Doamne,
Nu sunt cel mai credincios om. Doar mă ştii. Nici nu îmi place să vorbesc despre credință, cred că este un subiect extraordinar de intim şi abia îl discut cu mine însămi. Dar e posibil să încerc să fiu cea mai credincioasă mamă. De când îi am pe ei, pe copiii mei, mă rog la Tine zilnic.
De cum deschid ochii, la Tine mă gândesc. La cum mi-ai arătat cea mai mare iubire din viața mea. Este cea mai mare, fără doar şi poate.
Oricât îmi iubesc soțul, părinții, prietenii…nu caut şervețele să-mi şterg ochii fiindcă mă privesc. Sau mă iau de mână. Sau mă strigă. Dar când copiii mei fac toate astea, mi se împânzesc obrajii de lacrimi. Nu mă aştept nici eu.
Doamne, de cum deschid ochii, din viul nopții, stau şi mă rog să exişti. Mă rog să fii acolo, undeva, ca să ai grijă de ei. Să le fie bine. Să îi îndrumi cu speranță, să-i mângâi cu noroc.
Mereu.
Nu cred că mi-am dorit ceva mai tare pe lumea asta decât ca ai mei copii să aibă o viață lungă şi frumoasă. Simți cât de tare, da?
Doamne, dacă sughiți şi nu îți mai trece, e din cauza mea. Te pomenesc de mii de ori în cele 24 de ore. „Doamne, ce copil deştept”, „Doamne, cum s-a dat jos, singur, de pe scaun”, „Doamne, cât de frumos mă poate privi”.
Iartă-mă, vei sughița mult şi bine.
Doamne, înainte să adorm, tot la Tine mă gândesc. În întunericul camerei mele, unde se aude o respirație de pui de om, sper ca Tu să îmi auzi gândurile. Să îmi auzi recunoştința.
Ştii? Simt că oricât Ți-aş mulțumi, parcă niciodată nu va fi suficient. Dar eu încerc.
Zi de zi.
Zi de zi îți mulțumesc pentru tot ce am. Pentru tot ce am primit. Pentru tot ce țin în brațe.
Cu veşnică recunoştință,
Un om, un pământean, o mamă
0
0
0
0
