Oricât aş apăra eu egalitatea de gen, mamele se poziționează un deget mai sus față de tați în ceea ce privește căsnicia. Ele sunt cele care au dat formă iubirii lor şi, implicit, sentimentele de responsabilitate sunt mai puternice în ceea ce le priveşte.
În cei doi ani şi jumătate de când sunt mamă, am observat un lucru incredibil: ori de câte ori am fost calmă, răbdătoare, înțelegătoare, liniştea a domnit în jurul nostru. Chiar dacă Luc mai plângea, se răzvrătea sau, mai rău, mă lovea că nu ieşim afară la 10 noaptea, spre exemplu, reuşeam să îmi păstrez un soi de încredere în mine, o calmitate interioară profundă, ce ajuta ca situația de criză să treacă mai rapid.
Dar ori de câte ori am explodat, au explodat amândoi. Şi el, şi soțul meu. Ca aseară, spre exemplu. Luc se rostogolise pe marginea patului în somn şi de data aceasta l-am atenționat pe Andrei să aibă grijă de el. Mie mi se pare că eu îmi fac mult mai multe griji decât soțul şi intuiesc lucruri pe care el nu le intuieşte. Aşa că am vrut să văd ce ar fi făcut şi tatăl copilului meu.
Andrei s-a uitat la mine şi mi-a întins o pernă, să o pun jos, pe parchet. În dreptul copilului. Să pice pe ea, dacă era cazul. Cea mai simplă variantă, ca să se pună să doarmă şi el, mi-am spus. Aşa că m-am încruntat şi mi-am înghițit mica frustrare, zicându-mi în minte, rapid, un „bravo, mă! Eu am dormit o dată pe jos doar ca să pice pe mine, iar tu îi pui o pernă?”
Nu i-am pus perna, dar l-am tras puțin cât să îmi pun eu picioarele pe dunga patului. Să fie ca un gard.
Trebuia să îl fi tras mai mult, dar nu am făcut-o. Cert e că, imediat după ce am adormit, am auzit un buf! de mi s-a trezit sufletul înaintea trupului. Luc căzuse din pat. Plângea tare. Nici nu am mai stat să analizez rațional, că vina era a soțului meu, evident! Care nu are atâta grijă ca mine, care nu vede pericolul ca mine, care nu anticipează ca mine. De fapt, dacă stau să mă gândesc, eram nervoasă pe mine, că nu l-am tras mai mult. Poate aş fi vrut să se gândească şi Andrei? Da, asta aş fi vrut!
Eram atât de nervoasă pe soț, că în loc să mă concentrez să îl calmez pe Luc, stăteam şi îi făceam lui reproşuri. El, desigur, a început să se apere şi în scurt timp nu ne mai înțelegeam om cu om şi cu copil. Doar pentru că eu explodasem. Puteam pune punct în cinci minute, dacă o lăsam baltă. Dacă nu mă aprindeam. Dar aşa, cel puțin 15 minute ne-a luat să ne calmăm, iar asta pentru că soțul meu s-a mutat pe canapea.
Aşa că m-am convins. De multe ori, de starea noastră depinde starea familiei şi, cu cât reuşim să o aducem înspre bine, lucrurile vor funcționa mai uşor.
Da, chiar cred că tu, mamă dragă, tu eşti stâlpul căminului vostru. Tu eşti perna pe care cade copilul, tu eşti vorba dulce din urechea soțului, tu eşti planeta, iar ei sunt sateliții ce orbitează în jurul tău. Tu eşti cea care scrie simfoniile liniştii voastre. Care dictează lacrimi sau râsete la masa de prânz. Tu eşti cea cu o intuiție fantastică şi anticipezi nevoile copilului tău mai bine decât oricine.
Tu eşti cea care ştie când trebuie hrănit bebeluşul înainte ca el să înceapă să plângă, tu observi mai repede când i se umple scutecul, tu alergi să îi ştergi mânuțele înainte de masă, tu eşti cea care seamănă vânt şi alege să culeagă o scurtă adiere sau o imensă furtună.
Ştiu, poate e enorm pentru umerii tăi pământeni, dar cred că îți dai seama că tu ştii să ții cel mai bine şi cel mai strâns haosul în frâu. Să îți ții familia unită.
Când tu eşti fericită, trimiți raze ce străpung orice perdea de nori din casa ta. Când râzi, când dansezi, când ți se umezesc ochii de la atâta împlinire sufletească, războiul poate fi la uşă, că tu nu îi deschizi. La tine e doar pace. Când tu eşti bine, copiii şi soțul tău sunt la fel. Familia ta e la fel.
Să fii bine, mamă dragă!
Poza: Lena Onufrei
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
