Dragii mei, ne mutăm, temporar, în Spania

Dragii mei,

Acum două zile, când începusem să vă scriu aceste rânduri, Andrei ajunsese aproape în Spania, cu maşina şi bagajele noastre. Iar noi abia azi-dimineață am ajuns. Încă nu suntem în oraşul nostru, nu a fost zbor direct, aşa că poposim, două nopți, lângă mare. Iar Andrei e în drum spre noi.

Aş fi vrut să plecăm împreună din România, dar este foarte complicat şi scump să transporți bagaje şi maşină atât de departe fără un proprietar. Aşa că, ne-am separat puțin.

Nu-i nimic, ne vedem curând.

Da, ne mutăm temporar în Spania.

Un an. Sau doi. Sau cât simțim. Cine mă cunoaşte şi mă citeşte demult, ştie că iubesc – cu tot sufletul – țara pe care o descriu mereu #outofthisworld, Japonia. În Japonia voiam să mergem, de fapt, de doi ani tot încercăm, dar din cauza pandemiei nu se poate. Nu s-a putut. Şi-au închis granițele multă vreme, abia zilele trecute le-au mai relaxat pentru anumite categorii. Noi nu ne-am încadra nicicum.

Aşa că, mergem la căldurică, unde s-au stabilit de anul trecut nişte prieteni ai noştri. Unde s-a mutat prietena cea mai bună a lui Luc, de fapt 🙂

Iubim să călătorim, Alec a mai crescut şi el, câştigăm experiență internațională. Mi se pare mult mai uşor să facem asta cât încă sunt ei mici.

Luc va începe de la 1 Martie o şcoală britanică (de la cinci ani ei încep şcoala, dar tot în stil de grădiniță e primul an), tot în pădure, aşa cum a fost grădinița lui din Bucureşti. E aproape de casa pe care am închiriat-o. Am ales astfel tocmai pentru a ne putea muta mai uşor în viitor pe alte meleaguri, dacă va fi să fie.

Nu mă văd mutată de tot în Spania

Dar mi se pare o țară frumoasă, primitoare, relaxată, fericită, îmi dă o stare de bine.

Nu o să putem călători aşa mereu. Mai ales când Luc o să crească şi o să lege strânse prietenii. Dar cât suntem tineri, cât încă sunt ei pitici, cât ne permitem, mi se pare un lucru minunat de făcut.

Cum ne simțim?

Andrei e mult mai încrezător, eu am mai mari emoții. Ştiu/sper că spaniolii sunt mai blânzi cu românii, sper ca Luc să se adapteze la şcoală, sper să ne adaptăm şi noi. 

Căsuța noastră din Bucureşti am închiriat-o unei familii drăguțe, va fi pe mâini bune, dar mie deja mi s-a făcut dor de cel mai drag loc al meu de acolo: grădina mea pseudo-japoneză. Doamne, cât am lucrat la ea, noi, vecina mea Alina şi amicul ei, Andrei. Am pus bambus, pietre, gutui japonez şi chiparoşi de Arizona (pe această cale îi mulțumesc din suflet, domnului Ionuț Olteanu, fondatorul Garden Center Grup, care probabil îşi va pune mâinile-n cap: „Păi bine, măi, Alexandra, m-ai stresat atât cu tuile tale, că acum te muți?„)

Dar nu-i nimic, grădina va ferici altă familie, momentan.

În orice caz, casa pe care am ales-o în Spania tot după grădină am ales-o. M-a cucerit.

Mă văd scriind acolo. 

Dacă vreți, o să vă arăt poze 🙂

Vă pup, sunt ruptă de somn, trează de la 3 dimineața, nu ştiu ce altceva aş putea să vă mai spun. Întrebați-mă orice şi vă răspund cu drag.

PS1: nu am putut să vă scru mai devreme, au fost multe tare de făcut. Şi cât am stat singură cu ei, abia am respirat.

PS2: orice experiență a voastră în Spania mi-ar fi de folos 🙂

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *