Iubirea mea mică,
Pui mic şi frumos,
Soarele îți lumina vârful nasului când te-ai cuibărit la piept, în marsupiu, şi ai adormit. Mă tot uitam să nu fi ațipit cu obrazul pe nasturii mei de la cămaşă. Nu voiam să îți lase urme pe fălcuțele-ți lăptoase şi bufante.
Doamne, ce le-aş mai fi luat între degete să ți le sărut. Dar te-am lăsat să te cuibăreşti mai bine.
Mirosea a ploaie de vară cu praf, a platani şi arțari japonezi, a frunze picurânde pe asfalt. Mirosea a tine şi mă plimbam cu bucuria regăsirii-n ochi. Parcă iar te făceai mic, mic, şi te înghesuiai de unde ai venit.
Mai ții minte? Unde ai fost înainte?
Chiar dacă ai venit după fratele tău, chiar dacă eşti al doilea copil al meu, chiar dacă am mai iubit înaintea ta un alt copil, nu înseamnă că tu eşti pe vreo treaptă mai jos. Oh, nu, eşti atât de sus, că nimeni nu te va putea ajunge.
Chiar dacă nu îți mai fac poze din 3 în 3 secunde, chiar dacă nu mă mai surprind toate puseele prin care treci, toate salturile mentale, toate achizițiile de apar, tot tresar la fiecare zâmbet, tot mi se scurge inima la fiecare mângâiere, tot mi se îneacă ochii la fiecare chemare a ta.
Ai venit la noi şi ai adus
împlinire
Fericire
Rază
Chiar dacă fratele tău a avut parcă mai mult timp, mai multă atenție, la tine sunt mult mai calmă, mai relaxată şi mai stăpână pe mine.
Chiar dacă, uneori, ai parte doar de jumătatea brațelor mele, chiar dacă, uneori, îl îmbrac pe fratele tău înainte să ajung la tine, tu eşti atât e bun, înțelegător şi răbdător că nu mai ştiu cum să îți mulțumesc.
Chiar dacă nu eşti primul meu copil, chiar dacă nu îmi spui tu primul „mama”, chiar dacă nu eşti prima zobură de om pe care o iubesc până la durere, nu contează nici cât o scamă în ochi. Eşti TU, viață din viața mea, lumină din carnea mea, piele din pielea mea.
Eşti mai mult decât aş fi meritat vreodată…
Poza: arhivă personală
Cu iubire infinită,
Mama