Pentru un copil, ce îi spune mama e sfânt

Acum două săptămâni, am fost de cacao. O mamă de cacao. Nu mi-am dat un şut în fund să scriu decât acum. Abia acum am gândul limpede şi pot să scriu fără să mă judec, să mă plâng, să mă victimizez. Fiindcă da, greşesc, nu sunt şi nici nu pretind că aş fi vreun model de urmat, iar când fac câte o dudă şi mă simt ca o ciupercă strivită de tractor, mă dojenesc destul de aprig. Însă aleg să învăţ din greşeli şi încerc, pe cât posibil, să fiu o mamă mai bună decât ieri.

Acum două săptămâni, Luc a fost la tuns fără mine şi a venit acasă cu părul scurt, mult mai scurt decât mi-aş fi imaginat. Întotdeauna mi-a plăcut freza lui bros, părul lung sus şi un soi de periuţă la ceafă, o freză care se mişca ritmic în vânt ori de câte ori sărea sau alerga. Însă acum, de când a intrat pe uşă şi l-am văzut, am avut o faţă de cum ţi-ar sta mâncarea în gât. 

Şi nu pentru că nu e frumos oricum ar fi, ci pentru că nu mă aşteptasem. Nu înţelesesem de ce l-au tuns aşa de scurt şi nu ştiam pe cine să strâng de gât. 

Însă puiul meu habar nu avea ce bălării îmi treceau prin cap, că tot ce vedea era reacţia mea. De cacao. A pus mâna la tâmple, şi-a întristat ochișorii lui pelin şi m-a întrebat cu o duioşie de am crezut că mă loveşte trenul:

-Nu îţi pace de mine?

-Ba da, şi mie, şi lui mami ne place foarte mult, eşti un băieţel tare frumos cu părul scurt, a zis soţul meu, care îmi arunca priviri ucigătoare. Însă Luc aştepta părerea mea. Cuvintele soţului parcă au intrat prin urechea stângă şi au ieşit prin cea dreaptă.

Mi-am înghiţit nodul imaginar, m-am pus în genunchi şi i-am zis:

-Mami, eşti foarte frumos. Dar să ştii că eşti frumos oricum, fiindcă ai o inimă la fel de frumoasă ca tine.

Să vă spun cum i-au strălucit ochii şi a zâmbit instantaneu? Vă spun. Să vă spun ce rău mi-a părut de reacţia mea? Vă spun. Dramatizez, exagerez? Habar nu am. 

Cert e că am înţeles că Luc, copilul meu, crede tot ce îi spun. Poate pentru că am ales să îi expun mereu adevărul, am ales să nu îl păcălesc, am ales să îi explic, pe înţelesul lui, de ce uneori e bine să facem într-un fel, iar alteori – în alt fel.

Am înţeles de ce, după ce un copil l-a făcut rău, nu a mai fost supărat. Fiindcă eu i-am spus contrariul. “Eşti un copil bun, mami, care încă învaţă cum să împartă jucăriile”.

Am înţeles de ce, după ce un tată l-a făcut obraznic, s-a oprit din tristeţe. Fiindcă l-am asigurat că nu e. “Nu, mami, nu eşti obraznic, domnul nu şi-a dat seama că voiai să baţi palma, nu să loveşti”.

Am înţeles că noi, mamele, avem cea mai mare putere de a-i influenţa. Noi suntem şi vom fi vocea lor interioară. Noi putem să le ridicăm stima de sine, încrederea şi curajul. Noi, cu cuvintele noastre, îi putem însufleţi sau le putem tăia aripile. Pentru ei, contează cel mai mult ce le spune mama. Dintre toţi şi toate, pentru ei, părerea noastră contează cel mai mult. Ce spunem noi e sfânt. Să ne alegem cuvintele cu grijă.

Poza: arhivă personală,

Cu prietenie,

Alexandra