Greșeli de limba română frecvent întâlnite în mediul online

Nu ştiu dacă mă credeţi, dar site-ul pe care eu îl deschid cel mai des nu este blogul meu. Oho, deloc! Mi-am pus articolul, l-am distribuit pe facebook şi acolo urmăresc notificările. Şi poate, din curiozitate imensă, îl mai deschid şi seara, să văd dacă am comentarii (sunt puține pe blog). În schimb, site-ul pe care intru frecvent şi pe care îl am deschis în permanenţă în tab este “Dicţionarul explicativ al limbii române”, dexonline.ro. Serios! Îmi place atât de mult limba noastră bătrână, de când eram copil chiar, încât încerc să o respect până în pânzele ei. Nu vă spun de câte ori nu m-a durut sufletul sau nu m-au mâncat degeţelele să corectez erori de exprimare sau scriere grave (nu pe cele din greşeală sau minuscule!) din spaţiul online, inclusiv din grupurile de părinţi din care fac parte, dar mi-a fost ruşine. Ruşine să nu supăr.

Ei, şi  Florina Turugă (pe care o puteți urmări la https://florina.turuga.eu/), o mămică-blogger ambițioasă, amuzantă și scriitoare de povești pentru copii, la fel de îndrăgostită de gramatică, mi-a propus să facem împreună un îndreptar. Un scurt ghid de reguli gramaticale pentru cine vrea să asculte. Pentru cine e interesat. Pentru a semnala cele mai frecvente greşeli de limba română din spațiul online şi pentru a încerca să le reducem pe cât de mult posibil. Şi, deşi cred că este mult mai important ce transmiţi decât cum, am spus “da”.

***

  1. PLURALUL ANUMITOR CUVINTE: copil, fiu, propriu, membru

Cea mai comună greșeală este probabil cea legată de pluralul anumitor cuvinte: să fie un i, doi i  sau trei i și când:

  • În cazul substantivelor copil și fiu avem: copil, pl. copii, pl. articulat copiii (3 i), la fel și fiu, fii, fiii

Exemplu: Am doi (și dacă erau trei, tot doi i aveam 🙂 ) fii care-mi seamănă fizic, însă nu pot spune că fiii mei seamănă cu mine și la caracter.

  • Dubii există uneori și cu privire la substantivul membru (ne referim la cel care are pl. „membri”, și nu pl. „membre”): aici avem un singur i la pl. membri

Exemple: Unii dintre membri nu au dorit…, avem nevoie de membri implicați… etc. și „membri” cu doi i când substantivul este articulat cu articol hotărât: membrii cei mai de seamă.

  • Adjectivului propriu i se aplică aceleași reguli enumerate în cazul substantivelor copil și fiupropriu (stilul propriu, propriul copil), pl. proprii (ideile proprii), pl. articulat propiii (propriii fii/copii).

Dacă mai întâlnim și exprimări de genul propriii-i fii/ copii etc. nu trebuie sa ne speriem, i-ul de după cratimă este pronume (-i = ai ei, ai lui), iar formularea este corectă (DA, ați văzut bine, sunt 4 i în total 🙂 )

 

  1. FORME VERBALE CORECTE
  • Să ştii, să nu ştii (cu doi i)
  • Să fii, să nu fii (cu doi i)
  • Aş fi, nu aş fi (cu un i)
  • Fii! Nu fi! (negativul are un singur i)
  • Fă! Nu face!
  • Zi! Nu zice! Zi-i ei!

 

  • Voiam, nu vroiam (nu există verbul „a vroi”).
  • Așază, nu așează
  • Aibă (să aibă), nu aibe
  • Înșală, nu înșeală
  • Va apărea, va dispărea, nu va apare

 

  1. FORME SUBSTANTIVALE CORECTE

Mai jos am întocmit o mică listă de cuvinte mai des folosite și am subliniat formele corecte:

  • Minge/ mingi, nu mingie/ mingii
  • Abțibilduri, nu apțipilduri
  • Tobogan, nu topogan
  • Nou-născuți, (articulat nou-născuții), nu noi-născuți
  • Repercusiune, nu repercursiune

 

  1. PRONUME DE ÎNTĂRIRE

O atenție mare trebuie acordată și formelor de feminin ale pronumelor și adjectivelor pronominale de întărire:

eu însămi (f.) și eu însumi (m.) (pers. I sg.), noi înșine (m.)/noi însene (f.) (pers. I pl.)

voi înșivă (m.)/ voi însevă (f.) (pers. a II-a pl.)

ea însăși/el însuși, ele însele/ei înșiși,(pers. a III-a sg. și pl.)

 

  1. DE-ALE  MELE, DE-AI MEI

Altă greșeală des întâlnită: un prieten de-al meu (prepoziția de aici are valoarea dintre) forma corectă este un prieten de-ai mei (dintre ai mei), și nu un prieten de-al meu, o prietenă d-ale mele (dintre ale mele) și nu de-a mea.

 

  1. OMONIME

Omonimele soră la sg. (grad de rudenie) și soră (infirmieră) ne pot crea probleme atunci când trebuie folosit pluralul care diferă.

Exemple:  i-am dat cheile surorii mele (rudă de sânge), dar

    nu am vrut să dau vreo atenție sorei din spitalul unde…

Notă: Pluralul subst. noră este nurori, la fel ca în cazul soră/surori (grad de rudenie) și nu nore. Asta înseamnă că vom spune: I-am făcut un cadou nurorii mele, și nu norei mele. 

 

  1. PLEONASME

Trebuie să avem grijă și la pleonasme de genul:

  • Dar totuşi , se poate folosi și totuși.
  • Altă alternativă (‘alternativă’ înseamnă posibilitate de a alege între două soluţii), se poate folosi alternativa sau altă opţiune
  • Fiasco total = pleonasm, fiasco = eșec total

 

  1. PUNCTUAȚIE

Nici regulile de punctuație nu trebuie neglijate:

  • NU punem niciodată virgulă între subiect și predicat.
  • NU se pune niciodată virgulă înainte de „etc”.
  • Înainte de dar, iar, însă, ci, ba, se pune virgulă întotdeauna.
  • Când avem de-a face cu topică inversată, se pune virgulă. Ex: Când ți se face somn, te culci. Fără virgulă: Te culci când ți se face somn.
  • Punem virgulă (sau liniuţă) în construcțiile eliptice, pentru a marca lipsa predicatului. Ex: Eu i-am dat un măr, iar Ana, o portocală.

 

  1. ALTE GREȘELI

Alte expresii sunt folosite greșit fără să se cunoască exact sensul lor:

  • S-a soldat cu o victorie (a se solda = a se termina prost), corect ar fi: incendiul s-a soldat cu două victime
  • Datorită... (context pozitiv)  vs. Din cauza... (context negativ)
  • Or/ ori … Or e folosit atunci când are sensul însă, iar ori înseamnă sau. (Ex: Anul ăsta mergem ori la mare, ori la munte)
  • Mai superb, mai original, mai extraordinar = incorect pentru că adjectivele enumerate nu au grade de comparație, e de ajuns superb, original, extraordinar.

 

Noi, cele care am colaborat la redactarea acestui articol, nu suntem perfecte, nimeni nu este și chiar avem toate șansele să greșim, chiar când ne scriem propriile articole, pe care le corectăm în prealabil de trei-patru ori. Mai ales când avem copiii pe lângă noi. Însă,  încercăm să evităm greșelile pe cât de mult posibil din dragoste pentru limba română. În fond, să avem deschisă pagina dexonline.ro nu ne costă nimic, nici pe noi, nici pe voi.

Sperăm că v-au fost de folos informațiile noastre,

Alexandra și Florina

Sursa foto: Unsplash

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *