Am intrat duminică la prânz, cu Luc pus în marsupiu, în Jysk-ul din cartierul nostru, ca să îmi clătesc ochii după un taburet pentru baie. Tot caut unul mic, clasic, care să se potrivească mobilei și pe care să stau când trebuie să mă înfrumusețez. Și, ca o ironie, mă priponesc în față unei oglinzi imense, cu ramă albă, prin care vedeam tot magazinul, inclusiv pe noi. Prin care îmi vedeam fața bine. Ei, și pentru câteva secunde, m-am speriat.
Fusesem sâmbătă noapte la o nuntă în Rm. Vâlcea și, dimineață, după ce ne-a dat Luc trezirea, am plecat rapid spre București, să nu pierdem vremea. Așa că nu prea m-am sinchisit să mă uit în oglinzi să văd cum arăt. Rău am făcut. Se pare că nu mă demachiasem bine înainte de somn, fiindcă aveam negreală în jurul ochilor ca niște cearcăne. Părul, după niște bucle largi, era acum ciufulit și prins în vârful capului ca un pămătuf. Iar hainele…ei bine, hainele erau nefericit alese, o combinație de elegant-sport, ce stăteau ca pe gard și abia atunci am realizat că și tataie se îmbracă mai frumos decât mine când merge după pâine. Mai eram și cocoșată de la căratul lui Luc, cu un ditamai ridul în frunte de supărare că nu găsesc taburetele dorit. Dacă ar fi fost vreun alt copil prin jur care să știe de Baba Cloanța, fiți siguri că ar fi luat-o la sănătoasă, crezând că eu sunt aia.
Și, drept să vă spun, mi s-a făcut o rușine de îmi venea să intru în pardosea. M-am mâhnit instantaneu. Dar știți de ce? Nu pentru că sunt vreun fotomodel celebru și mă așteaptă paparazzi la colț. Nu. Ci pentru că aveam copilul ăsta frumos în brațe. Pentru că, așa nearanjată, neîngrijită, mi se părea că nu sunt la înălțimea lui. Am simțit că nu sunt de nasul lui. Mă credeți?
Și chiar atunci mi-am spus că Luc trebuie neapărat să aibă o mamă îngrijită, care își găsește respectul de sine. De care să fie mândru. Care are grijă și de el, și de ea. Care nu a uitat că e femeie și care, pe lângă mătură și cratiță, adaugă rujul și blush-ul. Sigur, nu sunt vreo femeie fatală și nici nu agreez feminitatea exagerată. Dar o mai mare atenție trebuie și pot să îmi acord.
Sunt conștientă că timpul îmi este limitat. Abia reușesc să mai scriu textul ăsta în timp ce doarme Luc. Știu și că pentru el nu contează cum arăt. Mă ia de-a gata și mă iubește oricum aș fi. Dar mai știu că grija față de propria persoană nu ar trebui să fie un moft sau o corvoadă. Ci, îndrăznesc să spun, o plăcere. O plăcere care, involuntar, îți dă o stare se bine. Te uiți în oglindă, îți place ce vezi și vrând-nevrând îți zâmbești. Așa cum avem grijă de sănătatea interioară, așa cred că putem să ne preocupăm și de exterior. Cum ne preocupam înainte să devenim mame.
Așa că, în ceea ce mă privește, exact așa o să fac. O să încerc – cu riscul de a părea superficială – să am mai multă grijă de esteticul meu, că se pare că nu am avut suficient. Cazul din Jysk nu e singular. O să încerc să îmi aloc mai mult timp decât până acum pentru a-mi plăcea să mă văd în oglindă, nu să mă rușinez și să îmi astup ochii. Pentru a mă răsfăța, pentru a mă ridica la umărul copilului meu, pentru a mă simți mai bine și mai încrezătoare. Pentru că acest copil al meu, la cât de frumos este, nu merită sub nicio formă să aibă o mamă neîngrijită.
PS2: pe Andrei nu îl pun la socoteală, că lui i s-a părut că sunt frumoasă și când am rămas fără cei doi dinți din față. O altă poveste:)
Sursa foto: Usplash
5 răspunsuri
Ce-mi place cum scrii… N-ai și buton de abonare? 🙂 Iti imaginezi tu cand vor creste ei, baietii nostri si le vom ajunge la umar, la propriu? Eu am avut un vis inainte de a deveni mama si de baiat cu el pe la 20 de ani si eram atat de incantata de tanarul inalt din vis… stiam ca-i fiul meu. Ai dreptate, sa incercam sa fim mai atente cu noi ca nu vrem sa ne aduca in viitor o nora disgratioasa acasa, nu?
Vai, ce frumos…sa il visezi mare!!
Multumesc, Flori, mult de tot pentru aprecieri, esti tu o draguta. Dar iti spun ca nu m-am gandit ca ar vrea cineva sa se aboneze vreodata :))
O sa incerc, sa stii, sa pun, sa vedem 😀
Exact asta am patit eu la exact 6 luni de cand mi-am facut blogul: imi zice o tipa care-mi comenta mereu ca ea vrea sa se aboneze, m-am simtit flatata, iti dai seama. A fost si un imbold sa continui, sa stii pentru ca am simtit ca pot inspira si alte mamici de fetite. Eu intru mai mult pe bloguri decat pe FB ca mi se par mai intime, de aceea 🙂
Si disgratioase nu mi se par mamicile nemachiate, de exemplu, pentru ca sunt femei care chiar sunt atat de frumoase ca nu au nevoie de machiaj, ci acelea care la 2-3 luni dupa nastere sau chiar 1 an ies in colanti si tricou mai scurt de fund si asta-i maximul lor.
Clar! Cunosc atatea mamici frumoase care nu au nevoie de nimic 🙈