina mea, copilul meu are multe alergii şi ţinem amândoi regim), dar am avut şi tiramisu pentru ceilalţi. Făcut tot de mama.

-Doamne, nu am muncit la botez cât am muncit acum, zicea Andrei.

-Care botez? Că Alec nu a avut botez, i-a amintit mama. A fost pandemie. Şi merită şi el ca fratele lui. Lasă, mamă, că să vezi ce o să le placă oamenilor ăstora.

Şi mama a avut dreptate.

Chiar i-a impresionat pe toţi.

Au mâncat de toate cu mare poftă, cu râsete şi bucurie. 

Unii copilaşi au fost mai reticenţi, dar am făcut şi ceva frigărui la grătar cu cartofi la cuptor şi aşa am scăpat. Toţi copiii au plecat cu burta plină.

Am mai avut şi salată de ton şi multe fructe puse pe beţişoare, dar ele nu sunt doar la noi, aşa că nu le-am mai trecut pe lista de sus.

Şi le-am mai făcut copiilor îngheţată din fructe congelate şi miere (erau câţiva copilaşi un pic supăraţi că nu avem mai multe dulciuri, aşa că am încropit-o imediat)

Toţi adulţii au aplaudat-o pe mama.

Am avut castel inflabil, care, după cele 3 ore în grădina noastră, pot să vă spun că e foarte distractiv pentru copiii mai mari, dar cam periculos pentru cei mici. Am avut şi monitor plătit, dar nu prea avea autoritate să liniştească copiii. Aşa că stăteam noi, pe rând, cu Alec.

puiul meu mic

În castel, au mai făcut şi cu rândul, 5-10 minute Alec cu încă o fetiţă de vârsta lui, 20-30 de minute – cei mari. Care s-au suuuper distrat.

Mi-a plăcut mult cum a ieşit şi decoroul.

Maria, prietena mea spaniolă, m-a luat forţat seara, mi-a pus un pahar de vin şi m-a pus să stau jos, să mă relaxez. E o foarte bună prietenă.

Prietenii noştri români ne-au ajutat la toate şi le mulţumesc enorm.

Simt că suntem o familie mare.

Seara, la final, mama era cu telefonul în mână, vorbea cu tata pe Whatsapp.

-Auzi la taică-tu, că îi pare rău că nu a fost cu noi. Şi că poate deschidem un restaurant românesc aici, a zis râzând şi mândră de ea.

Adevărul e că şi avea de ce. Mâncarea ei va rămâne sigur o amintire frumoasă şi gustoasă pentru spanioli.

Cam atât de aici, din Sevilla,

Vă pup,

Alexandra

PS: nu mai am telefon de 5 zile. Noroc cu ceilalţi că au făcut ceva poze. Dar regretul meu e că nu avem o poză împreună, noi patru 🙁

 

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.