Soţul meu încă lucrează de acasă şi, din cauza unor schimbări la serviciu, este un pic (sau mai mult) stresat. Nu îi ies lucrurile aşa cum şi-ar dori, deşi eu sunt convinsă că îi ies bine, dar, la cât de meticulos îl ştiu, vrea mai mult. Iar Luc – vrea să se joace cu el. S-au jucat frumos tot weekendul, doar că azi-dimineaţă copilului i-a fost dificil să înţeleagă că e luni, că e un început de săptămână şi că tati are de lucru. Putea să se joace şi cu mine, dar el voia cu Andrei.
-Tati, ne jucăm?
-Nu pot acum, diseară, tati.
-De ce nu poţi?
-Pentru că trebuie să lucrez, să avem bani de mâncare, haine, jucării.
-Nu vreau să lucrezi. Hai să ne jucăăăăm! insista Luc, trăgându-l de mână.
-De ce nu îţi iei o pauză de 15 minute? am întrebat şi eu, ascultând rugăminţile copilului, care mă săgetau.
Atât i-a trebuit. O simplă întrebare a fost necesară ca soţul meu să explodeze. Să ridice vocea, să se enerveze că nu înţelegem că are treabă, plecând val-vârtej în altă parte, să poate lucra în linişte. Evident, Luc a început să plângă după el, să îl strige, iar eu înghiţeam în sec şi realizam doar că şi-a vărsat frustrarea pe noi.
În nici 15 minute, ne trezim cu Andrei înapoi, trist, cu ochii în pământ.
-Îmi pare rău, îmi pare rău că m-am enervat, ne-a spus, Luc sărind la el în braţe şi băgându-şi capul în pieptul lui cu un dor şi o duioşie de nu ai cum să îţi stăpâneşti lacrimile.
Din ochii roşii şi suspine, copilul avea acum o sclipire pe chip. O jumătate de oră au stat îmbrăţişaţi. O jumătate de oră, pentru o împăcare dulce, copleşitoare de eu şi acum bocesc când scriu. De la hormoni, cred.
Mi s-a părut important să scriu asta. Să vedeţi că la noi nu e roz mereu, să vedeţi că greşim, că ne asumăm. Dar mai ales să vedeţi cât de importantă este împăcarea pentru copil, cât de important este să îţi ceri iertare faţă de omuleţul de îţi ajunge la genunchi. Nu, rectific. Mai ales faţă de el.
LE: simt nevoia să adaug nişte lucruri pentru cei care nu mă citesc sau nu mă cunosc deloc, care nu ştiu contextul familiei noastre, pentru cã am observat că se pot trage nişte concluzii greşite: şi eu lucrez, am proiecte şi cursuri, dar soțul are prioritate, pentru că e mai stabil financiar decât mine. Copilul a înțeles în 90% din cazuri, în ăstea 2 luni jumate, îi explic mereu situația în care ne aflăm: tati lucrează mult ziua, mami lucrează puțin seara, aşa cum apucăm. Şi pe mine mă întrerupe de atâtea ori şi ştiu cât de frustrant este. Soțul obişnuieşte să ia pauză de la calculator, de aceea am întrebat, Luc era mai doritor decât niciodată şi am zis să încerc, poate ar fi putut atunci, nu mai târziu. Drept dovadă, a stat apoi jumătate de oră. Ca să lămurim lucrurile, frustrarea soțului nu a fost că l-am întrebat eu, ci că nu îi ieşea proiectul. Mi-a spus-o chiar el.
Poza: soțul meu şi Luc, ieri, când se jucau în pat
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
6 răspunsuri
No offence, dar tu te-ai pus în locul soțului tău sa vezi ce înseamnă să trebuiască să lucrezi când cineva trage de tine?
Nu cred ca insistenta copilului l-a enervat pe soț, căci pe el îl poate înțelege – e mic și nu realizează. Însă întrebarea ta normal ca l-a scos din pepeni. Pai tu, om matur, trebuia sa abordezi altfel situația, să îi explici copilului de ce nu poate tati acum, nu sa ii distrugi toată autoritatea și valoarea cuvintelor în fata copilului.
Eu una mi-aș fi cerut scuze copilului ca am țipat însă as fi avut o discuție serioasă cu partenerul de viata.
Draga Andreea, imi dau seama ca nu ma citesti si nu ma cunosti deloc, ai aterizat din greseala la mine pe blog cu judecati de valoare, ca asa stim cel mai bine sa facem. Si eu lucrez, blogul e un job, am proiecte, cursuri si facem cum facem si ne ajutam unul pe altul. De doua luni jumate el are prioritate, ale mele au fost multe dintre ele puse pe hold. Nu trebuie sa iti explic ca si asta e frustrant, dar ne prioritizam cum putem. Ba chiar copilul meu stie ca el lucreaza, in 90% din cazuri a inteles. Ieri – nu. Sigur ca stiu ca intrebarea mea a fost triggerul, dar uneori sotul isi mai ia pauze si am intrebat daca poate atunci in ideea ca oricum urma sa isi ia mai tarziu. Dar un alt trigger a fost ca nu ii ieseau lui lucrurile. Nu vreau sa crezi ca ma explic in fata ta, e foarte usor sa judeci cand nu stii tot contextul (e vina mea aici ca nu dau toate detaliile, dar comunitatea mea le cunoaste), insa fii sigura ca ii explic copilului tot, zilnic. Cand faci astfel de acuzatii si stii ca sunt nefondate, iti ajung la inima si te dor mai rau decat un fierastrau.
Suflet minunat… nu merita nimeni sa dai explicatii de ce si de cum… postarea este pentru o intamplare dintr-o anumita zi…asta nu inseamna ca e in fiecare zi e asa… e bine a se intelege ca fiecare familie are momente si momente… si nimeni nu are dreptul sa se bage cu anumite comentarii oarecum acuzatoare… LE -ul nu isi are sensul pentru ca, cine te citeste stie deja emotiile si trairile care doresti sa le transmiti! Continua sa fi mama perfecta pentru Luc si pentru bebelusul din pantecele tau. Pentru sotul tau vei fi mereu sotia minunata si mama copiilor lui in orice clipa si in orice moment al zilei ..bun sau mai putin placut! Pentru restul lumii nici macar nu conteaza…. fiecare cu viata lui!
Esti minunata asa cum esti!
Te imbratisez !
Eu am zile destul de grele si ma iau mereu de sot dar asta nu inseamna ca nu ma pun in locul lui sau nu il inteleg…desi eu sunt cea stresata! 🙂
Teodora, mesajul tau mi-a inseninat seara. Multumesc, multumesc pentru feumoasele cuvinte, nici nu stii ce bine mi-au facut🤗
Buna seara ! Am.citit articolul si mi sa parut foarte interesant si tot odata foarte educativ ( parere mea ) ! E bine ca a venit mai tarziu si sia cerut iertare pt iesirea pe care a avuto , si e bine cand ne mai rupem din timpul nostru si pt alte activitati decat munca ! Te pup draga mea si o sa te urmaresc in continuare
Multumesc mult, Gabriela!🙏