Am ajuns în sfârşit acasă. O să vă povestesc zilele următoare despre micul haos de la început, dar, încet-încet, văd că se aşază planetele, ne adaptăm şi ne obişnuim unii cu alţii. Încet-încet, învăţăm să ne organizăm astfel încât să ne fie bine. Până atunci, aş vrea să vă povestesc despre ce mă frământa înainte să nasc: cu ce ar trebui să îl transport acasă?
La primul copil am avut foarte mult de furcă. Luc urla efectiv când îl puneam în scoica primită cadou, iar fiecare drum era un chin. Aşa că, ori mergeam cu maşina la ora de somn, ori nu mai mergeam deloc.
În brațe refuzam să îl țin. De ce? Pentru că România este pe primul loc în ceea ce priveşte copiii uciși în accidente rutiere, conform unui studiu al Consiliului European pentru Siguranţa Transportului. Media europeană a copiilor morți în accidente rutiere e de 9 cazuri la 1 milion de locuitori sub 18 ani. Iar în România numărul e de trei ori mai mare. De trei ori!
Asta pentru că preferăm să ținem copiii pe picioarele noastre, pe bancheta din spate fără centuri şi, cel mai grav, fără scaunul auto. Scaun care ar reduce leziunile cu 90-95% dacă ar fi poziționat opus sensului de mers sau cu până la 60% dacă e poziționat cu fața către sensul de mers, spun specialiştii.
Însă acum, m-am pregătit mult mai bine, iar drumul până acasă a fost liniştit ca marea. Asta datorită unui specialist în domeniu, Dr. Alice Dona, Fondatoare a Centrelor Siguranță Auto Copii România, care mi-a vorbit despre cum alegem scoica potrivită, la ce să fim atenți când o cumpărăm, cum şi cât ar trebui să stea un bebeluş în scoică, de când şi până când o folosim sau de ce este important să fie testată la impact.
„Nou-născutul trebuie să stea într-o scoică specială, cât mai puțin curbată, astfel încât respirația să se desfăşoare normal. Dacă scoica e curbată, saturația de oxigen scade pentru ca bebeluşii respiră cu 1/3 inferioară a plămânilor, iar poziția curbată împiedică acest lucru. De asemenea, o scoică nefiziologică pune presiune asupra coloanei vertebrale a nou-nascutului, lucru ce poate avea consecințe pe termen lung în privința dezvoltării normale. Centurile trebuie bine stranse şi trebuie să ne asigurăm ca nu îi cade bărbița în piept, iarăşi pentru a nu afecta un proces respirator corect”, a spus Dr. Alice Dona.
De reținut că atunci când ni se pare frig, copilul nu trebuie pus în scoică cu geaca pe el, ci în haine de interior şi acoperit ulterior cu o păturică.
De când folosim scoica?
Putem folosi scoica încă de la primul drum, de când scoatem copilul din maternitate. Durata maximă a călătoriei în scoică în primele luni nu trebuie să depăşească 30 de minute, iar după şase luni pauzele trebuie făcute la două ore. Atunci când se fac pauze, bebeluşul trebuie scos din scoică pentru a se dezmorți.
Scoica se foloseşte până când îi rămâne mică bebluşului.
„Când acesta ajunge la o greutate de 13 kg, dacă vorbim de scoicile omologate după standardul vechi, R44, sau până când ajunge la o înălţime de 76 cm, dacă vorbim de scoicile omologate după standardul nou, i-Size”, a mai adăugat specialistul.
Cum alegem scoica potrivită?
Medicul a subliniat şi câteva aspecte de care trebuie să ținem cont când achiziționăm un scaun auto pentru bebeluşi:
- Scoica trebuie să aibă insert special de nou-născut. Dacă nu are acest insert, nu poate fi folosită din prima zi.
- Este indicat să fie testată la impact şi să aibă un scor bun (puteți vedea aici testele din mai 2020 a 26 de scaune auto). De regulă, sistemele 2 în 1 sau 3 în 1 la cărucioare nu au scoici testate la impact. Astfel că, potrivit doamnei doctor, mai bine facem rabat la suspensiile, materialele textile sau accesoriile căruciorului decât să facem rabat la un device care poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
- Ar fi bine să testăm scoica înainte şi să ne asigurăm că e compatibilă cu maşina noastră.
În ceea ce priveşte siguranța scoicilor cu prindere în centuri versus siguranța celor cu prindere în Isofix, medicul mărturiseşte că ambele variante sunt la fel de sigure, atâta timp cât instalarea lor este corectă.
De asemenea, un alt aspect important este că mânerul antirecul al scoicii ar trebui să rămână vertical pentru un maximum de siguranţă. Se poate evita astfel răsturnarea scaunului la impact.
Când schimbăm scoica?
Atunci când creştetul bebeluşului ajunge în partea de sus a tetierei, când nu mai avem protecţie pentru zona cervicală şi cefalică.
Scoica noastră: Maxi-Cosi Coral
Noi avem de la Siguranță Auto Copii (prin magazinul ErFi) un Maxi-Cosi Coral, o scoică fiziologică, ce asigură acea poziție aproape orizontală a coloanei, cu un scor de siguranță excelent, de 1.5 la testarea ADAC.
În plus, un mare avantaj pentru mine este greutatea redusă care face ca transportul lui Alec în scoică să nu pună o presiune suplimentară pe coloana mea vertebrală, destul de încercată în ultima perioadă.
Inițial, când l-am pus în scoică, începuse să se agite, dădea semne că nu îi place, aşa că i-am trimis poze doamnei doctor să o întreb dacă e pus corect.
„Mai ridică-l puțin, să stea cu fundul în adâncitură şi strânge-i centurile”, mi-a zis.
De cum am făcut asta, puiul s-a liniştit şi a dormit tot drumul până acasă.
Vreau să menţionez din capul locului că nu e articol sponsorizat, ci un review onest la Maxi-Cosi Coral cu bază Isofix. Pentru noi este potrivit.
Dacă aveți nevoie de consiliere, de testare sau achiziția unui scaun auto pentru bebeluşi, nu ezitați să le scrieți celor de la Siguranță Auto Copii, ce vă vor ajuta negreşit. Deocamdată, fizic, îi găsiți în Bucureşti şi Constanța.
Mie mi se pare că fac o treabă excelentă în țara în care copiii încă sunt plimbați în maşină în brațe şi îi recomand cu drag.
Sper să vă fie de folos,
Alexandra
PS: am mai scris aici cum ai mei îl plimbau pe Luc în brațe şi cum abia după multe discuții au înțeles că nu e bine.
2 răspunsuri
In primele luni de viata am avut multe controale de facut gemenilor. Mereu mergeam eu singura cu ei. La inceput in ladouri cu taxiul apoi cu caruciorul. Sotul a putut sa ma ajute cu timpul lui dupa 6 luni, dar facusem marea majoritate a controalelor. Si recunosc ca nu ama vut scoica in masina si nici scaunele pana pe la 1 an si ceva. Acum nu plec nicaieri cu ei daca masina in care ne urcam nu are scaune pentru copii.
Draga de tine! Sanatate multa!