Cum să reacționăm față de o proaspătă mămică

O prietenă a născut zilele trecute o frumoasă fetiță pe nume Aida (nume de care vă povesteam că sunt înnebunită) și inevitabil mi-am adus aminte de întâlnirea dintre mine și Luc în maternitate, de acum un an și trei luni. Mi-am adus aminte de primele cuvinte pe care i le-am șoptit („Bine ai venit acasă!”), de epuizarea de după naștere, de miile de gânduri întortocheate și de noile sentimente pe care nu știam cum să le gestionez. Și mi-am mai adus aminte de anumite lucruri care, în loc să mă ajute să fac față situației, parcă puneau mai multă presiune pe mine și mă sfredeleau. Așa că, avându-mă pe mine reper, m-am gândit să aștern câteva sfaturi despre cum ar fi bine să reacționăm față de o proaspătă mămică, astfel încât să îi arătăm că suntem alături de ea, dar să nu îi tulburăm odihna de care are nevoie.

Trimite-i un mesaj scurt de încurajare

Oricât am vrea să știm cum a decurs tot procesul, ar fi bine să rezistăm tentației de a o suna și de a o invada cu întrebări, pentru că, în primele zile de după naștere, mama are nevoie de multă odihnă și somn. Așa că, eu am ales să îi trimit prietenei mele un scurt mesaj pe WhatsApp prin care îi arătam că nu am uitat-o, că sunt cu ea, că am aflat despre minunata veste și că, dacă are nevoie de orice, să mă contacteze ea.

Păstrează legătura cu soțul

De obicei, în primele ore de după naștere, proaspăta mămică vrea să îi aibă doar pe cei pe care îi iubește cel mai mult lângă ea: pe copil și pe soț, cel din urmă fiind și umărul de confesiune al ei. Așa că, pentru orice informație, curiozitate sau dilemă, e mai bine să vorbim cu soțul, că sigur va ști să ne răspundă. Sau se va putea interesa.

Evită întrebări enervante

Și totuși, dacă nu ai rezistat să nu o apelezi sau te-a sunat mămica să împărtășească și cu tine fericirea ei, încearcă să eviți întrebări frustrante, clișeistice pe care le pune toată lumea și pentru care oferă aceleași răspunsuri. Cel mai bine ar fi să o lași pe ea să îți povestească.

În cazul meu, două întrebări au fost criminale:

  • ți-a venit laptele?

Mie mi-a venit abia a treia zi și, de fiecare dată când auzeam întrebarea și răspundeam cu „nu”, mă simțeam neputincioasă și defectă.

  • cum a fost nașterea?

Asta era întrebarea la care nu voiam să mai răspund, pentru că mi-a fost greu și nu voiam să rememorez de fiecare dată când vorbeam cu cineva.

Fără vizite-surpriză

Normal că vrem să îi vizităm pe mămică și pe copil în maternitate, dar e bine de știut că nu e indicat să o facem neanunțați. Putem să îi intrerupem din odihnă, din alăptat sau din conectare. Ba mai mult, cel mai bine ar fi să așteptăm să ne confirme mama dacă vrea sau nu vizite. Iar dacă sunt mai mulți prieteni comuni, ar fi bine să vină toți odată, fiindcă timpul mamei e limitat.

Complimentează mama

După ce am născut, părea că nu am făcut-o. Încă mai aveam o ditamai burta care mă irita ori de câte ori o vedeam în oglindă, crezând că nu mai trece. Dar mă întristam și mai tare când cei din jur o observau și mă întrebau ce e cu ea. Nici nu știam ce să răspund.

Însă, vă spun sincer, când soțul meu îmi spunea că sunt frumoasă (deși era clar că nu!), inima mea se înălța considerabil.

Complimentează copilul

Mama deja își vede nou-născutul ca pe cel mai frumos copil din lume, dar așteaptă să i se confirme convingerea și din partea celor din jur. Fiindcă este măgulitor. Oricum, după mine, toți copiii sunt frumoși, deși știm că la început trăsăturile nu sunt definite. Fața unui nou-născut este umflată din cauza retenției de lichid și abia în câteva zile începe să se contureze.

Cadoul să fie util

Nu este obligatoriu, dar este tare frumos să facem cadouri unei proaspete mămici și unui nou-născut. Și ideal ar fi să fie și utile. Fie îi întrebați pe părinți ce le-ar mai trebui în casă, fie apelați la scutece, șervețele umede, body-uri petrecute sau overall-uri cu capse din bumbac organic, că mereu va fi nevoie de ele.

 

Sper să fie de și cu folos!

 

Sursa foto: rawpixel.com, Unsplash

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *