Când am fost la mare cu rulota acum două săptămâni, nu v-am spus un lucru, de ruşine poate: m-am simțit de câteva ori prost că m-am îngrăşat, că iar mi s-au umflat mâinile, că am început să îmi simt picioarele cum se ating între ele la pulpe, să îmi simt degetele ca nişte cârnăciori, să cred despre mine că mă transform din mica sirenă în mica balenă. Un gogoşar umplut, fiindcă sunt scundacă tare.
Mai ales în condițiile în care, dacă vă amintiți, în ianuarie şi februarie, slăbisem 4-5 kg cu un nutriționist şi ajunsesem în sfârşit la silueta dorită. Şi nu încercasem niciodată până atunci, în ideea că dacă voi avea al doilea copil? Ca fix după terminarea programului să rămân însărcinată. Ironia sorții, nu?
Sigur, mai eram şi cu prietena mea, actriţa Olimpia Melinte (are şi blog), care e ca un manechin de slabă şi frumoasă şi nici nu îmi venea să stau lângă ea.
-Termină cu prostiile, mă certa. Eşti însărcinată, ce-ai?
Ea avea dreptate, ştiu, dar până nu m-am convins singură, până nu am învățat să mă accept din nou, nu am reuşit să văd asta.
Până de curând.
Când am înţeles că fiecare sarcină e unică, a doua nu va fi ca prima.
Când mi-am reamintit că el, corpul oricărei femei gravide, este un erou. Este acoperiş, adăpost, scut, hrană, este o lume întreagă timp de nouă luni pentru grăuntele de om de urmează să vină. Picioarele umflate, respiraţia grea, sânii care dor, vergeturile de pe coapse sau abdomen sunt semnele fireşti ale unei binecuvântări sau ale unui noroc.
Corpul unei femei gravide are nevoie de hidratare, exerciţii, mâncare sănătoasă, chiar dacă, uneori, la 11 noaptea, mai mâncăm un pic de îngheţată 🙂
Corpul oricărei femei gravide, martorul evoluţiei, impregnat pentru totdeauna cu amintirea unei noi vieţi, merită să fie îngrijit la lumina lampadarului, alintat la răsărit şi înţeles că se schimbă de la săptămână la alta. Merită să fie mângâiat în orice clipă şi, cel mai mult, merită să fie iubit. Odată ce îl apreciem acum, o să îl apreciem şi după.
Îmi pare rău că l-am acceptat mai greu, că am oftat când am văzut cântarul, dar acum îl iubesc şi îi sunt recunoscătoare că e templul copilului meu. A avut şi are grijă cu sfinţenie de cele două inimi ale mele. Copiii mei.
Poza: acum două săptămâni, la mare
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
