Ce înseamnă să fii mamă?

“Pentru mine, cuvântul ‘mamă’ înseamnă o persoană care îţi dă viaţă, te iubeşte şi te creşte până când vei fi destul de mare să îţi faci singur o casă” – Mihai, 11 ani

“Mama este pentru mine un înger. Ea m-a crescut, ea m-a născut. M-a ţinut în burtica ei nouă luni întregi. Mi-a dat să mănânc tot ce a avut ea mai bun” – Victoria, 12 ani

“Mama pentru mine înseamnă totul. Toată iubirea din lume este în acest cuvânt: ‘Mama!’” – Victor, 12 ani

“Pentru mine înseamnă dragoste. E a mea toată viaţa şi o iubesc foarte mult. Dacă o pierd, nu ştiu ce fac” – nu s-a semnat

“Pentru mine, cuvântul mama înseamnă iubire, alinare şi fericire. Ea ne ajută de mici să gândim, să mergem şi să vorbim” – nu s-a semnat

***

Iaca ce mi-au răspuns în scris nişte copii de clasa a cincea, de 11-12 ani, la întrebarea “Ce  înseamnă pentru voi ‘mama’?”, fără să specific dacă fac referire la cuvânt sau la persoană.

Dacă m-aş fi întrebat pe mine când eram copil acelaşi lucru, probabil că aş fi spus că mama este omul bun la toate şi mereu aproape. O luam de-a gata, ca și când ea mi se cuvenea în mod firesc cu totul, să fie a mea fără să pun prea multe întrebări. Uneori o vedeam ca pe o prietenă înţeleaptă, care mă sfătuia în tot şi în toate, care mă susţinea (aproape) în tot şi în toate, fiind conştiinţa mea permanentă. Iar alteori o vedeam  exigentă, responsabilă, uşor exagerată, care îmi rupea paginile din caietul dictando şi mă punea să refac bastonaşele şi liniuţele greşite până erau toate aliniate perfect.

Si din copilărie până-n studenţie am văzut-o pe mama ca pe pilonul nostru de sprijin. Al meu, al tatălui meu şi al fratelui meu. Omul care s-a angajat tacit să ne iubească, îngrijească, să ne crească, să ne educe şi să ne dea drumul în lume. Mie mai devreme, lui frate-meu mai târziu.

Însă realizez că toată viaţa am văzut-o pe mama doar din profil. I-am văzut doar o parte din umăr, o parte din ochi, o parte din suflet, o parte din ea. I-am văzut doar bucata cunoscută a existenţei mele, într-un mod puţin, puţin profund sau adâncit. Niciodată până la capăt. Niciodată întreagă, aş putea spune. Fiindcă nu ţin minte să mă fi dus cu gândul vreodată înaintea venirii mele pe lume. Nu îmi amintesc să o fi întrebat cum a decurs sarcina cu mine, cum m-a născut, cum m-a alăptat, cum s-a descurcat când tata era plecat cu zilele la serviciu. Nu rețin să mă fi preocupat câte ore a dormit pe noapte, dacă îşi mai vede capul de treburi, dacă ar vrea şi ea o pauză. Şi dacă am întrebat sau m-au preocupat cele pomenite, nu am înţeles nici cât negru sub unghie nevoile ei.

Până acum. Abia în momentul de faţă, când sunt şi eu mamă, încep să o văd pe de-a-ntregul. Abia acum mi se înfiripă în minte imagini pe care nu le cunosc, dar pe care pot să le recunosc sau să le bănuiesc. Abia acum reuşesc să pătrund în chintesenţa cuvântului. Bag de seamă că să fii mamă înseamnă de un cvadrilion de ori mai mult decât ce vedeam sau credeam eu.

Înseamnă zeci de nopţi nedormite, sute de gânduri pe minut, mii de îndoieli, griji infinite, care te macină vrând-nevrând. Înseamnă fericire absolută, pace şi zbucium concomitent, curaj şi putere. Puterea de a lupta pentru copil cu întreaga fiinţă. Acum îi înţeleg mamei iubirea, îi desluşesc mecanismul de telepatie (mă suna când nu îmi era bine) şi îi pricep lacrimile ce îi curgeau ori de câte ori plecam la şcoală. “E prea sensibilă”, îmi spuneam. Ehe, dar să vedeţi ce sensibiloasă sunt eu acum.

Copilul, cadoul mamei

Şi drept să vă spun, de un an şi ceva de zile, admir din ce în ce mai mult mamele din jurul meu, mamele care au fost sau care vor deveni. Mi se par a fi amazoane desprinse din mitologia greacă şi aduse în modernism, ascunse sub haine banale şi farduri fistichii. Or inimile lor sunt de femei războinice, de nestăvilit, care se declanșează ori de cate ori își simt copiii în pericol. Numai să îmi spună cineva că Luc al meu e urâcios, spre exemplu, că deja îmi și imaginez cum îi înfig un pumn între ochi 🙂

Ei, şi iaca, astăzi le celebrăm. Ba chiar îndărznesc să spun că ne celebrăm. Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii şi, pentru mulţi români, şi Ziua Mamei (deşi oficial Ziua Mamei în România s-a mutat din 2010 în prima duminică din mai, dar mai nimeni nu ştie şi nici nu cred că ar trebui). Şi ţin minte, când eram copil, că abia aşteptam să îi dau mamei un cadou. Ne pregăteam temeinic, eu şi frate-meu. Încercam să strângem bani, în special monede de 100 de lei, ascunzâdu-le bine sub colţul covorului din sufragerie. Noi credeam că este o ascunzătoare perfectă, dar era atât de denivelat de la monede că puteai să te împiedici. Însă nimeni nu zicea nimic. Îi dădeam apoi tatei să îi cumpere ceva din oraş, încropeam o scrisoare pe care o ardeam pe margini şi îi luam şi câteva narcise din grădină. Şi cadoul era întreg.

Dar ştiţi ce am realizat? Că puteam doar să o îmbraţisăm şi atât. Puteam doar să o pupăm, să o mângâiem şi să îi zâmbim. Fiindcă mă uit la Luc şi îmi dau seama că nu am nevoie de nimic altceva decât de el. El e cadoul meu. El este suficient pentru o mie daruri. Şi cred că toate mamele care îşi iubesc copiii mai mut decât inima din piept simt şi gândesc acelaşi lucru: copilul este cadoul lor etern. Pentru toată viaţa, nu doar de 8 Martie. Iar iubirea şi fericirea din ochii lor compensează pentru toate sacrificiile din lumea de mamă. Aşadar, la mulţi ani, mame dragi, şi bucuraţi-vă cât mai mult de copii. Nu uitaţi că abia când vor fi şi ei părinţi ne vor înţelege mai bine.

Cu drag,

Alexandra

 

Sursa foto: Bruno Nascimento, Unsplash

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.