Dă, Doamne, ca toţi copiii să fie ocrotiţi şi iubiţi…

În seara asta vă las un gând scurt, dar pe cât de scurt, pe atât de înţepător.

Nu am fost niciodată cel mai credincios om, deşi mamaia mea nu se culca până nu spunea „Tatăl Nostru”. Deşi mama crede că există Dumnezeu până în măduva oaselor, iar tata nu lucrează niciodată duminica. Deşi tata lucrează continuu. Când nu e la job, e la ciubuc. Dar duminica, niciodată nu pune mâna pe ciocan din motive religioase.

Eu, probabil, sunt oaia neagră.

Dar nu despre cât de credincioasă sunt vreau să vă spun. Nu despre scara mea de credinţă. Că, până la urma urmei, ţine de intimitatea mea. Ţine de căutările mele sufleteşti.

Ci vreau să vă spun cum, paradoxal, de când am devenit mamă, am căpătat mai multe îndoieli (de ce există încă atâtea nenorociri ale copiilor, care nu au nicio vină – absolut niciuna) şi, culmea, am căpătat mai multă speranţă (am văzut, citit, ascultat cazuri absolut miraculoase). În plus, îmi doresc să existe, ca să aibă grijă de copiii mei.

Şi de toţi copiii lumii.

De multe ori mă surprind gândindu-mă la asta. Fix la asta: „Doamne, te rog, ai grijă de toţi copiii!”

Poate sunt naivă. Poate o să mă luaţi peste picior sau poate o să îmi spuneţi să cobor cu picioarele pe pământ.

Dar vă spun sincer, sincer, că îmi doresc din suflet ca toţi copiii să fie iubiţi şi ocrotiţi.

Să se simtă în siguranţă.

Îmi doresc să aibă măcar o mamă, un tată, un bunic, o bunică, un unchi, o mătuşă, un vecin. Poate chiar un om străin, care nu rămâne nepăsător. Un om care să-i iubească şi ocrotească. Indiferent unde şi cum trăiesc.

Şi chiar dacă au ghetuţele rupte, să aibă cine le încălzi picioarele.

Şi chiar dacă nu au o maşinuţă, să aibă cine să prindă 4 dopuri la un lemn.

Să aibă cine îi mângâia şi strânge la piept.

Să aibă cine să le zâmbească. Cine să le cânte.

Să existe cel puţin un om care să-i iubească şi ocrotească aici, pe pământ.

Fiindcă un copil merită asta şi tot binele din lume.

Te rog, Doamne!

Semnat,

o mamă cu credinţă enormă în copiii ei

PS: poate dacă trimitem mai mulţi astfel de gânduri în lume, poate…cine ştie…

 

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.