Cea mai mare dorință: ca ei, copiii mei, să se iubească mereu

1 Comentariu
Cea mai mare dorință: ca ei, copiii mei, să se iubească mereu

Azi, Alec, puiul mic, a făcut o lună de când s-a născut, iar de câteva zile a început să gângurească, să zâmbească şi să răspundă la priviri. Aşa că Luc, puiul mare, e mai prezent, mai iubitor, mai fericit. Simte că frățiorul îl bagă în seamă.

Îl mângâie încet pe cap când doarme, vorbeşte în şoaptă, îmi aduce scutece şi îl dă cu cremă la funduleț. Apoi îl îmbrățişează drăgăstos, iar Alec îi zâmbeşte senin, de ți se înmoaie şi oja de pe unghii. Probabil de aceea am doar trei unghii făcute, şi astea pe jumătate.

Ba chiar, m-am topit de tot când i-am scos mucişorii lui Alec cu o pompă mică, el a început să protesteze şi să scâncească, iar Luc a strigat:

-Nu îi place, lasă-l în pace!

I-a luat apărarea, mi-a luat şi mie pompa şi nu îmi spune unde a ascuns-o.

Iar apogeul a fost şi încă e în serile în care nu plâng amândoi în acelaşi timp, ci îi adorm pe rând: Alec – primul, iar Luc – al doilea, ținându-l încetişor de mânuță pe fratele lui.

Efectiv, încremenesc în timp privindu-i. Şi îmi doresc incredibil să îşi fie prieteni buni, să se înțeleagă, să fie recunoscători vieții că se au unul pe altul.

Aşa că, în seara asta,

Nu mă întreba cât e ceasul. Ce zi e azi, câte grade-s afară,

Dacă au vecinii maşina-n garaj sau luminițe pe casă.

Nu mă-ntreba nici cum mai e să pui geană pe geană trei ore la rând,

Nici dacă m-am spălat pe dinți aseară,

Că nu mai ştiu.

 

Nu mă întreba dac-am udat florile, 

Dacă am pus balsam în cuva maşinii de spălat când am băgat rufele,

Dacă am pus pătrunjel sau mărar în ciorba de la prânz,

Nu mă-ntreba de câte zile port pijamalele ăstea roşii,

Că nu mai ştiu.

Dar întreabă-mă cum de-mi sclipesc ochii, cum de-mi mijesc buzele şi cum de nu mă dor brațele de la plimbat şi legănat pui de oameni. 

Întreabă-mă ce-mi face inima să alerge, pulsul să se ridice, respirația să taie orice supărare. 

Şi-ți voi spune că mângâieri de patru mânuțe pufoase ca turtele dulci.

Întreabă-mă şi despre împlinire, hai, întreabă-mă de cea care-i până-n cer. Şi-ți voi spune că cea mai mare fericire a mea e să o văd pe a lor. 

Să îi văd pe ei strălucind, râzând împreună, ca acum. Să îi văd lipiți, ca acum. Mână-n mână.

Unul – făcând tumbe, altul – sorbindu-l cu toată fața. Unul  – pupându-l duios, celălalt – lăsându-se pupat. 

Dar şi cea mai mare dorință? poți să mă întrebi.

Ei bine, îți spun: ca ei, copiii mei, să se iubească. Mereu. Şi să nu uite că, indiferent unde vor ajunge în viață, startul l-au luat amândoi de lângă aceeaşi bătaie de inimă.

Poza: Unsplash

Cu prietenie,

Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply