Acum două weekenduri, pe 12 octombrie, am fost la Academia Titi Aur, școală de condus defensiv și pilotaj, care a lansat, împreună cu Siguranţa Auto Copii, “Ghidul Părintelui Responsabil la Volan”. Aceste cursuri au avut rolul de a semnala pericolele la care suntem supuşi în cazul accidentelor, dacă nu respectăm norme de siguranţă minime: adulţii trebuie să poarte centura corect, iar copiii trebuie să fie transportaţi în scaune auto speciale, nu în braţele noastre.
România este pe primul loc în ceea ce priveşte copiii uciși în accidente rutiere, conform unui studiu al Consiliului European pentru Siguranţa Transportului. Media europeană a copiilor morți în accidente rutiere e de 9 cazuri la 1 milion de locuitori sub 18 ani. Iar în România numărul e de trei ori mai mare. De trei ori!
Asta pentru că preferăm să ținem copiii în brațe, pe bancheta din spate fără centuri şi, cel mai grav, fără scaunul auto. Scaun care ar reduce leziunile cu 90-95% dacă ar fi poziționat opus sensului de mers sau cu până la 60% dacă e poziționat cu fața către sensul de mers, potrivit specialiştilor de la Academia Titi Aur.
Tot ei ne mai spun că prichindeii noştri care au până în 135 cm trebuie transportaţi în maşină doar cu ajutorul unui scaun pentru copii instalat în autovehicul. Iată alte statistici îngrijorătoare:
- În România, în anul 2018, au fost raportate 1867 de decese cauzate de accidente rutiere, adică 5 decese pe zi.
- Copiii care nu călătoresc în dispozitive speciale sunt de 7 ori mai expuși riscului de a fi vătămați în accidente rutiere.
- La o viteză de 64 km/oră, corpul unui pasager din mașină cântărește la impact de 9 ori propria greutate, ceea ce duce la spargerea organelor și, implict, la hemoragie internă. Impactul unui copil cu parbrizul în caz de accident este echivalent cu căderea de la etajul 3 al unei clădiri.
În ceea ce mă priveşte, nu cred că am avut certuri mai mari cu părinţii mei vreodată cum am avut pe această temă. Ori de câte ori mergeam pe la ei şi plecau cu Luc prin Voineasa, tata se urca la volan, iar mama îl ţinea pe bancheta din spate în braţe.
Sigur, mergeau într-o zonă unde circulaţia este minimă şi de scurtă durată, dintr-un capăt în altul al satului făcând vreo cinci minute. Dar chiar şi aşa, înnebuneam. Eu voiam să îmi învăţ copilul în scaun, care stătuse în scoică, iar ei nu mă ajutau cu atitudinea lor deloc. Luc ştia astfel că se poate şi în alt mod. Şi pe care variantă credeţi că începuse să o prefere? Exact, varianta braţelor.
Nu vă spun de câte ori nu a plâns când noi plecam ulterior la drum lung. Când plecam de la Voineasa la Bucureşti. Iar pe Valea Oltului nu ai cum să opreşti, să ieşi din maşină, ca să încerci să îl calmezi. Soţul meu, care conducea, nu se putea concentra, fiindcă se îngrijora, iar eu nu ştiam ce să fac să îi mai distrag copilului atenţia. Nu voia să se joace cu nimic. Aveam şi rău de maşină, vă daţi seama ce distracţie pe mine.
Am făcut astfel lucruri de care nu sunt mândră, pe care nu îmi e uşor să le recunosc public, mai ales când ştiu că sunt total neetice. Dar vreau să vedeţi că ştiu ce înseamnă să ajungi la disperare când copilul ţipă efectiv în scaun, iar şoferul te roagă să faci ceva. Nu sunt un exemplu de urmat, dar în loc să îl iau în braţe, i-am pus la un moment dat un joc cu peşti pe o tabletă împrumutată şi, de vreo două sau trei ori, l-am alăptat în mers, cât să adoarmă. Din fericire nu am persistat în greşeală. Am schimbat rapid strategia.
Am zis că nu putem continua aşa. Astfel, am început să plecăm cu maşina doar la orele lui de somn. Iar când drumul era lung şi el avea mai multe somnuri, ne opream între ele. Vizitam benzinăria, mall-ul sau oraşul în care ne găsea trezitul lui şi porneam abia după ce începea să caşte. Vorbesc foarte serios!
Şi aşa, uşor-uşor, copilul meu s-a obişnuit din nou în locul destinat funduleţului lui. Ba chiar, l-am surprins scuturându-şi scaunul de firimituri înainte să se aşeze.
Se poate totul cu răbdare şi cu voinţă. Pentru că, sincer acum, prefer să îl aud plângând în scaun decât, Doamne fereşte, să nu îl mai aud deloc.
Nu lăsaţi copiii din România să devină o statistică!
LE: o să vă las şi această poză, de la Siguranța Auto Copii. Eu credeam că ne scoatem cât de cât dacă le punem centura când luăm un taxi (mi s-a întâmplat pe distanțe scurte), dar nu e OK.
Poza: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
