Asta m-a întrebat copilul meu. Din toate întrebările din lume, fix asta m-a întrebat.
Recunosc cu mâna pe inimă şi cu tot riscul de a fi ridiculizată că încă nu m-am pregătit cum să îi vorbesc copilului despre moarte, fiindcă încă nu sunt eu împăcată cu acest concept. Am discutat şi cu preoţi, şi cu psihologi, şi cu mine şi tot mi se pare nedrept. De ce primim această şansă, de a iubi cu toţi porii oameni mici şi mari din jurul nostru, ca, într-o bună zi, să nu îi mai vedem?
Este un subiect atât de dureros pentru suflet că prefer să nu îl răscolesc, ci să îl îngrop acolo, în subconştient. Trăiesc zi de zi, mă bucur de fiecare clipă, fără să mă gândesc la ce va fi…cândva. Aşa că, ori de câte ori am avut de-a face cu decese, cum a fost cu tataie, i-am spus cea mai simplă variantă care mi-a venit: sufletul ajunge sus, la Doamne-Doamne.
-Şi când mergem la Doamne-Doamne, o să mai fim împreună? m-a întrebat cu ochii lui de căprioară.
-Da, mami, mereu, i-am zis.
Opriţi-mă din plâns.
Poza: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
