Nu pierdeţi timpul cu lucruri neimportante pentru voi! Salvaţi-l pentru copii

Nu vreau să credeți că pornesc vreun manifest împotriva curățeniei în particular (articolul de zilele trecute) sau împotriva gospodăritului şi treburilor casnice, în general. Eu am crescut cu o mamă obsedată de curățenie, de lucrurile puse la dungă, ce ne călca şi chiloții, obsesie pe care mi-a transmis-o inconştient. Erau seri, înainte de a avea copii, când efectiv nu puteam să dorm dacă ştiam că prosoapele nu erau puse în dulap, unele peste altele, la milimetru. Jur! Soțul meu, cu care sunt din liceu, poate să confirme cât scandal făceam când îşi lăsa – şi acum îşi mai lasă, fie vorba între noi – şosetele murdare sub pat.

Dar mama a fost la un alt nivel: într-un apartament mic, 49 mp, unde ea dormea cu tata în sufragerie, iar eu cu frate-meu în dormitor, ticsit de bibelouri şi veselă în vitrină, era mereu lună. Sau dacă nu era, o durea capul, era țâfnoasă şi nu îi trecea până nu sclipea podeaua. Da, a şmotruit toată copilăria noastră, a şters toate bibelourile de praf, zilnic câte două ore le pierdea cu mătura şi făraşul.

Farfuriile erau aşezate la liniuță. Tacâmurile erau aranjate ca în revistă.

Covoarele erau periate, iar ciucurii – aliniați.

Dar timp de joacă cu noi nu avea.

Mergând puțin mai aproape, în vremurile noastre, îmi amintesc când o mamă a fost ținta unor glume. Când s-a aplecat să ridice o maşinuță din groapa cu nisip, i s-au văzut ştrampii rupți la spate.

-Ia uite, cum să ieşi aşa din casă? întreba în şoaptă o doamnă pe o altă tăntică.

Mi-au stat toate cuvintele în gât, dar ştiu că mi-am zis:

 „Draga de ea, probabil nu a avut timp de oglindă. Dar a avut timp de copil”. 

(Pentru cei care ajung aici din greşeală şi nu mă citesc constant: nu, nu încurajez sacrificiul de sine, imaginea mamei cu moț în vârful capului, dar, când ai copil mic, asta poate fi realitatea pentru multe dintre noi. Uneori, ieşim şi în pijamale dacă e nevoie. Iar dacă o mamă e aranjată, nu înseamnă că nu are timp de copil. Vă rog să nu răstălmăciţi, e strict ce am gândit de femeia respectivă)

Aşa că, ce vreau să vă zic e să prioritizăm. Mama acum se joacă non-stop cu nepoții, recuperează timpul pierdut cu noi. Are casa vraişte. O mai doare capul, se mai vaită, dar tot preferă să îl vadă pe Luc cum îşi aranjează cele zeci de maşinuțe, iar Alec le împrăştie.

În ceea ce mă priveşte, nu calc. Nici haine, nici lenjerie de pat. Să dea grindina peste mine dacă vă mint. Prefer să îmi iau haine care nu se cocoloşesc sau, dacă văd că sunt prea mototolite, nu le iau. Poate altădată, când o cânta cocoşul mai devreme şi oi fi mai brează, da. Sau când chiar contextul impune o ţinută scoasă din ţiplă. Altfel, mi se pare pierdere de vreme. 

Copiilor le-am călcat hainele primele luni cu un fier vertical, pe aburi, ca să le dezinfectez, iar acum uscătorul parcă le scoate cât de cât în regulă.

Eu nu mai ascult ştiri. Cu părere de rău, vă spun că sunt un jurnalist care nu mai ştie ce se petrece în ţara lui la detaliu, cum ştia odată. Doamne, mâncam ziarele pe pâine, visam titlurile de la Mediafax sau Hotnews, urmăream burtierele de la TV şi memoram toţi miniştrii vechi şi noi. Acum, prefer să nu îmi încarc memoria cu rata inflaţiei, cu cifra de afaceri a vreunei companii nemţeşti sau cu cotaţiile de la bursă. 

Nu gătesc zilnic. Nici măcar pentru bebe Ştrumf, Alec, de 9 luni, fiindcă, la frigider, legumele de prânz ţin foarte bine şi două zile. Sigur, îi fac micul dejun şi cina în fiecare zi, fiindcă se fac rapid, dar să dai pe răzătoare un fruct sau să fierbi fulgi de ovăz în lapte nu se cheamă gătit. Iar pentru noi, cei mari, mai şi comandăm. 

Ne-am luat aspirator-robot, avem maşină de spălat vase, uscător de rufe şi am redus cu mult treburile casnice. Vă încurajez să le luaţi în calcul, îmi pare rău dacă incomodează pe cineva sfatul meu, din motive financiare, dar vă garantez că sunt o investiţie de lungă durată.

Poate o să îmi săriţi în cap, dar nu mă aranjez zilnic. Mi se pare o pierdere de timp uriaşă să stau să mă machiez şi să mă coafez de cum mă trezesc. Şi nici nu mă pricep. Sigur, îmi fac puţin sprâncenele, că sunt pârlite de când eram copil, am câteva creme de ten şi poate un balsam de buze. Strictul necesar. Repet, acest lucru este neimportant pentru mine, dar poate pentru voi contează enorm şi respect cu sinceritate asta.

(Spre exemplu, de 2 săptămâni dorm cu perlele la gât, mi s-a pus pata, mă simt bine, răsfăţată şi nu îmi fură din timp)

În schimb, cu timpul economisit, prefer să scriu. Să vă scriu. Sau să merg cu copilul mare la o tură cu bicicleta. Sau să merg cu cel mic la cules de flori. Sau să mă bag mai devreme în pat, lângă soţul meu. Prefer să invesc timp în copiii mei decât să îl pierd cu lucruri care, pentru mine, nu sunt prioritare.

Gândiţi-vă la ce nu e important pentru voi, nu la ce zic cei din jur, şi puneţi-le pe lista de aşteptare. Sau, dacă nu vă grăbiţi, nu le mai puneți, azi, deloc.

Poza: eu cu Alec, ieri

Cu prietenie,

Alexandra

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *