Eu simt că nu am fost ținută în brațe de părinții mei cât aş fi vrut. Cât ar fi trebuit să îmi umplu rezervorul. Cât aş fi avut nevoie.
Poate nu ştiți, dar am plecat de lângă ei la 11 ani. Am plecat de la Voineasa la oraş, în Râmnicu Vâlcea, pentru o educație mai bună şi pe ei îi vedeam la sfârşit de săptămână. Făceam 70 km în 3 ore cu autobuzul, „Rata”, îi spuneam, autobuz care tremura din toate încheieturile şi mirosea a haine spălate cu ceapă şi uitate uitate în maşina de spălat o lună.
Uneori, mă duceam în autogară, ca să prind loc pe scaun. Dar de cele mai multe ori îmi era greu, fiind departe, aşa că îl luam de la o stație intermediară şi stăteam în picioare, lângă şofer.
Eram mică, un biscuit în dungă, aşa că mă trezeam des cu nasul la bombeul cuiva sau subrațul altcuiva. Apoi, duminică la prânz sau luni, la 5 dimineața, plecam înapoi.
De la 11 ani, brațele părinților mei, cu alinare, siguranță, confort, înțelegere şi tot ce striga trupul meu de copil, erau cu porția. Simțeam că sunt un copil de weekend.
De aceea poate îmi îmbrățişez des copiii. De aceea poate îi țin un pic mai mult decât ar vrea.
„Mai stai o secundă”, îi zic lui Luc.
Că poate, undeva, mă îmbrățişez pe mine.
Şi, poate, de aceea le-am scris şi rândurile de mai jos…
***
Să-mi atârne mâinile până-n pământ de la cât vă legăn, să mi se lungească toate oasele de la cât vă car,
Să mi se lase pielea de la naşteri, să mi se lase de tot,
Să mă doară spatele, să mă cocoşez ca toarta unui coş de răchită,
Că nu-mi pasă.
Să îmi spargeți timpanele cu țipete şi chicoteli,
Să îmi mâzgăliți pereții, să răsturnați butoiul cu jucării, să-mi vărsați ulei şi făină pe covor,
Că nu îmi pasă.
Mie aşa să-mi faceți.
O să strâng,
O să spăl,
O să mă îndrept,
O să rezist,
O să mă joc,
O să bucur.
Şi o să vă chem să vă cuibăriți la mine oricând vă cere inima şi oricât vă cere sufletul.
Fiindcă va veni şi ziua când voi vrea să mai alerg pe hol pentru o „Sticluță cu otravă”,
Când voi vrea să pun un acoperiş la căsuța din lego sau când voi vrea să mai citesc şi nu voi mai avea cui.
Ziua când voi avea impresia că vă aud.
Dar bucuria se va auzi doar la vecini…
Poza: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
