Of, Doamne, vă mărturisesc că nu m-am văzut niciodată mamă. Părea atât de departe, ca un vis din care te trezeşti şi îți aminteşti frânturi. Un sentiment, o culoare, un chip. Nimic concret.
Eu, mamă? Mai târziu. Nu sunt pregătită, nu vreau să cresc.
Apoi, nu m-am văzut mamă de băiat. Eu? Mamă de băiat? Dar ce ştiu eu cum se cresc băieții? Cu o fetiță ar fi fost mai uşor, i-aş fi citit gândurile mai bine, i-aş fi intuit dorințele mai repede, aş fi înțeles-o mai mult, aş fi cunoscut-o mai bine. Pornind de la mine, nu?
Nu, nu, nimic mai greşit. O mamă îşi cunoaşte copilul indiferent de poartă şosete roz sau albastre.
Iar apoi…nu m-am văzut niciodată mamă de doi. Băieți. Eu, mamă de doi?
Da, eu.
Nimic mai greu,
Dar nimic mai frumos.
Când eşti mamă de doi şi te îmbrățişează patru mânuțe,
Nu ştii pe care să le pupi mai întâi, pe care să le strângi mai repede,
Nu ştii cum să le înghesui mai adânc în piept.
Când eşti mamă de doi şi îți vezi copiii dormind,
Liniştea este de două ori mai liniştitoare,
Lacrimile – de două ori mai fierbinți,
Iar rănile de peste zi se închid cu iuțeală, că nu rămân cicatrici.
Când eşti mamă de doi,
Se poate să mai faci pe arbitrul, să rămâi fără voce,
Se poate să îți mai astupi urechile când unul țipă că vrea să mănânce, iar altul – că vrea să meargă la veceu,
Dar te bucuri că, la tine în casă, soarele răsare de două ori.
Când eşti mamă de doi şi unul îți stă pe şoldul din stânga, iar altul – pe brațul din dreapta,
Când te privesc deodată, cu atâta dragoste, amândoi,
Îți dai seama că
Nopțile sunt mult mai lungi,
Zilele sunt mult mai pline,
Dar, la fel, şi inima.
Poza: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra