La mine în casă e haos. De azi-dimineață. Soțul meu a plecat iar la un ultramaraton undeva în Bucovina, are de alergat 110 km în 30 de ore. A început azi-noapte, la ora 00.00 şi ar trebui să termine mâine-dimineață. Aşa că 3 zile iar lipseşte.
De data asta am dat puțin ochii peste cap, fiindcă tocmai ce s-a întors din Alpi, unde a alergat 5 zile singur în jurul Mont Blanc-ului şi îmi promisese că stă mai mult cu copiii, să pot lucra şi eu.
-Mă revanşez, promit, mi-a zis ieri înainte să închidă uşa.
Pe blog trebuie să scriu mereu istoria noastră, fiindcă apar oameni noi, care nu mă citesc constant şi mă judecă doar prin prisma unui singur articol. Ia uite, la asta, nu îşi lasă soțul să-şi urmeze pasiunile? Îl las, nu mă pun în calea lor, dar le am şi eu pe ale mele. Şi, momentan, sunt legată de bebele de 8 luni, care mişună non-stop.
Abia reuşesc să mai aştern gândurile aici.
Ba nici nu mi le-am mai auzit azi-dimineață când m-am văzut înconjurată de dezordine. M-au luat migrenele. E acea perioadă în care merge de-a buşilea şi dărâmă tot ce prinde în cale. Eu pun la loc, el dărâmă. Acea perioadă în care se ridică în picioare şi eu îl țin de mânuțe de m-am cocoşat.
Dar, doamnele mele dragi, pe la ora zece, după ce a mâncat fructele, am închis ochii şi am zis gata, nu-mi pasă. Azi nu-mi bat capul cu haosul.
Azi, mi-am băgat amândouă picioruşele de gazelă în curățenie. Nu am mai strâns cărțile pe care bebeluşul le-a dat jos de pe raft. Nu am mai pus la loc aspiratorul cu care îi trag mucii. Nu am mai împachetat hainele pe care le-a scos din dulap. Nu am strâns cărțile de joc împrăştiate în living. Nici măcar nu am schimbat lenjeria de pat în care am mâncat, cu el pe picioare, şi am pătat-o de roşie. Doar am scuturat-o.
În schimb, la al doilea somn, mi-am făcut duş, m-am epilat, m-am îmbrăcat cu o cămașă frumoasă, albă şi m-am dat cu ruj. Apoi mi-am pus la gât perlele pe care, în mod normal, le port la ocazii. Şi ştiți ce am făcut după ce s-a trezit? Am ieşit la o plimbare cu amândoi copiii. În jurul blocului, unde nu ne vede nimeni.
Dar Doamne, ce bine m-am simțit! Nu mi-a mai păsat deloc, deloc de haosul din casă, ci m-am bucurat de liniştea mea din piept. Linişte că sunt cu ei.
Vă recomand să faceți, din când în când, acelaşi lucru.
PS: sigur, nu sunt chiar aşa puturoasă. O să strâng. Dar nu azi.
Poza: eu, azi
Cu prietenie,
Alexandra
2 răspunsuri