Dacă ne plângem că ne e greu, nu înseamnă că nu iubim să fim mame

Nu ştiu de ce avem tendința de a compara sau judeca, poate pentru că ne simțim bine când vedem că şi alții mai dau greş?

Cert e că mi se pare că lumea se trezeşte și e din ce în ce mai empatică. Mamele sunt din ce în ce mai empatice cu alte mame. Oricum am o comunitate de milioane, unde e normal să avem păreri diferite şi să le expunem politicos. 

Dar da, mai există şi comentariile ucigătoare, exprimate intenționat să îți arate cât de mult greşeşti.

Totuşi, în cei patru ani, de când scriu, am observat că deşi numărul urmăritorilor mei a crescut, criticile au fost constante. Nu au crescut direct proporțional cu cititorii.

Ceea ce e un lucru extraordinar

Dar chiar şi aşa, e bine să reiterăm nişte lucruri, fiindcă anumite concepții se repetă.

Spre exemplu, dacă mă plâng, inevitabil va apărea şi întrebarea: „De ce ai mai făcut copil, atunci? Hai, nu mai dramatiza, nu te mai victimiza”.

Dacă spun că nu mă machiez zilnic, deşi în general îmi place să am grijă de mine, inevitabil vor apărea voci care mă vor pune la punct cu „înainte de a fi mamă, eşti femeie”

Ce vreau să spun e că, de multe ori, cum o dai, nu e bine.

Şi aş vrea să înțelegem că aparențele înşală. Că judecata e pierdere de timp şi ar trebui să ne concentrăm energia pe altceva.

Nu mă refer să nu luăm atitudine când e vorba de siguranța unui copil. Când e pălmuit pe stradă, spre exemplu. Poate părintele are nevoie de un imbold să se poată opri, poate are nevoie de o voce exterioară să înțeleagă că violența nu e o soluție. Poate chiar nu ştie că se poate fără bătăi. Eu aş vrea să mă oprească cineva dacă ar fi vreodată cazul. Oricât de rahat m-aş simți. Pentru că puiul meu e mai important decât orgoliul.

Dar, în rest, cred că e mai bine să ne concentrăm pe noi.

Aşa că, dragă lume,

Dacă ne plângem că ne e greu, nu înseamnă că nu iubim să fim mame. Mamele lor. Ci că efectiv, uneori, ni se descarcă bateriile şi avem nevoie de timp sau ajutor să ni le încărcăm.

Dacă vrem o pauză, vrem să fim singure sau pur şi simplu să fugim la mare cu fetele pentru o zi, două, şapte, nu înseamnă că nu murim de dragul nopților cu fundulețe înfipte în stomac.

Dacă ne auziți cu „Aolo, nu ştiu ce să mă mai fac cu ei”, să ştiți că de fapt nu ştim ce ne-am face fără.

Dacă nu facem într-o zi curat, să nu credeți că suntem leneşe sau că mâine nu vom strânge de zeci de ori. Pur şi simplu n-a mai fost chef de pus vase în maşină şi jucării în coşuri. Ci doar chef de somn, pupat şi…orice altceva.

Dacă nu ne jucăm azi cu copiii, să nu credeți că ieri nu ne-am pus basca pe ochi pentru „Baba oarba”. Sau că mâine nu vom întinde mâna pentru „Sticluța cu otravă”. Astăzi poate vrem să-i încurajăm să se joace şi singuri.

Dacă nu suntem date cu ruj, să nu credeți că nu ne îngrijim în general şi ne place să ne negjijăm. Poate abia am reuşit să ne spălăm la subraț.

Iar dacă suntem la patru ace, să nu credeți că aşa ne trezim în fiecare dimineață. Cu doi copii printre picioare, farduri şi pensule, probabil am slăbit 10kg până am reuşit să ne aranjăm.

Nu.

Nu judecați niciodată după aparențe.

Nu judecați, de fapt. Suntem atât de diferiți, cu nevoi atât de diferite, că mult mai benefic ar fi să ne vedem de cel mai mare interes, care – culmea! – e comun: de binele copiilor noştri.

Cu prietenie,

Alexandra

Poza: Loredana Alexandra Photography