Nu faceţi din oliţă o competiţie! Ghid despre când şi cum e bine să împrietenim copiii cu oliţa şi să renunţe la scutece (P)

La cât am citit zilele acestea despre antrenamentul la oliţă şi toaletă al copiilor, implicit despre renunţarea scutecelor de zi şi de noapte, aş putea lejer să încep o teză de doctorat. Am văzut de la tehnici de pus copiii la oliţă de pe la opt-nouă luni, de la “cum să scapi de scutec în trei zile”şi pâna la a lăsa copilul în ritmul lui. Eu rezonez cu ultima.

Cred că aşa cum nu e indicat să începem diversificarea pe la 3-4 luni, aşa cum nu e bine să forţăm copiii să meargă când abia stau în fund, la fel de important este să îi lăsăm să îşi dezvolte vezica urinară şi să nu îi împingem de la spate să renunţe la scutece când nu sunt pregătiţi. Doar pentru că ne-am săturat să îi schimbăm, doar pentru că piticul vecinei face de la un an la oliţă şi vrem să ne lăudăm şi noi cu reuşita copiilor noştri. Dar nu uitaţi că nu este nicio competiţie, nu câştigă nimeni niciun premiu, ba chiar putem “câştiga” frustrări, deoarece inițierea unui antrenament la toaletă prea devreme poate crea stres pentru copil și, în cele din urmă, poate prelungi tot procesul.

Şi nu o spun eu, o spun cei care se pricep.

Dar când sunt copiii pregătiţi să folosească oliţa sau toaleta?

În Jurnalul Oficial al Academiei Americane de Pediatrie (aici), se menţionează faptul că nu există o vârstă potrivită pentru a instrui un copil, pregătirea pentru a începe antrenamentul la toaletă depinzând de dezvoltarea lui. Totuşi, în general, nu e recomandat să începem înainte de vârsta de 2 ani (24 luni). De asemenea, specialiştii de la prestigioasa instituţie menţionează că [sic!] copilul poate fi pregătit fizic între 18 luni și 2,5 ani, dar poate fi pregătit din punct de vedere cognitiv abia după 2 ani. 

În general, majoritatea copiilor devin pregătiți fiziologic pentru antrenamentul la toaletă în jur de 18 luni – adică sistemul digestiv și vezica urinară s-au maturizat până la punctul în care pot întârzia scaunul sau urinarea suficient de mult pentru a ajunge la oliţă sau veceu. Însă, de obicei, nu sunt gata cognitiv – nu sunt capabili să asocieze nevoia de a face caca sau pipi cu utilizarea oliţei, să-și amintească să o folosească și să reziste distragerii suficient de mult pentru a finaliza procesul – decât cândva după a doua aniversare, spun cei mai sus menţionaţi aici.

Conform experţilor de la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins (aici), majoritatea copiilor nu sunt capabili să obțină controlul intestinului și vezicii urinare decât la 24-30 de luni. Astfel, vârsta medie a antrenamentului la toaletă este de 27 de luni.

Alţi specialişti (aici) spun că acest control al vezicii urinare pe timpul zilei poate fi dobândit în jurul vârstei de trei ani, alţii – între 2 şi 4 ani, iar pe timpul nopţii – chiar şi la cinci ani, băieţii dezvoltându-l un pic mai greu decât fetele. Este normal să mai ude patul până la maximum cinci-şase ani.

Mulți copii cu vârsta de trei ani și patru ani au încă nevoie de un scutec de noapte, iar udarea patului este considerată normală până la vârsta de cinci ani. Unul din șase copii de cinci ani udă patul ocazional sau regulat, spun cei de la BabyCentre (aici).

Conform aceleiaşi surse de mai sus, într-un articol avizat de Comitetul lor Consultativ Medical, în UK, spre exemplu, părinții, de obicei, se gândesc la antrenament când copilul lor are între 18 luni și trei ani. Majoritatea copiilor au între doi ani și doi ani și jumătate când încep antrenamentul la oliţă

Care sunt abilităţile necesare?

Pentru a începe împrietenirea cu oliţa, copilul trebuie:

• să meargă bine, pentru a ajunge la oliţă, să poată să stea în fund şi să se ridice
• să poată să spună când are nevoie să meargă la toaletă sau oliţă
• să aibă control asupra muşchilor necesari urinării şi defecării

De asemenea, ar fi bine dacă ar putea să se dezbrace, să îşi dea pantalonii jos şi să îi tragă înapoi.

Care sunt semnele că ne putem pregăti de antrenamentul la oliţă?

Ne putem uita la anumite indicii care să dea de înţeles că am putea începe cu pregătirile. Indiciile nu trebuie să fie chiar toate cele de mai jos, ba pot fi şi altele decât cele pe care le-am găsit eu, dar important este să ştie să verbalizeze dorinţele şi nevoile:

• Prezintă interes şi ne urmăreşte la toaletă să vadă ce facem (dar ştim că face asta de mic :P)
• Copilul încearcă să imite comportamentul adultului la toaletă
• Prezintă disconfort când are scutecul ud sau murdar
• Te roagă să îi schimbi scutecul
• Începe să pună lucrurile la locul lor
• Poate demonstra independența spunând „nu”
• Poate să spună “pipi” sau “caca”, iar mai apoi să spună că îi vine să facă ori una, ori alta
• Are scutece uscate pentru cel puţin două ore pe timpul zilei sau e uscat după somn

Cum ne pregatim?

• Cumpărăm chiloţei cu personaje preferate, oliţă şi/sau reductor. Dacă alegeţi şi ultima variantă, nu uitaţi să luaţi şi înălţător, să se urce singur.
• Povestim şi citim cărţi despre copii care renunţă la scutece şi fac pipi şi caca la oliţă (există, noi am cumpărat cartea de mai jos şi ne-a ajutat mult) 

• Le arătăm noi cum facem, de la descheiat pantalonii până la şters, tras apa şi spălat pe mâini
• Luăm lucrurile uşor şi suntem consecvenţi
• Încurajăm o dată pe zi să stea pe oliţă când considerăm că ar putea face ceva
• Îi aşezăm pe oliţă după ce au făcut pipi sau caca în scutec, astfel încât să le reamintim unde ar trebui să facă de fapt
• Dacă nu doresc, nu forţăm. Punem scutecul înapoi şi încercăm peste câteva zile sau săptămâni. Vrem să îi împrietenim cu oliţa, nu să le fie frică de ea

Perseverenţă sau Atac

După ce se împrietenesc cu oliţa şi/sau reductorul, e bine să continuăm cu încurajările:

• Le spunem o dată la câteva ore să folosească oliţa, fiindcă de multe ori au nevoie să le reamintim
• Renunţăm la scutecele de zi, îi putem lăsa fără haine mai jos de buric
• Îi felicităm ori de câte ori fac unde trebuie
• Ne pregătim de accidente, fără să facem tărăboi. Sunt normale şi, deşi ne pot frustra, nu trebuie să îi certăm sau pedepsim. Dacă sunt prea dese şi progresul e mic, luăm o pauză de câteva zile sau săptămâni.
• Dacă totuşi reuşeşte pe timpul zilei să nu mai aibă accidente, dar încă udă patul noaptea, specialiştii ne îndeamnă să mai păstrăm scutecele de noapte o perioadă. S-ar putea ca al său corp să fie prea imatur să poată să îl trezească în mijlocul nopţii să meargă la toaletă. De obicei, între 3 şi 4 ani se renunţă şi la cele de noapte. 

Scutecele

În perioada de pregătire se recomandă să le folosim, ca în perioada de perseverenţă sau de atac, cum îi spun eu, să încercăm să scăpăm de ele. Cum pe timpul nopţii e posibil ca acel control al vezicii să fie dobândit mai greu, existând posibilitatea să ude patul până la cinci-şase ani (mai târziu de atât e recomandat un consult medical), scutecele de noapte sunt indicate. Am văzut că există şi o teamă de a nu bulversa copilul, aşa că se preferă să se renunţe de tot şi la cele de zi, şi la cele de noapte. Dar cred că fiecare o să vadă cum e mai bine la el.

Cât dureaza?

De la câteva zile, la câteva luni. E posibil să avem şi regrese. S-ar putea sa aibă accidente, acestea fac parte din proces şi nu înseamnă că trebuie să ne întoarcem la scutece. Important este să nu pedepsim copilul în vreun fel, să nu îl facem să se simtă ruşinat sau prost. Încurajarea ca data viitoare să aleagă olița e cheia. Cum spuneam mai sus, dacă totuşi progresul e mic, iar accidentele – multe, luăm o pauză.

POVESTEA NOASTRĂ, PE SCURT

Vă spun cu cea mai mare sinceritate că eu nu m-am grăbit să îl învăţ cu oliţa sau cu chiloţeii, pentru că în Japonia copiii renunţă la scutece abia în jurul vârstei de trei ani. Sigur, aveam cumva emoţii cu grădiniţa de la noi din ţară, fiindcă la 2 ani şi 9 luni urma să meargă, dar, după ce am aflat că nu era obligatoriu să nu mai poarte scutec, m-am relaxat şi mai tare.

Prima încercare pentru noi a fost un eşec total. Eram în Tokyo, Luc avea doi ani jumătate aproape şi şi-a exprimat singur dorinţa de a merge la toaletă. Fiindcă mă luase prin surprindere, fiindcă m-am bucurat foarte tare, nici nu m-am mai gândit că nu am reductor şi l-am pus direct pe veceu, ţinându-se de mine. Toate au fost bune şi frumoase, până aproape de final. Toaletele japoneze te spală la fund, jetul este destul de puternic, doar că pe Luc l-a stropit drept în spate cu apă caldă spre fierbinte şi s-a speriat. Nu a mai vrut şi nici nu am insistat. Prostia a fost a mea.

Aşa că, abia astă-toamnă, la doi ani şi 10 luni, după ce ne întorsesem deja în ţară, am început să îl împrietenesc cu oliţa. Am început să citim cărţi despre copii care fac pipi şi caca, am început să punem jucării pe oliţă care să facă no.1 sau no.2, am început să îl încurajez să facă acelaşi lucru. Abia după două-trei luni, în ianuarie-februarie acum, la trei ani şi un pic, am renunţat la scutecele de zi. Au fost momente în care simţeam că avansează, au fost momente cu accidente şi la grădiniţă, şi acasă, apoi iar avansa, apoi iar accidente. Tot ce pot să vă zic este că atunci când mă enervam, mai rău făceam. Aşa că răbdarea şi perseverenţa sunt punctele cheie pentru reuşită, o reuşită pe care noi, ca familie (că suntem cu toţii implicaţi) încă nu am dobândit-o complet. Iar pe timp de noapte nu cred că o vom dobândi prea curând. Dar informaţiile pe care le-am scris mai sus mă ajută să mă liniştesc şi să îmi dau seama că este normal, fiecare copil are ritmul său.

Oliţa portabilă Potette, 3în1

Articolul de faţă se datorează celor de la Kidscenter, care mi-au trimis la testat oliţa portabilă Potette. După trei săptămâni în care am testat două modele şi în care m-am documentat serios, pot să recomand cu sinceritate această oliţă multifuncţională.

Modelul perfect pentru noi a fost cel cu opritor (aici), pe care îl recomand părinţilor de băieţi, pentru a evita vreo scurgere nedorită pe gresie. Pentru fetiţe, cea obişnuită ar trebui să fie în regulă. Oliţa Potette este mică, uşoară, cu saci biodegradabili, special gândită pentru călătorii lungi sau scurte cu maşina, pentru ieşirile în care nu avem acces la o toaletă igienică, ideală pentru joaca din faţa blocului practicată în această perioadă, ca să nu fii nevoit să urci iar patru etaje. Oliţa are şi un soi de mânere laterale, de care se poate ţine copilul, iar sacii se fixează de picioare (poza 1)

Noi, necălătorind decât din dormitor în baie, din bucătărie în hol şi din living în curte, am folosit-o cu succes şi în casă. De ce? Pentru că se poate folosi ca o oliţă de sine stătătoare, când îi pui un strat de silicon pe care îl achiziţionezi separat (poza 2), dar şi ca reductor pentru vasul de toaletă (poza 3).

Baza oliţei este solidă,  ţine până la 22 de kg, picioarele se blochează cand sunt deschise şi se pliază astfel încât să încapă în geantă sau rucsac. Potette vine împreună cu trei pungi de unică folosinţă, cu baza absorbantă, pe care le putem arunca la gunoi ca pe un scutec. 

De pe site-ul Kidscenter puteţi achiziţiona orice oliţă doriţi cu 5% discount cu codul BEBELONIA, până pe 31.05.2020, iar transportul este gratuit.

Reţineţi:

NU se recomandă sub doi ani antrenamentul la oliţă

NU forţaţi copilul dacă nu e pregătit fizic şi emoţional

NU îl pedepsiţi şi NU îl certaţi în caz de accidente, care sunt normale. Îi spunem calm ca data viitoare să facă unde trebuie. 

NU este o competiţie

Dacă a făcut o dată de curiozitate la oliţă, nu înseamnă automat că e pregătit să renunţe la scutece

Anxietatea noastră poate fi răsfrântă asupra copilului

Afecţiunea noastră e cel mai bun stimul

poze: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra